Articol de Radu Călin Cristea

Liliecii lui Băsescu

Articol de Radu Călin Cristea, publicat în ziarul Adevărul din 21 septembrie 2011

http://www.adevarul.ro/radu_calin_cristea_-_comentarii/Liliecii_lui_Basescu_7_558614134.html

Maiestatea Sa Regele Mihai aduce un nemeritat titlu de glorie unei ţări pe care o slujeşte discret şi nobil, deşi cufundat în amărăciune.

Trebuie să fii incult ori smintit de propaganda comunistă pentru a te transforma într-un antiregalist irecuperabil pe tărâmul argumentelor raţionale. Regele a suspendat istoria în august 1944, când a întrerupt temporar bătăile unei inimi în suferinţă. A curmat un război greşit şi a făcut să bată inima sănătoasă a unei Românii aşezate iarăşi de partea bună a lumii prin decizii care l-au acoperit de însemnate elogii. A ţinut în echilibru anevoioasa cumpănă a anilor ce au precedat abdicarea sa forţată. Şi-a început apoi exilul, rupt de neam, îndurând umilinţe şi vorbindu-le din depărtare românilor în cuvinte niciodată ostenite despre ţara lor căzută doar vremelnic sub vremuri ticăloase. Regele Mihai n-a îngăduit să se stingă candela însufleţirii poporului său aflat în robie şi pentru care a însemnat mereu, de sus, de pe cerul ce străjuia calvarul său nemărturisit, steaua bunei speranţe. Mesajele sale coborau din tării şi se aşterneau, ca nişte fulgi împărăteşti, alinând răni şi ţinând trează nădejdea.

Şi a fost să fie decembrie ’89. Regele era pregătit să ia avionul spre România, dar întoarcerea sa pe calea regală a fost blocată de barajele noilor autorităţi criptocomuniste. Au urmat alte umilitoare interdicţii de a-şi vedea ţara, cu acea excepţie grandioasă, de Paştele lui ’92, când venirea Regelui a strâns pe străzile Bucureştiului peste un milion de oameni, aşa cum nu se mai întâmplase şi greu se va repeta în istoria României. În sfârşit, Regele Mihai avea să revină definitiv în ţară, onorat cum se cuvine de Administraţia Emil Constantinescu, recunoscut apoi, între anumite limite, în ultimul mandat al preşedintelui Ion Iliescu, în sfârşit, tolerat cu noduri în gât de supuşii regimului Băsescu.

Cel care l-a sfidat în momente cruciale pe Hitler a scurtat cea mai sângeroasă conflagraţie din istorie şi a stârnit admiraţia liderilor Aliaţilor este ultimul erou în viaţă al unei Românii la care visăm cu visul, dar n-o putem atinge cu fapta. De pe aceste înălţimi imperiale, Băsescu şi ai săi apar ca nişte pigmei mucilaginoşi pentru care Regele devine o „slugă la ruşi” şi un obiect de tranzacţie politică în Parlament. După ponegrirea în termeni abjecţi a Regelui, PDL a consimţit prin absenţă la întâlnirea cu faţa solară a istoriei noastre. E, în fond, un gest reflex: unor animale, fie ele şi politice, nu le prieşte lumina.

3 comentarii

  1. Camelia-Teodora Grosu says:

    Astazi butonand telecomanda televizorului am surprins pe un canal cultural filmari din castelele Bucurestiului ,la un moment dat ghidul moderatoarei spune ca lipsesc din cadru cei pentru care a fost construit: aristocratii, explicand cuvantul ARISTOCRATI prin etimilogia greceasca a acestui cuvant:aristos=luminat;cratos=putere ,adica spunea ghidul “puterea sa fie a celor luminati” completind ca aristocrat nu te face nici marimea contului din banca nici limuzina parcata in fata casei .Subscriu la aceste explicatii si adaug ca din pacate pentru noi romanii ne-am pierdut in acesti ani de comunism si in cei de democratie originala care au urmat aristocratia in sensul ca ne-am pierdut aproape tot ceea ce era luminat in societatea noastra,in spiritualitatea noastra.Pe un canal de stiri vineri seara o moderatoare se intreba de ce a devenit Regele Mihai o miza politica,un invitat raspundea “de frica”,moderatoarea a continuat sa intrebe de ce frica de rege ?! Pentru ca reprezinta tot ceea ce poate fi mai ARISTOCRAT in noi romanii ,regalitatea a fost ,este si va fi tot ceea ce poate fi mai luminat intelectualmente,moralmente,spiritual si in credinta crestina;Regele Mihai este un simbol pentru noi romanii,este un ideal de credinta,un ideal de moralitate,un ideal de loialitate,un ideal de diplomatie,un ideal de OM gandind la poezia “If” a lui R.Kipling.In acest context este de la sine inteles ca unui partid dominat de un presedinte comunistodictator ,care a promovat mediocratia in posturi de ministrii sa le fie frica de rege pentru ca regele este varful piramidei aristocratiei.

  2. Adrian Stoia says:

    Cata substanta in acest articol…
    M-am mirat de ce nu exista inca vreun comentariu. Acum imi dau seama ca nu mai este practic nimic de comentat.
    Ce simtim noi toti, unii stiu sa sintetizeze admirabil si sa puna totul pe hartie, cu mult, mult talent

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Domnule Radu Calin Cristea,

    Felicitari !!! Ati fost foarte succint si totusi ati atins tot ce trebuia mentionat. Comentariul despre molusca politica de la Cotroceni este cum nu se poate mai exacta. Felicitari!!!
    prof. Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50611833
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate