Legion of Merit

IMG_9813

În aproape 89 de ani de viață și aproape 83 de ani de când a devenit prima oară rege, Majestatea Sa Regele Mihai a primit o importantă serie de decorații și distincții ale țărilor lumii.

În ultimii douăzeci de ani, atunci când a venit vorba în societatea românească despre decorațiile primite de Majestatea Sa Regele, cel mai des citat a fost “Ordinul Victoria” al Uniunii Sovietice, despre care în mod eronat se spune că a fost conferit de Stalin. De fapt, el a fost conferit de Kalinin, președintele Sovietului Suprem și contrasemnat de secretarul Sovietului Suprem.

Regele Mihai a primit însă, lucru mai puțin știut, Legiunea de Onoare a Franței, în grad de Mare Cruce, precum și Colanul Ordinului Regal Victorian al Marii Britanii.

Astăzi, în preajma zilei de naștere a Regelui, aș vrea să vă vorbesc despre, poate, cea mai însemnată decorație primită de Majestatea Sa, Legiunea de Merit a Statelor Unite ale Americii. În acei ani tragici, ai celui de-al doilea război mondial, intervenția Statelor Unite în Europa a fost crucială. De aceea, gestul atât de prestigios de a conferi Regelui României decorația militară cea mai înaltă și mai rară a Guvernului american capătă o semnificație fără egal.

Președintele Harry Truman a emis un ordin prin care Regele Mihai I, atunci în vârstă de 24 de ani, a primit la 20 martie 1946 Legiunea de Merit în grad de Chief Commander, cea mai mare decorație militară pe care un șef de Stat al lumii o poate primi de la Guvernul Statelor Unite ale Americii .

De la crearea decorației și până astăzi, sunt doar câțiva șefi de Stat ai lumii, regi și președinți, care au primit distincția. Printre posesorii Legiunii de Merit în grad de Chief Commander se numără Regele George VI al Marii Britanii, Președintele Charles de Gaulle al Franței, Regele Pavlos I al Elenilor, Președinții Celal Bayar și Kenan Evren ai Turciei, Regele Bhumibol al Thailandei, Regele Olav al Norvegiei și Șahul Reza Pahlavi al Iranului.

În mod excepțional, Președintele Roosevelt al Statelor Unite a primit în 1942 împuternicirea (printr-un “Executive Order”) să ofere gradul de Chief Commander unor generali și conducători de armate pentru merite ieșite din comun în cea de-a doua conflagrație mondială a secolului trecut.

img462

IMG_9808

3 comentarii

  1. MV

    .
    Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei
    intarziate dar alese ganduri de apreciere si de speranta
    ca veti ajunge sa vedeti implinite proiectele inscrise in
    .
    Va multumim!

  2. Amy Gott

    Felicitari !

  3. Pingback: Exerciţiu de înţelegere: de ce a fost regele Mihai la Moscova | tudorvisanmiu

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22536390
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate