Ceremonii aniversare, 10 Mai 2026
![]() Cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai, deopotrivă Ziua Independenței Naționale (1877) și Ziua Regală (1866 și 1881), au avut loc în Capitală trei ceremonii militare și regale. AGERPRES La Monumentul Eroilor Patriei, în fața Universității Naționale de Apărare, a avut loc o ceremonie organizată și găzduită de Ministerul Apărării Naționale, cu ocazia Zilei Independenței Naționale. Alteța Sa Regală Principele Radu a depus o coroană de flori în numele Majestății Sale Custodele Coroanei. Au fost prezenți reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului și Guvernului României, ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, ai Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Terestre, Statului Major al Forțelor Aeriene și Statului Major al Forțelor Navale, ai veteranilor de război, precum și, din partea Casei Majestății Sale, șeful Administrației Proprietăților Regale. HISTOIRES ROYALES La bustul Regelui Mihai I din Piațeta Regelui, bulevardul Kiseleff, în prezența militarilor de la Inspectoratul General al Jandarmeriei, au fost depuse flori din partea Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei. La statuia Regelui Carol I, în Piața Palatului Regal, a fost depusă o coroană de flori de către ES dl Andrew Popper, președintele Consiliului Regal, dr. Jonathan Eyal, membru al Consiliului Regal, Anders Lindberg, consilier privat al Majestății Sale, dna Constanța Iorga, șeful Casei MS, dl Ion Tucă, șeful Administrației Proprietăților Regale și gl-bg (r) Eugen Porojan, aghiotant regal. Au fost prezenți militari de la Inspectoratul General al Jandarmeriei. La Monumentul Eroilor Patriei ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() La bustul Regelui Mihai I din Piațeta Regelui ![]() ![]() ![]() La statuia Regelui Carol I ![]() ![]() ©Daniel Angelescu, Alexandra Curea-Gogu, Casa Majestății Sale |

























“Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei.” Respect şi consideraţie pentru Familia Regală a României ! La mulți ani Casei Regale a României ! La mulți ani, România !
La Mulți Ani România! La Mulți Ani Coroanei Române! Astăzi a fost o zi minunată în care până și Cerurile au ținut cu Familia Regală a României.
10 Mai nu este doar o sărbătoare a Dinastiei Regale, ci este a tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei! Este o zi ce ne amintește ceea ce am fost, suntem și vom fi în Istorie: o Națiune ca o corabie care a străbătut oceanul secolelor și a învins întotdeauna indiferent de cât de mari sau cât de grele au fost obstacolele pe care le-a întâlnit în calea ei. La Mulți Ani!