Apel către tânăra generație

APEL CĂTRE TÂNĂRA GENERAŢIE PENTRU APĂRAREA VALORILOR FUNDAMENTALE ALE POPORULUI ROMÂN

Romulus Dan Busnea

,,Identitatea se repară cu loialitate, nu cu oportunităţi politice. Continuitatea se înnoadă prin cunoaştere şi respect, nu prin dispreţ la adresa instituţiilor şi domnia bunului plac”. Alteţa Sa Regală Principele Radu al României

Asistăm astăzi, la accentuarea procesului de degradare a societăţii româneşti, a structurilor şi instituţiilor statului, care nu mai răspund nevoilor cetăţenilor săi. Totul se învârte doar în jurul luptei pentru putere, pentru înavuţirea peste limita imaginaţiei a ,,băieţilor deştepţi”, prin sărăcirea celei mai mari părţi a populaţiei, care a ajuns după 22 de ani, să trăiască la limita subzistenţei. Situaţia a devenit mult mai gravă decât şi-o închipuie mulţi dintre români, iar documentele, statisticile şi informaţiile reale pe care le mai prezintă doar o parte a mass media, ne înfăţişează un tablou sumbru, un adevărat dezastru naţional, pe care actuala putere încearcă să-l ascundă printr-o manipulare grosolană. Să pierzi miliarde de euro din fonduri europene şi să nu ai bani pentru medicamentele de strictă necesitate, să nu ai infrastructură în timp ce ,,regii” asfaltului şi ai deszăpezirii sunt extrem de bogaţi, să fii mereu nepregătit în faţa intemperiilor naturii indiferent de anotimp, să furi din banii publici cu o nesimţire şi un tupeu fără margini când încă există sute şi chiar mii de case din chirpici şi fără curent electric într-o Românie care se pretinde a fi europeană, să nu ai agricultură, industrie şi turism şi nici măcar un comerţ individual-particular, să exporţi mai nimic în timp ce mall-urile (ce răsar ca ciupercile după ploaie) sunt burduşite cu mărfuri din import, să ai un sistem bancar-financiar şi de gestionare a resurselor naturale ce aparţin în proporţie de circa 90% băncilor şi firmelor străine, să urmăreşti politizarea aparatului de stat până în cele mai mici structuri ale sale şi să foloseşti un guvern marionetă pentru a-ţi consolida puterea ta şi a partidului pe care îl reprezinţi pentru o perioadă cât mai lungă, să împrumuţi miliarde de euro pentru a plăti salarii şi pensii în condiţiile în care acestea au fost reduse cu 25 şi respectiv 15 la sută, sunt doar o parte dintr-o serie de fapte greu inteligibile (adică greu de controlat), inadmisibile, de condamnat, care pot pune în pericol economia naţională, viaţa socială, integritatea şi suveranitatea statului român.

Dar poate lucrul cel mai dureros şi cel mai grav care se petrece acum în România, este cinismul, dispreţul şi indiferenţa pe care le manifestă cei aflaţi la putere faţă de români, faţă de identitatea, tradiţiile şi valorile acestui neam. Ca un umil publicist ce sunt, am tras semnale de alarmă în repetate rânduri, încă de prin 2002, asupra sistemului cretinoid şi antiuman de guvernare (cu mici excepţii) ce s-a perpetuat de-a lungul anilor,  şi care, a dat naştere în mod inevitabil, crizei economico-sociale şi politice a societăţii româneşti, generată în primul rând de una identitară, reflectată de o degradare morală şi spirituală fără precedent, de lipsa valorilor şi promovarea nonvalorilor, într-o încercare repetată de discreditare, de eliminare a valorilor autentice, faţă de care, reputatul istoric şi academician Dinu C.Giurescu, spunea cu tristeţe că “statul nu mai vrea să apere valorile fundamntale ale României”, şi aceasta, tocmai pentru a nu mai da posibilitatea unui popor înrobit de dări şi de durere, să-şi mai poată ridica ochii spre cer, pentru a privi cu încredere, spre un altfel de viitor.

Cu bunăvoinţa Principelui Radu al României, care a oferit multora dintre noi posibilitatea dialogului pe blogul Alteţei Sale Regale, doresc să fac un apel la conştiinţa şi sufletul tinerei generaţii, cea uitată de mai marii puterii, cea care pluteşte în derivă, cea fără de perspective în faţa zilei de mâine. Mă adresez prin intermediul acestor rânduri cu precădere tinerilor care au avut curajul şi demnitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la realităţile prezente, care sunt în stare să finalizeze proiectele pe care şi le-au propus pentru viitor. O referire cu totul specială care merită cu prisosinţă a fi evidenţiată cu privire la spaţiul mediatic, este breşa prin care s-a ajuns la ţesătura tot mai alambicată a firelor puterii, pe care cu multă migală, pricepere şi răbdare au reuşit să o dezlege tinerii jurnalişti, reporteri, analişti şi realizatori de emisiuni de la Antena 3, singurul post de televiziune care exprimă adevărata realitate românească fără inhibiţii, teamă sau prejudecăţi, cu toate că, toţi aceştia sunt supuşi în permanenţă presiunilor şi ameninţărilor de tot felul.

De altfel, vorbind despre tineri, de care depinde soarta viitoare a ţării, şi faţă de care întotdeauna şi-a arătat admiraţia, oferindu-le mereu şi dezinteresat sprijinul, Principele Radu spunea: ,,Peste două decenii, cei care astăzi au cincisprezece – douăzeci de ani, se vor afla la cârma României. Aceşti tineri sunt plini de idei, inspiraţii, interesaţi de dezvoltarea ţării, de viitor. Ei fac parte dintr-o generaţie care nu se lasă impresionată de discursurile noii limbi de lemn, ei pot fi şi trebuie încurajaţi de fiecare dată când au iniţiative. Sistemul educaţional poate fi sprijinit de elevi, profesori, părinţi, comunitatea locală, Guvern şi de presă. Familia Regală are o tradiţie în sprijinirea învăţământului şi poate să ofere recunoaştere şi sprijin dascălilor dedicaţi şi profesionişti. Noi sprijinim restaurarea şi dotarea şcolilor şi ajutăm atât elevii excepţionali cât şi pe cei cu dificultăţi, pentru ca toţi să-şi poată pune în valoare aptitudinile. Multe asociaţii ale elevilor din judeţele ţării au primit patronajul nostru, iar multe altele vor continua să îl primească în următorii ani. Găsim în tineri o forţă capabilă de a determina progresul şi recunoaşterea României; de aceea, le susţinem aspiraţiile. Tânăra generaţie este cea mai puternică şi mai sigură resursă a României în următorii 30 de ani”.

Revin obsesiv la cuvintele Principelui Radu, la tot ceea ce Casa Regală a României pe care Alteţa Sa Regală o reprezintă cu cinste şi onoare, a întreprins de-a lungul istoriei pentru imaginea României, pentru propăşirea neamului românesc întru cele bune şi pentru cele bune. Este motivul pentru care vă îndemn să reflectaţi la atitudinea, demnitatea şi iniţiativa unor astfel de personalităţi, care s-au pus în slujba binelui acestei ţări, în ciuda piedicilor şi încercărilor de denigrare la care sunt supuse de regulă, persoanele publice. Puterea exemplului personal, loialitatea, generozitatea, rolul modelului, spiritul de răspundere, sunt valorile cu care a operat Familia Regală a României, iar Principele Radu, prin ţinuta sa morală, prin logica, viziunea şi rafinamentul intelectual al personalităţii sale, constituie fără îndoială, noul model de leadership de care are nevoie România, mai mult ca oricând. Important este ca în condiţiile actuale, să nu rămânem pasivi, ci dimpotrivă, să ne apropiem de astfel de oameni, să sprijinim valorile adevărate, pe toţi cei care militează pentru statalitate şi stabilitate, pentru întărirea identităţii şi a instinctului binelui, aşa cum a făcut-o dintotdeauna Casa Regală a României, fără a se transforma neapărat într-o alternativă la clasa politică.

Lansez un apel tuturor tinerilor care au ceva de spus, tuturor celor care mai trăiesc şi simt româneşte, în vederea demarării fără întârziere, a unui proiect de anvergură naţională, care să ofere cea mai plauzibilă şi mai eficientă alternativă la reformarea, dezvoltarea şi modernizarea statului şi instituiţiilor sale, care să readucă în prim plan marile valori naţionale, să asigure identitatea, statalitatea şi stabilitatea acestui popor, aflat într-un moment de mare cumpănă istorică. Atâta timp cât veţi spune lucrurilor pe nume şi nu veţi mai accepta să fiţi înjosiţi, umiliţi sau alungaţi din propria ţară pentru un trai mai decent, atâta timp cât nu veţi accepta compromisul sau şantajul, nimic nu este pierdut. Mulţi dintre voi au venit deja cu propuneri şi soluţii concrete, care vor putea fi materializate doar în condiţiile unei permanente comunicări, colaborări şi cooperări, printr-o comuniune de idei şi sentimente ce trebuie să rezulte dintr-o profundă solidaritate de interese. Răspunsul vostru la acest apel, va însemna un prim şi important pas spre începutul unui nou timp istoric, un timp al refacerii punţilor de legătură istorică, spirituală şi culturală, un timp al identităţii, al respectului pentru valori, al libertăţii.

Şi nu în ultimul rând, al speranţei că toate vor fi duse la bun sfârşit, cu înţelegere, dăruire şi credinţă.

20 comentarii

  1. Robu Marius says:

    Stimate domn Busnea,
    Am citit cu atenţie scrisoarea dvs., însă ma simt nevoit să vă fac o remarcă. Cum este posibilă alăturarea a două elemente absolut intangibile si ireconciliabile, în opinia mea, în acest spaţiu (blogul ASR Principele Radu)? Redau două citate din scrisoarea dvs:
    “…pe care cu multă migală, pricepere şi răbdare au reuşit să o dezlege tinerii jurnalişti, reporteri, analişti şi realizatori de emisiuni de la Antena 3, singurul post de televiziune care exprimă adevărata realitate românească fără inhibiţii, teamă sau prejudecăţi…”
    “…va însemna un prim şi important pas spre începutul unui nou timp istoric, un timp al refacerii punţilor de legătură istorică, spirituală şi culturală, un timp al identităţii, al respectului pentru valori, al libertăţii”.
    Cum este posibil să vorbim de Antena 3 si in acelasi timp de respect pentru valori? Care valori sunt respectate la Antena 3? Deontologia, justetea stirilor, non-angajamentul politic, modestia?
    Despre ce vorbim aici? Nu cumva lăudaţi curajul borfăşesc, ipocrizia, slugărnicia dictată de ban, atât de tipice acestui post de televiziune si nu numai?
    De ce nu aţi găsit alt exemplu mai onorabil?
    Romania de Mâine trebuie să scape de această clasă politică incompetentă şi neloială acestui stat, de lipsa de profesionalism a aproape întregii Media şi a oamenilor care-şi slujesc interesul îngust. Asta consider că trebuie să dorească generaţia tânără a României…plus o conştientizare a propriei identităţi şi dorinţa de a munci.
    O zi frumoasă!

  2. Marius Robu says:

    Trimisesem anterior un comentariu mai lung, care nu ştiu din ce motive nu a mai aparut. In fine, pe scurt:
    Domnule Buşnea,
    Câteva cuvinte cheie ale scrisorii dvs: Antena 3, Casa Regală a României, “valori adevărate”, statalitate şi stabilitate, pentru întărirea identităţii şi a instinctului binelui, etc.
    Eu, personal, găsesc că alăturarea Antenei 3 la valorile menţionate de dvs. nu onorează absolut deloc construcţia unei noi Românii.
    Aş fi aderat, dar debarasarea de exemple gen “Antena 3”, este o condiţie “sine qua non”. Nu pot să urc în acestă barcă.
    O zi bună!

  3. Romulus Dan Busnea says:

    Stimate domnule Robu,
    Din păcate reinterpretaţi textul, ducând ideea principală în altă direcţie. Cum poate bine observa şi un elev din clasele primare, nu există nicio asociere între Casa Regală şi Antena 3, cu toate că acest post a fost singurul care a acordat o atenţia cuvenită preocupărilor Familiei Regale cu privire la implicarea acesteia în viaţa economico-socială şi culturală a României, cu care a dialogat în mai multe emisiuni. În altă ordine de idei am făcut referiri doar la faptul că acest post este mult mai obiectiv decât celelalte acaparte de puterea actuală, una preocupată doar de propriile interese. Am evidenţiat doar elanul acestor tineri, care vor putea sprijini prin forţa mediatică proiectul despre care am vorbit. Trebuie încercate toate mijloacele pentru a readuce în prim plan valorile acestui neam, pentru a schimba, pentru a construi o altfel de Românie, din care nu poate lipsi implicarea Casei Regale a României, şi implicit a Principelui Radu, despre care am spus că este noul model de leadership de care are nevoie România mai mult ca oricând. Dacă nu simpatizaţi acest post, nu vă obligă nimeni să faceţi nimic. Sau poate că, sunteţi de acord cu modelul actual de conducere statală şi atunci, chiar că nu aveţi ce căuta în această barcă.
    Cu prietenie, RDBusnea
    P.S. Pentru orice eventualitate, în arhiva blogului Alteţei Sale, veţi găsi şi alte texte scrise de mine, pe care vi le recomand pentru a vă edifica pe deplin asupra semnificaţiei şi impactului pe care o are Casa Regală a României în viaţa societăţii româneşti. Şi ar fi bine printre altele, să aprofundaţi orice text cu mai multă atenţie şi mai mult suflet, fără a fi manipulat de primul impuls care vă scapă printre degete.

  4. horia cremene says:

    Aţi punctat, domnule Dan Busnea, ca de fiecare dată, aspecte esenţiale ale actualităţii româneşti, pentru care vă felicit şi vă aştept cu noi articole şi iniţiative pe această temă. „Principele Radu, prin ţinuta sa morală, prin logica, viziunea şi rafinamentul intelectual al personalităţii sale, constituie fără îndoială, noul model de leadership de care are nevoie România”. Este nevoie ca această inspirată frază a dvs. să fie răspândită şi repetată de mii şi mii de ori pentru a stârni interesul tinerilor de a se apropia, de a cunoaşte şi de a-şi alege modelul de urmat într-o societate bulversată de inversarea valorilor.
    .
    În acelaşi timp vă admir pentru simplitatea cu care remarcaţi curajul şi combativitatea pe care echipa de tineri jurnalişti de la Antena 3 au dovedit-o realizând o breşă în „ţesătura tot mai alambicată a firelor puterii, pe care cu multă migală, pricepere şi răbdare au reuşit să o dezlege”.
    .
    Apelul Dvs adresat „tinerilor care au ceva de spus” cred că ar trebui reluat şi răspândit fără odihnă de toţi cititorii acestui blog, în ideea că „atâta timp cât nu vor accepta compromisul nimic nu e pierdut”

  5. Aurel V. Zgheran says:

    Este ştiut: dacă nu ar fi existat umorul negru şi grobianismul, l-ar fi inventat preşedintele de azi al României-el şi-a elaborat pasiunea pentru arhitecturi inovatoare, necrezute, prin încercarea de a inventa un prinţ, în persoana distinsului său cumătru, drept o contragreutate în efectivul anturajului de la curţile gaborilor, unde Prima Doamnă a României poartă costume naţionale tradiţionale ale corturarilor opriţi din lungul periplu prin lumea mare, în ţara noastră, parcă anume pentru întâlnirea de la începutul de mileniu, cu preşedintele nostru şi al lor!
    Întrevedeţi, domnule Romulus Dan Busnea, că tineretul de azi are şi va avea datoria răsturnării perceptelor binelui puterii, în favoarea puterii binelui. Fiecare dintre tineri are în mâinile proprii puterea apărării şi restaurării a ceea ce e deteriorat! Pentru că acest regim a furat şi a vândut cu toptanul, aproape tot, vinde acum ce mai rămăsese: istoria României!…De aceea, tinerii pe care îi chemaţi să reaşeze distanţă şi zid între bine şi rău, trebuie să înceapă prin reînvăţarea istoriei. Aceasta, în măsura în care vor înceta să o predea aceiaşi profesori care au predat materiile securisto-comunisto-bolşevice.
    Exemplul ASR Principele Radu este unul distins între personalităţile româneşti, oamenii politici, oamenii de ştiinţă şi artă, oamenii de cultură, personalităţile societăţii civile, reprezentanţii presei… care trebuie să oprească România de la operaţia de încenuşare începută de peste o jumătate de veac şi desăvârşită, parcă, sub acest regim!
    Fără să încerc sinteze istorice de dimensiuni filozofice, cred că drumul răbdării a fost prea lung pentru noi. Majestatea Sa Regele Mihai I al României a fost abdicat prin instrumentele forţei şi şantajului, ceea ce destramă toată osatura artificială pe care s-a instituit republica ilegitimă, în care nu am avut nici un an de democraţie. Aceşti ani zăpăcitori au adus pe români la ananghie morală şi materială. Dumneavoastră, domnule Romulus Dan Busnea, şi noi, mulţi alţii, trebuie să asigurăm pe Majestatea Sa Regele şi pe Alteţele Lor Regale că, neprefăcut credem în opiniile noastre şi nu urmăm alt drum decât pe acela, pe care suntem întotdeauna alături de Casa Regală a României! Respect energicele comentarii anterioare acestuia, care nu sunt favorabile opiniilor dumneavoastră însă eu vă mărturisesc faptul că toate se identifică în gândirea mea şi de aceea vă susţin şi vă îndemn să continuaţi!
    Acum, când este vremea scrisului febril, nu o singură dată aservit puterii, sunt un beneficiu al presei acestui timp şi pentru garda următoare a presei româneşti, astfel de atitudini. Apreciez judecata dumneavoastră în legătură cu media românească şi din nou aveţi în mine pe cineva care vă apreciază pentru că evaluaţi “Antenele” ca pe o fortăreaţă cu garnizoană, în faţa piepturilor neamului acestuia!

  6. Robu Marius says:

    Domnule Buşnea,
    Să nu mă înţelegeţi greşit.
    1. Nu sunt de acord nici cu actuala putere, nici cu actuala opozitie. Ambele tabere au clanuri interconectate. E aceeasi masa amorfa, aceeasi oameni mânati de interese înguste. Cu mici exceptii de oameni politici de calibru, in opinia mea, clasa politica a Romaniei nu onoreaza aceasta populaţie.
    2. Permiteti-mi să am opinii diferite de dvs. privitor la profesionalismul si coloana vertebrala a unei mari parţi din realizatorii emisiunilor Antena 3. Stiti foarte bine că interesul Opoziţiei faţă de MS Regele Mihai şi implicit faţă de membrii Casei Regale, a crescut odata cu oportunitatea de a lovi în actuala Putere prin gafele impardonabile pe care le-a făcut Preşedintele. Dacă actuala Opoziţie ar fi fost pro-monarhică, eram Monarhie demult. Mă veţi întreba, poate, care-i legătura Antena 3 şi Opoziţie. Ştiţi foarte bine la ce ma refer.
    3. Citesc aproape zilnic blogul ASR Principelui Radu şi vă cunosc articolele. Îmi place scriitura dvs., numai ca eu am considerat inoportun amestecul, chiar si foarte diluat, al unui post care serveşte Opoziţiei, dinn ultimul dvs. articol.
    4. Într-adevăr, articolul punctează foarte bine anumite situaţii existente în societatea românească, numai că, sunt lucruri deja ştiute, rodate, tocite. Forţa articolului stă în ultimile paragrafe, invitaţia către tinerii acestei ţări de a se angaja într-un proiect de anvergură naţională. Frumos spus, frumos gândit. Haideţi să vedem cum! Avem nevoie de oameni curaţi…de-aici, poate că acum înţelegeţi, am avut reacţia de respingere faţă de Antena 3. Nu de tinerii care lucrează acolo ci de cine îi sta în spate.
    Mulţumesc că mi-aţi răspuns!
    Succese!

  7. Lucian Miulescu says:

    Constat, cu o strangere de inima, ca acapararea prestigiului Casei Regale de catre clica de fosti securisti si comunisti din USL este din ce in ce mai evidenta. Acest articol, raspandit cu larghete de blogul Altetei Sale, vine cu acelasi mesaj catastrofic-mesianist al canalelor de televiziune arondate fostului informator Voiculescu. Nu, domnule Busnea, Antena 3 nu este ceea ce spuneti dvs., ci o oficina nerusinata a unor interese antinationale. Daca nu o stiti, deja, va veti putea convinge dupa ajungerea la putere a USL, cand nu vor mai fi vizibile nici casele din chirpici, nici bolnavii de cancer nu se vor mai zbate in chinuri, ci totul va fi roz-bonbon. Am trait aceasta experienta, in anii 2000 – 2004. Poate ca dvs.si cei care gandesc la fel nu doriti sa invatati din experientele trecute, insa va previn ca riscati sa le repetati. Pe pielea noastra, a tuturor.

  8. Marius Zgureanu says:

    Prezent domnule Busnea!
    Nu stiu daca ma mai pot incadra prea mult timp la categoria “tineret”…

    In opinia mea, singura varianta ca sugestiile trimise de noi toti sa fie aplicate intr-o strategie coerenta este acceptarea de catre stat a unui parteneriat cu Casa Regala si eventual chiar re-instituirea Monarhiei! Doar astfel, un asemenea proiect poate avea o “anvergura nationala”.

    Subscriu intru totul la valoarea de netagaduit a “resursei umane” a Romaniei, lucru pe care am incercat sa-l subliniez si in articolul despre demografia Romaniei. Gestionata corect, cu sprijinul unui invatamant de calitate, si in numar suficient, aceasta resursa este mai importanta decat suma resurselor minerale ale Romaniei: aur, hidrocarburi etc.

  9. Romulus Dan Busnea says:

    Domnule Marius Robu,
    Vă mulţumesc şi eu pentru revenire şi aş dori să putem continua dialogul, comunicarea. Întrezăresc viziuni interesante în ceea ce vă priveşte. Vă rog să-mi transmiteţi pe adresa rbusnea@yahoo.com, un număr de telefon la care vă pot contacta. Cele bune, RDBusnea

  10. Rania Chirescu says:

    Buna seara domnilor,

    In primul rand as dori sa precizez ,ca fac parte din acea tanara generatie pe care dansul incearca sa o trezeasca la realitate,acea tanara generatie care ar trebui sa faca schimbarea de care avem nevoie.Citind articolul am realizat ca noi generatia actuala, suntem generatia cea mai puternica care a crescut intr-o epoca a informatiei,o epoca a vitezei ….si totusi suntem generatia redusa la tacere.Acestea sunt amprentele educatiei ce am avut-o,generatia din urma,cea a parintilor mei,care au trait intr-un astfel de regim.Am realizat acest tragic lucru,citind opiniile referitoare la un simplu articol dar cu o consistenta profunda.Eu am tras niste concluzii dupa ce am citit articolul, referitor la ceea ce a vrut sa spuna domnul Busnea intradevar,in schimb comentariile purtate pe baza acestui articol au fost cele referitoare la securitate,la puterea securistilor,acest subiect fiind o fobie pentru o mare parte a romanilor .Ce importanta are cine conduce acest post tv, sau oricare altul ,ce rost are sa vorbim de securisti,de comunisti ce faceau si ce au provocat.Acestea sunt discutii care umbresc esenta realitatii inconjuratoare.Tocmai ce am spus de generatia parintilor mei, care a fost invatata sa creada ca puterea e a altuia,si ca nu e nimic de facut si ca trebuie sa traim pe baza unor principii ale altora.Haideti sa lasam ideile acestea referitoare la securisti sau cei care ne conduc si ne controleaza viata…haideti sa ne dam seama ca suntem liberi sa ne exprimam punctul de vedere in limita bunului simt,suntem liberi sa facem mai mult decat avem impresia ca putem face,ca ne putem alege singuri si fara influente cum vrem sa traim ,pe cine sa votam,sa nu ne mai dorim sa plecam din tara la spalat de vase in strainatate cu facultati si mastere terminate ,ca nu ne putem permite sa iesim la un teatru,un concert sau orice alta activitate care ne-ar scoate din monotonia cotidiana.As vrea sa cred ca a vizita o alta tara pentru a-ti imbunatatii cunostiintele referitoare la traditii,cultura si religie nu e un lux pe care nu ni-l putem permite.Ma uit in jurul meu…e multa foame….suparare..necazuri…fete triste ….abia mai stapanim aceste dezastre omenesti ce provoaca aceste stari,dar ce sa mai vorbim de dezastrele provocate de furia naturii.Nu stiu cum gandesc altii,dar eu la varsta pe care o am, traiesc aceste stari,care nici macar nu sunt urmari ale faptelor mele…de aceea consider ca trebuie sa ne concentram asupra a ceea ce e dureros (ceea ce domnul Busnea a specificat mai sus),si totusi putem rezolva,avem o baza ,traim vremuri in care putem decide pentru noi.Reusit articolul domnului Busnea .

  11. Adrian Stoia says:

    Subscriu la intregul articol al domnului Busnea..
    Pentru multi dintre noi, Antena 3 este ceea ce era Europa Libera inainte de 1990. Autorul se refera probabil la cei vreo „zece magnifici” de la acest post de stiri. Poate nu toti exceleaza in stil, dar au curaj, civism si ne indeamna la demnitate.
    @Dl. Robu, cu tot respectul, poate regretati ca unele posturi „cu tinuta” ca TVR (1,2,3, Info si Cultural) lipsesc din cadrul obiectiv care (azi macar) ar trebui sa aduca Regele si Familia noastra Regala in atentia romanilor.
    Pacat ca nu doriti sa urcati in aceasta nava amiral pe care o numiti „barca”. Daca nu va place Antena 3 sa intelegem ca va atrage totusi ideea monarhica? Pentru ca pe nava aceasta amiral se mai afla multi, multi altii.
    Ca veni vorba de nave, sa stiti ca intre nava amiral si Traian Basescu exista o contradictie profunda de termeni

  12. Robu Marius says:

    Dle Adrian Stoica,
    Am vorbit de o “barcă” metaforic, poate că mai degrabă ar fi trebuit să spun o “arcă”. La care navă amiral vă referiţi? Cea în care vă consideraţi ca si urcat? Eu as propune examene pt. asta.
    Scurtă analiză pe text: “Daca nu va place Antena 3 sa intelegem ca va atrage totusi ideea monarhica? Pentru ca pe nava aceasta amiral se mai afla multi, multi altii”. Deci, eu ce trebuie să înţeleg? Că avem deja două tabere, unii, majoritatea, şi subsemnatul plus una-două persoane. Mai mult decât atât, eu, subsemnatul sunt adus în faţa tribunalului pentru faptul că am îndraznit să gandesc altfel. Tribunalul vrea “să înţelegem” dacă preopinentul e monarhist au ba şi dacă priveşte în intimitatea lui Antena 3. Vă anunţ că sunt monarhist dar nu privesc Antena 3, din principiu. Şi dacă, stimate Adrian Stoica, liderul acestui tribunal ad-hoc, mai doriti sa stiti ceva, va anunt că am renunţat la TV din liceu.
    Restul comentariului dvs, sincer, n-are sens. Basescu & co., NU ma intereseaza! Cum nu ma intereseaza nici Ponta & Antonescu. A nu se intelege gresit, ma intereseaza doar ceea ma reprezinta. Ma intereseaza tinerii acestei tari, viitorul lor si modul cum gandesc.
    PS: Ma irita la culme cand cineva formuleaza in acest mod : “vrem sa intelegem”, în ideea că doar-doar stabileste a priori o legitimitate a ideilor sale sau suportul celorlalti; in fond e un soi de manipulare fie involuntara, fie voită. Consideraţi, vă rog, din punctul meu de vedere, discuţia încheiată.
    Pe curand!

  13. Comentarii pe Facebook says:

    #
    Sever Avram
    ‎”am tras semnale de alarmă în repetate rânduri, încă de prin 2002, asupra sistemului cretinoid şi antiuman de guvernare (cu mici excepţii) ce s-a perpetuat de-a lungul anilor, şi care, a dat naştere în mod inevitabil, crizei economico-sociale şi politice a societăţii româneşti, generată în primul rând de una identitară, reflectată de o degradare morală şi spirituală fără precedent, de lipsa valorilor şi promovarea nonvalorilor…
    #
    Sever Avram
    ‎”…într-o încercare repetată de discreditare, de eliminare a valorilor autentice, faţă de care, reputatul istoric şi academician Dinu C.Giurescu, spunea cu tristeţe că “statul nu mai vrea să apere valorile fundamntale ale României”, şi aceasta, tocmai pentru a nu mai da posibilitatea unui popor înrobit de dări şi de durere, să-şi mai poată ridica ochii spre cer, pentru a privi cu încredere, spre un altfel de viitor.”
    #
    Adèla Stefanov
    Da, situatia este foarte trista si scandaloasa, cu atit mai mult ca toate acestea se petrec intr-un stat membru al UE….Finantarea primita pentru a sprijini diferite proiecte destinate a prosperi poporul român ma tem ca a servit la consolidarea averilor personale a celor aflati la conducerea tarii….nu se mai poate continua in acest mod….Admir tinara generatie clar vazatoare ce se implica cu mult curaj pentru a combate situatia actuala…i-am urmarit cu interes in afacerea Rosia Montana …bravo lor!
    #

  14. Adrian Stoia says:

    Dle Robu Marius,
    Si eu scriam de „nava amiral” tot metaforic, Din contra, eu n-as propune examene pentru imbarcare. Romania nu poate redeveni monarhie decat daca vor fi tot mai multi adepti ai monarhiei, de la vladica pana la opinca.
    Domneste in tara asta saracita si furata un elitism de neinteles si mai ales nepus la locul lui.
    De acord ca Familia noastra Regala este elita suprema. Reprezinta insa Tara in ansamblul ei. Nu cred insa ca noi, monarhistii mari sau mici, cu scoala sau cu mai putina scoala, trebuie sa facem din a fi monarhist, o fita sau „o tendinta” sau mai rau, sa refuzam aderenta la ideea monarhica unor categorii cat mai diverse de romani. Eu stiu soferi de taxi si tarani absolventi de CAP care sunt in prezent monarhisti. Si care au devenit asa, privind elitele la TV in acel memorabil 25 octombrie. LA ANTENA 3.
    Eu ma abtin sa fac analize pe text, in speta pe al dumneavoastra. Sunt multumit ca si dumneavoastra sunteti monarhist, astfel incat nu ma intereseaza si nu ma (mai) intriga relatia dvs. cu Antena 3. Subscriu la ideea renuntarii la TV, eu din pacate n-am reusit. Fiecare cu limitele si realizarile lui.
    De are sens sau nu comentariul meu, nu are relevanta. Trecerea de la nava amiral la Basescu era asa, un amuzament. De va irita ceva, imi pare rau, si pe mine ma irita multe. Iar cat priveste incercarea unei manipulari…imi acordati o prea mare importanta.
    Acum consider si eu discutia incheiata 
    Traiasca Regele!

  15. Bogdan B says:

    “O referire cu totul specială care merită cu prisosinţă a fi evidenţiată cu privire la spaţiul mediatic, este breşa prin care s-a ajuns la ţesătura tot mai alambicată a firelor puterii, pe care cu multă migală, pricepere şi răbdare au reuşit să o dezlege tinerii jurnalişti, reporteri, analişti şi realizatori de emisiuni de la Antena 3, singurul post de televiziune care exprimă adevărata realitate românească fără inhibiţii, teamă sau prejudecăţi, cu toate că, toţi aceştia sunt supuşi în permanenţă presiunilor şi ameninţărilor de tot felul.”

    Postul TV al securistului Voiculescu metamorfozat in om de afaceri onest. Culmea tupeului, a lipsei de profesionalism. Un comentariu mai ipocrit si nesimtit nu am vazut. Nu stiu cum si-a facut loc pe acest blog pe care l-am considerat intotdeauna serios si apolitic, si mai ales PENTRU Romania, nu pentru partidul bolsevicului Iliescu si clientelei Antonescu, care a tarat in mocirla un nume nobil, cel al PNL. ADIO!

  16. Romulus Dan Busnea says:

    Domnule Bogdan B.,
    În primul rând, ar fi fost interesant să faceţi un comenatriu de bun simţ la apelul adresat tinerei generaţii (aşa cum au făcut-o şi alţii, cărora le mulţumesc pe această cale), la valorile fundamentale ale României, la Casa Regală şi la Principele Radu, la care nu numai eu, dar şi alţi publicişti au făcut în mai multe rânduri referiri, să veniţi cu propuneri concrete, cu noutăţi etc. În al doilea rând, nu am făcut apologia vreunui post sau altul de televiziune, ci doar am spus că este singurul care mai prezintă realitatea concretă din această ţară. Dacă sunteţi ,,pro băsist”, n-aveţi decât să schimbaţi canalul şi să urmăriţi doar acele emisiuni care vă satisfac cerinţele. După tonul mesajului, pare-se că sunteţi din tabăra celor care nu vor schimbarea, care nu vor să se implice alături de cei tineri în reformarea societăţii româneşti. Într-adevăr, merită să părăsiţi blogul, pentru că cei băşcălioşi, cei care tratează cu superficialitate ideile şi subiectele propuse, care aleg doar anumite paragrafe, pasaje, pentru a le comenta pentru că nu sunt în stare să extragă şi să comenezea esenţa unei anumite teme, nu au ce căuta printre cei care afişează mereu o atitudine a la ,,Gică Contra”. Vânt din pupa, stimate domn!

  17. horia cremene says:

    NĂSCUŢI SĂ IUBEASCĂ. Sau Lecţii de iubire.
    .
    Domnule Romulus Dan Busnea,
    Vă transmit câteva gânduri inspirate atât de comentariul „Bogdan B. nr 15” cât şi de recenta apariţia a paginii YouTube „Casa Regală a României”.
    .
    Am deschis pag youtube, iar impresia pe care mi-a lăsat-o poate fi redată de expresia, ca un titlu de roman, “NĂSCUŢI SĂ IUBEASCĂ”. Episoadele culese din viaţa Familiei Regale, prezentate în Cărţile Regale (inclusiv în emisiunile postului Antena 3), sunt veritabile Lecţii de iubire, în care se arată că iubirea înseamnă efortul de a ocroti, de a ajuta, de a dărui. Iubirea nu înseamnă vorbe şi declaraţii, înseamnă fapte, însemnă loialitate, gândul bun şi strădania de a ocroti pe cel iubit (apropiat sau străin), de a ajuta să-i fie mai bine, de a-l învăţa să fie mai bun, de a-i dărui din sufletul şi din puţinul tău.
    Dacă există ursitoare, şi cu siguranţă există, Regii noştri au fost ursiţi să-şi iubească semenii. Cu maturitate şi responsabilitate. Excesele de personalitate ale lui Carol al 2-lea nu pot ştirbi dovezile de dăruire şi de iubire de oameni ale Regilor noştri.
    .
    Nu e locul să fac aici o apologie a iubirii, cu personaje ale istoriei noastre care s-au dedicat binelui public, dar îi avem în mijlocul nostru, prin voia Bunului Dumnezeu, pe Regele Mihai şi Regina Ana, pe Principesa Margareta şi Principele Radu, înconjuraţi de întreaga Familie Regală a României. Fără să se implice în politica militantă, ei sunt foarte atenţi observatori ai tuturor dificultăţilor românilor, generate de greşelile şi abuzurile clasei politice. A observa şi a emite aprecieri asupra deciziilor politice nu înseamnă a face politică militantă, dimpotrivă este o obligaţie civică fundamentală a oricărui cetăţean matur, educat şi responsabil.
    Aşa de exemplu, sunt deosebit de utile observaţiile pertinente, critice dar exprimate cu echilibru şi onestitate pe blog şi în apariţiile publice, ale Principelui Radu, observaţii care ating cele mai diverse aspecte ale societăţii româneşti – cultură, economie, sănătate, învăţământ, biserică, armată, administraţie, etc. Prin felul în care se manifestă, în care se exprimă, în care gândeşte şi în care se implică în viaţa societăţii, Principele Radu a demonstrat că s-a integrat ca un autentic membru al Familiei Regale şi a devenit pentru români simbolul de comportare civilizată, demnă, aristocratică, în viaţa publică. După cum Regele Mihai, la venerabila vârstă de 90 de ani reprezintă modelul de devotament şi abnegaţie pentru ţara lui, modelul de echilibru, de înţelegere şi toleranţă. Viaţa Regelui nostru este un adevărat roman de Lecţii de Iubire. Din ea se poate inspira şi domnul Bogdan, şi toţi tinerii mai mult sau mai puţin intoleranţi

  18. Bogdan B says:

    @ Romulus Dan Busnea:

    “singurul post de televiziune care exprimă adevărata realitate românească fără inhibiţii, teamă sau prejudecăţi, cu toate că, toţi aceştia sunt supuşi în permanenţă presiunilor şi ameninţărilor de tot felul.”

    Chiar ati facut apologia postului de televiziune Antena 3. Incercati sa dregeti agurida dar nu va merge cu toata lumea. Eu nu locuiesc in Romania, sunt plecat de aproape 20 de ani din tara, locuiesc in SUA. Mi-am vazut familia raspandita pe trei continente tocmai datorita celor care au facut parte din sistem (Iliescu, Voiculescu, etc.) metamorfozati astazi in democrati si oameni de afaceri onesti! Culmea tupeului, numai in Romania se poate asa ceva. Din pacate, legea lustratiei nu a venit cand trebuia.

    In vizitele mele am urmarit Antena 3 si nu mi s-a parut ceva mai dezgustator decat productiile sale. Desigur, exista exceptii.

    Casa Regala are mijloacele de a se face auzita. Cu totii ii apreciem ce face pentru Romania. Orice apropiere de “Felix” Voiculescu si posturile sale le consider iresponsabile. Incercarea de “capusare” a Casei Regale de catre fosti si ilustri comunisti si securisti este absolut nociva. La fel ca si “apelul” dumitale nesimtit la adresa tinerei generatii. Ce ii indemnati pe tineri? Sa faca precum Gadea si restul, sa serveasca unui Securist cu acte in regula?

    Si Ceausescu lansa “apeluri” asemanatoare…ii calcati pe urme. Si pentru dosar, nu sunt “pro-basist”. Sunteti orbiti de ura si ranchiuna si nu puteti gandi degajat si relaxat.

    Get a life, amigo!

  19. dan sutean says:

    Domnule Marius Robu,
    Din pacate “natia romana” a avut de ales intre doua rele in cea mai mare parte a istoriei ei.
    Care ar fi dupa dumneavoastra televiziunile care merita aprecierea dvs. : B1,OTV,TVRsi jurnalisti ca Robert Turcescu,Ion Cristoiu,Pora si altii ca ei?!
    Este ,inca,singurul post de stiri de unde poti lua si alte informatii in afara “marilor realizari ale regimilui Basescu”
    Sigur sunt si lucruri de criticat dar cine este perfect,in afara domnului Basescu si a sustinatorilor (citeste acoliti,gasca etc.) sai?
    Nu va place clasa politica? Nici mie. “Alternativa” la democratia parlamentara este dictatura(aproape deplin instaurata de regimul basescu) sau anarhia.
    Nu,nu sunt toti la fel. Guvernarea portocalie este cel mai rau lucru care i s-a intamplat acestei tari.

    Da,trebuie sa alegem raul cel mai mic si sa reactionam promt la orice derapaj nu sa asteptam cate un deceniu pentru a lua atitudine si aceea firava.
    Daca nu puteti sesiza aceste aspecte si sustineti ca Antena 3 are un “curaj borfasesc” va compatimesc.
    Ce ar mai fi de facut? Sa organizam o sinucidere colectiva in Piata Universitatii?!
    O zi buna

  20. nina says:

    cine nu priveste innainte,nu paseste spre viitor!lasati trecutul,el v-a umbri prezentul si ciitorul!un articol si un blog interesant! Hai MONARHIA…SALVEAZA ROMANIA!

Leave a Reply to horia cremene Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53508641
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate