Andrada Bogdan
|
Alteţă,
Istoria îşi asumă răspunderea de a fi făcut din noi un popor uşor adaptabil.Calitate sau defect,orice încadrare se refuză tiparului clasic al definiţiilor.Sau poate că e tocmai invers,noi am constrâns istoria să ni se adapteze.Segregaţi după ’89 în românii de aici şi cei plecaţi să descopere lumea unei alte vieţi sau viaţa unei alte lumi,depinde de perspectivă,realitatea s-a decelat pentru fiecare altfel.Interesant este că mulţi dintre românii adoptaţi de Europa sunt,de multe ori,mai interesaţi de cotidianul românesc decât cei rămaşi în ţară.Şi tocmai pentru că au înţeles legile simple ale civilizaţiei şi le-au însuşit în timp,iar astăzi privesc viaţa măcar cu mai multă seninătate şi mult mai puţină încrâncenare decât noi,mioriticii statornici.Candidatura Principelui Radu n-a generat printre românii din Vest dispute şi patimi de telenovelă aşa cum s-a întâmplat aici, acasă.Cei mai mulţi au spus că e un gest ”democratic”şi că având un gir regal autentic,e chiar un original punct de plecare pentru o schimbare de traseu politic demult aşteptată în ţară.Dar,mai presus de toate,e o schimbare de atitudine.Foştii mei elevi,studenţi astăzi la universităţi europene de prestigiu,îmi spuneau deunăzi că s-ar întoarce acasă la capătul anilor de şcoală dacă atitudinea faţă de om şi în general şi în special ar fi alta.Că au înţeles,într-un timp destul de scurt,ce-i drept,că -şi-mi iau dreptul de a-i cita- ”suntem priviţi aici exact aşa cum sunt priviţi în întreaga Europă liderii noştri,indiferent de ierarhii.Dacă nu reuşim să le schimbăm rapid ideile pe care nu noi le-am indus despre români ,să le demonstrăm că suntem altfel şi gândim altfel decât cred ei,nu numai că ne va fi din ce în ce mai greu să ne adaptăm,dar ne e din ce în ce mai clar că nici acolo nu vrem să ne mai întoarcem”.Şi ochii lor larg deschişi spre lume se întunecă brusc atunci când spun ”acolo” referindu-se la propria lor patrie,de parcă toată zgura deznădejdilor lor trecute şi viitoare s-ar lega definitiv de România.Ca dascăl,trăieşti un sentiment complicat care se naşte din amestecul mândriei pentru performanţa la care ei te fac părtaş şi dificultatea evidentă pe care o au de a-şi asuma propria naţionalitate.M-a surprins fermitatea unora dintre ei care spuneau că vor veni în ţară ca să voteze pentru că sunt convinşi că ,aşa cum li s-a întâmplat şi altora,fie nu vor avea unde,fie nu nu vor avea cum să ajungă în faţa urnelor.Logic,matematic,argumentul se năştea firesc:”acolo,acasă,votul meu n-are pe ce drum să se mai piardă! ”… Şi în faţa încrederii lor că lumea va fi şi aici ”Altfel” ,cine îşi asumă riscul de a-i dezamăgi ?
Andrada Bogdan
|
.
Va multumim, dna. Prof. Bogdan.
Vom reusi, acasa si “acolo”, impreuna, pentru ca:
– baza noastra este buna!
– am avut cei mai buni profesori din lume (generatia veche, idealista… care ne-au iubit
parinteste si de dragul carora, la inceput, am invatat…).
Sa le fie tarana usoara, la cei care ne-au parasit…, iar pe cei pe care viata i-a pastrat
inca printre noi, sunt sigura ca ii incearca aceleasi sentimente de renastere
a mandriei nationale!
Sentimente pe care domniile lor, in parte, le-au sadit in sufletele noastre de copii.
Le dorim din toata inima noastra sanatate, o viata frumoasa si linistita, o inaintare
in varsta fara grijuri majore. Le dorim ocrotire si respect, prin lege si printr-o atitudine
civica generala, demna de valorile civilizatiilor dezvoltate, in care au crezut si sperat toata viata lor.
“Apa trece pietrele raman!”
.
*Deşteptarea României *
.
1848 – Vasile Alecsandri
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!
Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.
* Această poezie nu a fost publicată în ediţia l-a a Doinelor, fiindcă volumul,
tipărit la Paris, avea a trece prin Austria pentru ca să intre în România.