Principesa Moștenitoare Margareta a primit Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel

 

Astăzi, sâmbătă 27 octombrie 2012, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc în Catedrala Catolică Portugheză de la Roma, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a primit Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei.

Ordinul Regal Sfânta Isabel a Portugaliei a fost creat în anul 1801. El este un ordin dinastic aparținând Casei Regale a Portugaliei și are în frunte pe Alteța Sa Regală Ducesa de Braganza, al nouălea Mare Maestru al Ordinului.

Distincția a fost acordată Principesei Moștenitoare pentru contribuția sa excepțională în domeniul social, educațional și cultural.

Marea Cruce a Ordinului a mai fost acordată cu același prilej Altețelor Lor Regale Marea Ducesă de Luxemburg și  Principesa Moștenitoare de Liechtenstein.

Ceremonia a fost urmată de un prânz oficial găzduit în Reședința Portugaliei de la Roma și oferit dde Ambasada Portugaliei pe lângă Sfântul Scaun.

Au luat parte la ceremonii Altețele Lor Regale Marele Duce de Luxemburg, Principele Jean al Franței, Principele Nicolas și Principesa Margareta de Liechtenstein și alți membri ai Familiilor Regale ale Europei.

Principesa Moștenitoare și cu mine am fost însoțiți de Șeful Onorific al Casei Majestății Sale Regelui Mihai, domnul Andrew Popper și soția sa.

Este încă o recunoaștere europeană și internațională pentru Principesa Moștenitoare și pentru România. De asemenea, distincția pune în evidență calitatea efortului caritabil din țara noastră și tradiția credinței, a grijii pentru cei mai puțin ajutați de soartă și pentru tinerii României.

Alteța Sa Regală a primit acum nouă ani Marea Cruce a Ordinului de Malta, iar acum trei ani Legiunea de Onoare a Franței.

 

15 comentarii

  1. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor )

    Calduroase Reverente , Admirative Felicitari, Altetei Voastre Regale, Principesa Margareta !

  2. stoicarodica2010

    In calitate de fiica a MS Regele Mihai,si cea mai mare dintre surori,ASR Principesa Mostenitoare Margareta a descoperit de la varsta frageda tragedia despartirii fortate de tara natala Romania, a tatalui AS,preaiubitul nostru Rege Mihai.Durerea din inima de copil a ramas poate nedesconspirata dar care a marcat-o definitiv.Din profunzimea acestei dureri,a inteles ca AS trebuie sa fie f rabdatoare,foarte iubitoare de tara si poporul Regelui Mihai I,aplecata spre a ajuta omul aflat in suferinta sau nevoi.Romanii au cunoscut-o prin calitatile de care AS a dat dovada,dar odata ce s-au convins,au primit-o cu bucurie si mare speranta in suflet.
    Marea Cruce a Ordinului Sfanta Isabel a Portugaliei pe care l-a primit AS ,este bine meritat ,pentru care multumesc Providentei si Casei Regale a Portugaliei.

  3. Stefan Caliga

    O recunoastere meritata care bucura sufletele tuturor Romanilor care iubesc si
    respecta profund Casa Regala a Romaniei!

  4. Bucur Gabriela

    Felicitari!Recunoasterea eforturilor depuse de Principesa Mostenitoare in tara sa , Romania si ne bucuram pt.acest eveniment,iar tara noastra se face cunoscuta peste hotare in fapte pozitive.

  5. Don Coriolan Ciprian Muresan

    In poze se pot vedea si ASIR Principele Dom Antonio de Orleans Braganza (al treilea in ordinea de succesiune la Tronul Braziliei) si ASIR Principesa Cristina de Orleans Braganza (nascuta Principesa de Ligne) precum si Principele si Principesa de Ligne.

  6. Alexandru-Grigore PISOSCHI

    O recunoastere deosebita ! Intreaga Familie Regala arata strainatatii adevarata fata a Romaniei !
    Toata admiratia mea pentru ASR Principesa Mostenitoare Margareta !
    Traiasca Dinastia Romana !

  7. LIZETTE APOSTOLESCU

    ALTETA, felicitari si va multumim ca existati, sa umpleti inimile multor romani de bucurie si profund respect fata de Casa Regala a Romaniei .

  8. Diana Lucia Zotescu

    Alteta Voastra,

    Legiunea de Onoare a Frantei, Marea Cruce a Ordinului de Malta, Marea Cruce a Ordinului Sfanta Isabel a Portugaliei, si cu siguranta multe alte distinctii inalte pe care le-a primit in ultimii douazeci de ani Alteta Sa Principesa Mostenitoare Margareta sunt tot atatea exemple de recunoastere internationala de inalt nivel a meritelor incontestabile ale Altetei Sale in multiple domenii, dar si in a face din actul de caritate o preocupare a Sa zilnica, precum si pentru contributi – prin exemplul personal (Fundatia Principesa Margareta) – la re-obisnuirea cetatenilor romani cu idea caritatii ca o continuare fireasca a spiritului crestin.

    Nefasta jumatate de secol comunist a indepartat poporul roman de idea oportunitatii actului de caritate ca element de educatie in scoli si ca modalitate de gandire si comportament zilnic (si nu doar ocazional); as zice chiar ca ideologia si mentalitatea comunista aproape ca a de-crestinat mentalitatea romanului: comumnistii spuneau mereu ca poporul este fericit si ca toti membrii sai au de toate si ca nimeni nu are nevoie de caritate, desi noi stim prea bine ca romanii fusesera saraciti, luindu-li-se totul si dandu-li-se in schimb doar vorbe goale despre viitorul luminos pe care li-l va aduce comunismul.

    Alteta Sa Principesa Margareta a adus, in cei peste 20 de ani de constanta activitate caritabila, multa fericire si speranta pentru un mare numar de copii, batrani, familii disperate sau artisti tineri pe care i-a sustinut financiar in faurirea unei cariere artistice de succes, iar acest lucru a avut ecou pana si in afara tarii.

    Ne mandrim cu Principesa noastra si ii multumim ca, prin Alteta Sa, numele Romaniei a fost iarasi asociat cu o idee atat de inaltatoare iar noi ne-am reamintit inca o data cat de mult Ii datoram.

    Cu aceeasi adanca veneratie, credinta si loialitate,
    Diana Lucia Zotescu

  9. Valeria Heres

    Felicitari!…sunt mandra de Principesa noastra!

  10. TVR - Despre rolul Monarhiei în România
  11. Roberto Denes

    ..ma bucur tare mult, Casa Regala, oameni demni care fac ca numele Romaniei sa fie cat mai cunoscut de intreaga lume….nu putem fi decat mandri de Casa Regala a Romaniei si de Principesa Mostenitoare Margareta …sunt cu sufletul alaturi de voi toti compatriotii mei care credeti in acest ideal….Romania Monarhie Constitutionala….TRAIASCA REGELE NOSTRU…

  12. Majestate,

    mä bucurä foarte mult. Multe felicitäri M.S. Principesei de coroanä Margareta de Romania.
    Sänt foarte mändru si simt cä monarhia romänä are mult succes in comparatie cu celelalte case regale europene.
    Cu mare stimä si respect,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  13. Rhino Loebis

    I love the picture no. 5, the Crown Princess looks regal in my opinion. 🙂

  14. EMILIAN DANIEL LUNGU

    FELICITARI PENTRU PRINCIPESA MARGARETA SI DORESC CU ACEST PRILEJ SA-I ADRESEZ MAJESTATII SALE REGELE MIHAI LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE ,TOTODATA VREAU SA-I TRANSMIT MAJESTATII SALE CACI SANT MANDRU CACI TATAL MEU PR.GRECO CATOLIC-NICOLAE LUNGU,,TIMISOARA,, A AVUT ONOAREA DE AL SALUTA PE REGELE MIHAI LA TIMISOARA SI VREAU SA STIE FAMILIA REGALA A ROMANIEI CACI MAJESTATEA SA REGELE MIHAI ESTE POMENIT IN FIECARE DUMINICA IN BISERICA IAR TATAL MEU SE ROAGA PT. EL…INAINTE DE A INCHEIA VREAU SA SPUN CACI DE MIC BUNICUL MEU IMI POVESTEA DESPRE REGE SI IMI ARATA DE MULTE ORI O POZA CU REGELE IN HAINELE MILITARE CAND ERA TANAR ……ROMANI TREZITIVA PANA NU ESTE PREA TARZIU DOAR REGELE MIHAI POATE AJUTA ROMANIA,,IAR ROMANII AR TREBUI SASI PUNA INTREBAREA IN CE TARI LUCREAZA AFARA ..IN REGATE SI VOR AFLA RASPUNSUL CACI ESTE SINGURA SOLUTIE A ROMANIEI REGELE MIHAI..TRAIASCA REGELE SI PATRIA

Lasa un comentariu

© 2007-2016 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 11530809
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook