Scrisoarea Președintelui Statului Israel adresată Custodelui Coroanei Române

Majestății Sale Margareta,

Custodele Coroanei române

Majestatea Voastră,

Cu ocazia repatrierii Reginei-Mamă Elena a României, pentru a se odihni alături de fiul ei, Regele Mihai I, vă scriu pentru a exprima încă o dată profunda recunoștință a poporului evreu față de eforturile sale curajoase de a salva evrei români de la ororile Holocaustului nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În pofida amenințărilor la adresa vieții sale, Regina Elena a reușit să îl convingă pe viceprim-ministru să permită trimiterea de ajutoare medicale, haine și mâncare evreilor transportați în ghetourile și lagărele de concentrare din Transnistria, în același timp încercând să oprească deportările către lagărele de exterminare naziste. Pentru eforturile sale umanitare neînfricate, ea a fost distinsă de către Yad Vashem cu titlul de ”Drept Între Popoare”.

Națiunile noastre împărtășesc o istorie îndelungată și, de-a lungul secolelor, cetățenii evrei ai României au cunoscut perioade de bunăstare, precum și vremuri mult mai puțin fericite. Aceste acte nobile, precum cele ale Reginei Elena, sunt o rază de lumină în anii întunecați ai Holocaustului.

Suntem încântați de bunele relații și de cooperarea dintre Statul Israel și România și sperăm că acestea vor continua să se dezvolte. Doresc, de asemenea, să-mi manifest deosebita apreciere pentru implicarea autorităților române în programe de păstrare vie a memoriei Holocaustului, deoarece credem cu tărie că numai prin educație, cercetare și reflecție ne putem asigura că astfel de evenimente teribile nu se vor mai petrece vreodată.

Cu distinsă considerație,

Reuven (Ruvi) Rivlin

2 comentarii

  1. SILVIU MUNTEANU says:

    Frumoase cuvinte și pe deplin îndreptățite.

  2. Natalia says:

    Da, ea merită mai mult fast și respect. Ea este regina mama ă României, poporul a iubit-o. Trebuia adusă mai de mult.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50548068
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate