Bogdan Cretu

Ziarul de Iasi, 23 decembrie 2008

Comunistul si Regele

Romania profunda, cea adevarata, nemutilata de oroarea comunismului, se va recunoaste mereu in imaginea aceasta a suveranului care isi traieste cu demnitate crepusculul, cu constiinta impacata, regretind ca istoria a fost cum a fost. Iar comunistul va avea parte, mereu, de mult mai putine oua in scafirlie decit merita. Macar atit!

Doua scene au tot fost reluate in ultimele doua-trei zile pe posturile TV, fara ca nimeni sa fi facut legatura intre ele: pe de o parte, fostul presedinte Ion Iliescu, inconjurat de garzi de corp, participind la comemorarea eroilor revolutiei si fiind atacat ba cu monede, ba cu oua de oameni care inca se simt nedreptatiti; pe de alta parte, Regele Mihai, facindu-si linistit cumparaturile intr-un hipermarket, alaturi de familie, agasat cumva de interesul presei si de aglomeratia specifica locului si momentului. Sint doua imagini care spun mai mult decit s-ar parea despre doua mentalitati diferite, despre doua destine care, la un moment dat, au fost hotaritoare pentru destinul tarii.

Iata-l pe fostul demnitar comunist, care, dupa ani si ani de linguseala, s-a retras in umbra, asteptind momentul oportun pentru a declansa puciul si a lua locul vechiului stapin. Scenariile privitoare la revolutia romana sint multiple si, multe dintre ele, nu exclud interventia KGB-ului, de care Ion Iliescu nu era strain. Dupa ani de manipulare eficienta, iata ca boborul s-a mai trezit, iar tatucul Ilici nu mai e vazut ca omul providential, care ne-a salvat ba de Moscova, ba de razboiul civil. Ticalosiile incep sa devina evidente pentru toata lumea, iar cei care au copii sau frati sau soti morti la revolutia din 1989 nu mai au rabdare si vor sa stie ce s-a intimplat atunci. Indignarea tovarasului Iliescu si a acolitilor sai (gen Razvan Theodorescu) este prin ea insasi imorala: nu poti sa numesti pe cei care iti cer socoteala imbecili, dezaxati, escroci, nu poti sa vorbesti despre “ura timpita a unora care nu stiu sa aprecieze momentele si valorile noastre nationale”, cit timp acesti oameni au luptat pe baricade in 1989 sau si-au platit dreptul de a afla adevarul, precum batrinul “agresor”, cu ani de puscarie politica si, mai ales, cu moartea a doi fii. In pofida aparentei violente a acestor fapte, este, intr-un fel, imbucurator ca in Romania oamenii incep sa isi ceara dreptul la memorie, ca nu se mai lasa dusi de nas, ca nu mai cred in varianta oficiala, cita vreme ei au fost de fata si stiu ce s-a intimplat: Dar este si trist, foarte trist ca moartea multor tineri, sacrificiile reale sint administrate azi tot de profitorii acelei revolte populare care, dincolo de scenariile politice din culise, au fost cele mai importante in inlaturarea dictatorului. Din pacate, in timp ce sute de cetateni isi pling inca mortii din decembrie 1989 (dar si din prima parte a anului 1990, din timpul mineriadelor declansate de tovarasul speriat ca i se ia puterea), Ion Iliescu pozeaza inca in eroul revolutiei, in salvatorul neamului. Nu are nici o pata de singe pe constiinta, pentru ca, nu e asa?, conform dialecticii marxiste, in care a crezut toata viata, un regim trebuie sa se debaraseze cumva de inamicii sai. Imunitatea acestuia este, astazi, revoltatoare, strigatoare la cer.

Am rabufnit destul, ma simt neputincios, caci impotriva acestei plagi pe care o reprezinta Ion Iliescu si intregul sistem pe care l-a acreditat te simti frustrat degeaba: nu ai ce sa faci. Cealalta imagine la care m-am referit la inceputul articolului reprezinta contraponderea primeia. Daca fostul presedinte nu poate iesi in lume decit in mijlocul unei turme de garzi personale, iata ca Regele isi face cumparaturile in cel mai firesc mod cu putinta, alaturi de familie, fara a epata, intr-o simplitate care e semnul bunului simt. Unul e comunistul sadea, celalalt Regele tarii, urmasului unei dinastii care a creat Romania moderna. Daca istoria ar fi fost mai pasuitoare, primul ar fi ramas un functionar modest, asa cum merita, celalalt ar fi condus in continuare statul, iar astazi am fi fost departe. Mai mult decit atit, daca in 1989 Iliescu nu ar fi confiscat revolutia si nu s-ar fi asezat el in locul fostului stapin, poate ca Regele ar fi avut o sansa. Iar noi una insutita. Pe de o parte, e vorba de tot ce are mai sulfuros istoria noastra in ultimul secol (comunismul care nu se preda usor), pe de alta, despre demnitate, bun simt.

Dar nu pot sa nu ma intreb: dupa 45 de ani de comunism, mai sint romanii poporul pe care Regele a fost silit sa-l paraseasca in decembrie 1948? Probabil ca nu. Oricum, Romania profunda, cea adevarata, nemutilata de oroarea comunismului, se va recunoaste mereu in imaginea aceasta a suveranului care isi traieste cu demnitate crepusculul, cu constiinta impacata, regretind ca istoria a fost cum a fost.

Iar comunistul va avea parte, mereu, de mult mai putine oua in scafirlie decit merita. Macar atit!

1 comentariu

  1. Dan Ottiger Dumitrescu (Elvetia) says:

    Intr-o democratie autentica, ponderea Romaniei profunde ar putea fi apreciata in functie de criterii stiintifice, dar, din nefericire in Romania de azi democratia nu are nimic autentic. Principala cauza: spalatura pe creier – timp de peste 5 decenii – cu detergenti redutabili ca dezinformarea si propaganda de tip comunist. Iar statul de drept apare ca fiind un matrapazlac atata timp cat EMANATII din decembrie ’89 au facut tot ce le era in putere pentru a strege din memoria colectiva MONARHIA ROMANEASCA ce au vrut-o brutal eradicata la 30 decembrie 1947 (si nu 1948, cum apare in articol).
    Republica Romania este continuarea rpr/rsr. De aceea, si o paralela intre comunistul i.i.i. si Majestatea Sa Regele Mihai I imi apare ca fiind cel putin fantezista din toate punctele de vedere.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50269010
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate