Vizita la Craiova a Principesei Maria

Vineri 18 mai, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită publică în municipiul Craiova.  Primul punct al programului l-a constituit vizita la Universitea din Craiova unde Alteța Sa Regală a fost primită de rector, prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, și de prorector, prof. univ. dr Nicu Panea. Gazdele au invitat pe Principesa Maria să viziteze Aula “Regele Mihai I”, înființată la propunerea Consiliului de Administraţie şi prin Hotărârea Senatului Universităţii la 7 decembrie 2017, în semn de recunoştinţă, respect și prețuire față de Regele Mihai I.

Universitatea din Craiova face parte din familia instituţiilor care au fost fondate de Regele Mihai I. Pe 25 aprilie 1947, în Monitorul Oficial apărea Legea nr. 138 prin care Regele Mihai I aproba înfiinţarea Universităţii din Craiova.

Alteța Sa Regală Principesa Maria  a depus un buchet de flori la bustul Regelui Mihai I,
aflat în fața Universității.

Vizita Principesei Maria a continuat la Colegiul Național Elena Cuza. Alteța Sa Regală a fost întâmpinată de un grup de elevi, de director, prof. Liviu Cotfasă, și de directorul adjunct, prof. Simona Copăcescu.

După vizitarea bibliotecii și a unor clase și laboratoare ale colegiului, Alteța Sa Regală a participat la festivitatea dedicată aniversării a 185 de ani de la fondarea colegiului și a premiat elevii olimpici și profesorii coordonatori ai acestora.

Ultimul punct al vizitei la Craiova l-a reprezentat prezența la “Casa Băniei” secția de etnografie a Muzeului Olteniei. Alteței Sale Regale i-au fost prezentate expozițiile tematice reprezentând „Facerea Pâinii”, „Ritmurile Vieții”, „Ceramica oltenească”, „Cojocăritul”, „Scoarțe și Covoare” și „Nunta oltenească”.

6 comentarii

  1. Felicitari ASR Principesa Maria!!Traiasca Romania Regala!!

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Un program foarte dens pentru doar o zi de vizita. Mult succes Altetei Sale Regale in parcurgerea celor patru evenimente ale a\cestui program.

  3. Mihaela Paraschiva_Pitesti says:

    Felicitări Asr Principesa Maria pentru vizita de la Craiova. Mult succes in continuare pentru vizitele ce vor urma! Respect!

  4. Ce frumos!!!Felicitari ASR Principesa Maria!!Traiasca Romania Regala!!

  5. Angela Vasiliu says:

    Multumiri, felicitari ASR Principesei Maria! Romania Regala infloreste. Nihil Sine Deo!

  6. Multumiri si felicitari ASR Principesei Maria a Romaniei

    Poze foarte frumoase si multe felicitäri Profesoarei de limbä germanä Camelia Cristea din Craiova….

    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania/Germany

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50000218
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate