Filmul documentar “Eu sunt Invictus”, la Palatul Regal

În prezența Majestății Sale Custodelui Coroanei, a ASR Principelui Radu, a ministrului Apărării Naționale, ES dl Radu Miruță, a Șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a unui mare număr de generali și militari din Armata României și a altor armate ale NATO, în Sufrageria de Stat a Palatului Regal a avut loc premiera filmului “Eu sunt Invictus”, un documentar realizat de Adrian Măniuțiu, Big Dream Media și Photo Media EM360, în colaborare cu Antena 3 CNN și cu sprijinul Statului Major al Apărării. CALEA EUROPEANĂ

Filmul este o emoționantă incursiune în lumea Invictus, o mare familie din care fac parte militari veterani români răniți în teatrele de operații, voluntari și susținători ai lor, toți însuflețiți de idealul de a construi o a doua viață pentru cei care, în profesia lor militară și-au sacrificat viața și sănătatea sau integritatea corporală pentru a apăra Țara.

Mișcarea Invictus a fost organizată în România în anul 2014 și s-a dezvoltat viguros în acești doisprezece ani, devenind astăzi un simbol al demnității umane, al curajului, forței de caracter și generozității. Un exemplu civic neprețuit, spiritul Invictus vine în puternic contrast cu multe din realitățile prezentului.

Au luat cuvântul Principele Radu, ministrul Apărării, Șeful Statului Major al Apărării și realizatorii filmului. A fost citit mesajul Președintelui României. Filmul a fost prezentat în premieră și primit de public cu o intensă emoție. Printre spectatori se numărau mulți elevi și studenți-militari, precum și familii ale militarilor răniți. A fost prezent un mare număr dintre veteranii Invictus.

Începând din anul 2016, Asociația Voluntarilor Invictus se află, ca și Comitetul Național Paralimpic, sub înaltul patronaj al Principelui Radu.

Protagoniștii absoluți sunt militarii răniți ai Armatei României, veterani din teatrele de operații precum Afganistan sau Irak. Militarii și-au expus propriile povești de viață prin mărturii sincere și apar alături de familiile lor, care au fost pilonul principal de sprijin în procesul de recuperare după rănire. Cadrele filmate surprind lupta lor zilnică cu trauma fizică și psihică, dar și momentele de glorie de la antrenamentele și de la competițiile internaționale Invictus. Documentarul nu se concentrează pe momentele tragice ale exploziilor sau ale luptelor din teatrele de operații, ci pe „noua lor misiune”. Subiectul central este redescoperirea speranței prin sport, camaraderie și refuzul de a renunța în fața destinului. În deschiderea evenimentului au avut discursuri domnul Adrian Măniuțiu, Alteța Sa Regală Principele Radu, a fost citit mesajul Administrației Prezidențiale de către dl general Sorin Cîrstea, consilier de Stat, Departamentul Securității Naționale, secretarul CSAT, Excelența Sa domnul Radu Miruţă, viceprim-ministru al Guvernului României, ministrul Apărării Naționale, dl. general Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Apărării, mesajul partenerului Antena 3 CNN, transmis de doamna Sabina Iosub, realizator TV, director Programe Antena3 CNN. Din distribuția și echipa documentarului fac parte numeroase persoane. Alături de mărturiile emoționante ale militarilor veterani, reportajul include și un interviu acordat de Principele Radu, în anul 2024. De asemenea, în cadrul producției descoperim aportul următorilor: psiholog Valentin Silvestru, colonel Patrick Luca, general-locotenent în rezervă Corneliu Postu, maior Dănuț Nicola, maior Gabriel Ion, coordonator al programului Invictus România, Plutonier major Ionel Butoi, rănit în Afganistan, plutonier adjutant principal în rezervă Eugen Mănâilă, plutonier adjutant în rezervă Irinel Matei, plutonier adjutant Dumitru Paraschiva, plutonier adjutant Marius Taifas, plutonier adjutant Marius Iovi, plutonier adjutant în retragere Florin Boc și plutonier major Marian Iordan. De asemenea, în documentar sunt prezenți maistrul militar clasa a III-a Valentin Popa, caporalul clasa a III-a Eugen Pătru, caporalul clasa a III-a Marcel Neagu, soldatul Raul Mirică, căpitanul Alexandru Popa, voluntarul Adina Nicolescu și militarul Dumitru Nicula. Enumerația eroilor este completată de plutonierul-adjutant principal în retragere Costel Stanciu, plutonierul-major Doru Hamza, plutonierul-major Eduard Vlad Romilă, militarii veterani Cristian Găbar și Ioan Iosif Roman, precum și de plutonierul-adjutant principal în retragere Daniel Porumb.

©Alexandra Curea-Gogu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 67834025
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate