Imagini de la Sesiunea Solemnă a Parlamentului, 1 aprilie 2014

Imagini de la un moment de însemnătate istorică pentru România. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare reprezintă pe Majestatea Sa Regele în Sesiunea Solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului României pentru a sărbători zece ani de la intrarea României în NATO. Principesa Moștenitoare, alături de Președinții, Prim-miniștrii și liderii parlamentari ai acestui deceniu.

Alteța Sa Regală, pentru a doua oară în fața Parlamenului României, forul suprem al democrației noastre, după participarea din 25 octombrie 2011, la discursul istoric al Majestății Sale, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

Video: Regele Mihai pentru România în NATO

***

Pictures of a memorable event. Her Royal Highness Crown Princess Margarita, representing His Majesty The King at the solemn session of both Chambers of Romania’s Parliament, celebrating ten years of our country’s accession to the North Atlantic Treaty Organization.

The Crown Princess, present for the second time in front of the Romanian Parliament, supreme institution of our democracy, after attending, in 2011, the historical speech of His Majesty The King, on his 90th birthday.

Fotografii de Daniel Angelescu.

 

14 comentarii

  1. Regele Mihai pentru România în NATO
  2. Comentarii pe Facebook (I)

    Dumitru Vasiliu toata stima
    #
    Rodica-Ioana Bucur tot respectul !
    #
    Sorin Voinea Ce mai cauta Basescu acolo? Nimeni nu-i vede rolul.
    #
    Anca Finichiu Cat mai repede pe Tron! Traiasca Regele! Numai sangele albastru scoate tara din dezastru!
    #
    Anca Finichiu Principesa Margareta trebuia invitata sa ia cuvantul.Casa Regala a facut mult lobby pentru intrarea Romaniei in NATO.
    #
    Carlos Von Lisnert Cine spune că România nu este o monarhie? Printesa, este primit ca o regină.
    #
    Eugen Si Iuliana Neda Doamne ajuta-i!
    #
    Doru Munteanu Sa devenim monarhie “de jure” cat mai repede !

  3. Mihaela Ionescu

    Asta-i faţa frumoasa si legitima a Romaniei! Traiasca Regele!

  4. Comentarii pe Facebook (II)

    Nicolae Ulita Aceste imagini demonstreaza normalitate si ne dau speranta ca mai avem o sansa de a fi un STAT ADEVERAT. O tara pe care o dorim pentru viitor.
    #
    Tiberiu Cosmin Spaiuc Respect!
    #
    Irina Munteanu felicitari dle gioana! comportament de barbat de stat
    #
    Vasile Stan Gioana ? … joaca la cacialma , e obisnuit cu asta … no comment !
    #
    Ana Craciun Petrescu dar ce ziceti de Iliescu ?????daca-l primeam pe Majestatea Sa Regele Mihai atunci….la inceputuri ……
    #
    Nikky Dragotescu Cata diferenta intre membrii Casei Regale si anumiti politicieni..ce atitudine de slugoi au!…Lipsa manierelor si faptul ca nu sunt obisnuiti cu astfel de momente ii fac sa para destul de …stanjeniti si mai rau …penibili.
    #
    Ciuc Constantin felicitari !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    #
    Aura Andras Asa este..
    #
    Maria Uritescu tare imi sunteti dragi fiti binecuvintati!
    #
    Alex Puscas va iubesc din toata inma majestatile voasrtre regale dzeu ma ajutat sa vad si asta tatal meu mia zis ca intro zi veti veni inapoi dzeu sa va binecuvinteze
    #
    Marinel Pielaru Margareta Regina romanilor de pretutindeni,presediintii sa fie la asociatie,la CAR,oriunde !
    #
    Don Coriolan Ciprian Muresan Ignorarea Bisericii Greco-Catolice, Biserica istorica a romanilor, a devenit un obicei la Bucuresti. Se invita la prezidiu doar reprezentantul celeilalte Biserici istorice.
    #
    Peiţa Florin LA MULTI ANI ALTETEI SALE REGALE PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA A ROMANIEI !
    #
    Romeo Stoica FARA BASESCU, FOTOGRAFIILE AR FII .SUPERBE….PRINCIPESA ESTE MINUNATA .
    #
    Marius Pitic Bravo dl-e Tariceanu! Respect pentru Casa Regala a Romaniei!
    #
    Tufa Valerica bv tariceanu..PRESEDINTE
    #
    Mariana Costi Din respect pentru Casa Regala nu voi adauga aici niciun comentariu despre Tariceanu….
    #
    Stefan Anton SUCCES MONARHIEI.
    #
    Paul Sindie Succes in tot ce face ti pentru noi !!!
    #
    Doina Marin MAXIM RESPECT!
    #
    Mari Ana ce poti spune mai mlt decat RESPECT !!!!!
    #
    Elena Pop Omul potrivit la locul potrivit!
    #
    Cerasela Platz Respect ! Reverente Calduroase !

  5. Träiascä A. S. R. Principesa de coroanä Margareta a Romäniei prin frumusetea ei. Mi-as dori sä fie regina Romäniei…..

  6. Pingback: Alteţă regală şi vanitate “prezidenţială” | Regatul RomÂniei

  7. Prezența Alteței Sale în Parlament mă umple de bucurie, fiindcă sper ca tot mai mulți români să înțeleagă modelul de înaltă ținută oferit de Familia Regală!

    Românii au nevoie să vadă cum arată un OM DE STAT la tribuna Parlamentului. Trebuie să perceapă diferența colosală față de spectacolul de jalnică calitate care ni se oferă, azi, în politica curentă și în mass-media!

    Anul trecut, de 10 Mai, în timp ce mă aflam pe peluza Palatului Elisabeta, la Garden Party, am avut, brusc, revelația că acela nu este (doar) un prilej de a aniversa adevărata Zi Națională și de a ne afla în prezența membrilor Familiei Regale. Nu ne aflăm acolo pentru Rege, ci pentru NOI, români oarecare. Este un test. Suntem capabili să ne ridicăm la înălțimea momentului? Să lăsăm la ușă disputele de grup, să ne gândim la Țară și la bucuria sinceră a Zilei României, să fim uniți în jurul Regelui nostru? Suntem în stare să ne comportăm ca niște adevărați europeni, să ne respectăm pe noi înșine (ca națiune), inclusiv prin hainele pe care le îmbrăcăm, prin punctualitate, prin maniere? Pornind de la exemplul propriu, Familia Regală ne dă acest frumos, subtil extemporal. Putem înțelege, ne putem ridica la înălțimea momentului și a persoanelor?

  8. Diana Lucia Zotescu

    Este un moment inaltator pe are l-as dori transformat intr-o o abisnuinta. Unul din elementele disturbatoare si care ne arata cat de mocofani pot fi unii este cel in care un anume personaj – sinistru – ia loc in fotoliul special.

    Altetei SAle Regale Principesei Margareta ii doresc cat mai multe participari de acest gen in Parlamentul Romaniei.

    Traiasca Regele!
    Diana Lucia Zotescu

  9. Comentarii pe Facebook (III)

    Liliana Sora Viziune, acțiune, schimbare , iată trei elemente importante ale vieții care, analizate profund și unite cu înțelepciune, încredere și convingere în gândire și fapte, pot realiza ceea ce pare imposibil. Recunoștință , prețuire și respect pentru MS Regele Mihai și pentru întreaga Familie Regală pentru ceea ce sunt și ceea ce fac pentru noi oamenii și pentru națiunea română. Trăiască Regele !
    #
    Cristi Barbu TRAIASCA REGELE, TRAIASCA MONARHIA…
    #
    Magdalena Guna Poate ca se vor trezii la realitate si vor recunoaste cit de importanta este actiunea MS Regele Mihai ! TRAIASCA REGELE !
    #
    Sanda Martinescu De la terminarea razboiului rece Nato nu-si mai are rostul dar America o cauta ca intotdeauna si o sa o gaseasca asa cum spune scriptura cine scoate sabia de sabie va pieri
    #
    Vilciag Florin Traiasca Majestatea Sa Regele Mihai I.

  10. Comentarii pe Facebook (IV)

    Liliana Sora Nimic nu este mai onorabil decât să fii recunoscător unui OM de mare valoare , un real SIMBOL al prețuirii și dăruirii pentru țară, o voce inegalabilă și incontestabilă a demnității , MS Regele Mihai, chiar dacă necesitatea recunoașterii și a recunoștinței îi cam tulbură pe unii. Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte însă , numai faptele îi deosebesc. Mă înclin cu respect și considerație în fața MS Regele Mihai și a întregii Familii Regale.
    #
    Estera Adriana Ferencz SINGURUL SI ADEVARAT CONDUCATOR DE STAT AL ROMANIEI DIN TOATE TIMPURILE; DE ACCEA SI IL TINE IN VIATA CEL DE SUS…DUMNEZEU SA II DEA SANATATE SI PUTERE SA AJUNGA DIN NOU IN FRUNTEA TARII UNDE II ESTE LOCUL CA SA NE REGISTIGAM DIN NOU STATUL DE MONARHIE … ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU… RESECT PT. MAIESTATEASA REGELEMIHAI I AL ROMANIEI SI FATA DE CASA REGALA!!!!!!!!!!!!
    #

  11. Gratitudine, Alteţă Regală! Nihil sine Deo!

  12. Dan Andronescu

    Un deceniu în NATO…Un deceniu fără Regele Mihai…şi datorită Regelui Mihai.

    “Munca mea este in armonie cu cea asumata de voi toti. Nu pot sa inventez o Romanie care nu exista.”

    (Regele Mihai în 2002, anul celui de-al doilea turneu ca ambasador extraordinar pentru integrarea în NATO)

  13. Cert Este:
    _Neamul este o Entitate Suverană când este condus de un Rege şi stă sub ascultarea şi Pavăza Invincibilă a lui Dumnezeu !!!
    _Neamul care acceptă o Statalitate republicană indiscutabil decade în populaţie şi va fi dirijată de non Valori!
    _**Regele este Bun Conducător când ascultă de Principiile Neamului pe care-l Conduce.**
    _ Neamul trac-român este Creştin, doar Regele se supune Crdeştinătăţii şi ascultă de Dumnezeu, fiind Unsul Lui!
    _Republica este din principiu atee, promovează non Valorile iar Statalitatea republicană îşi arogă îndrituiri dictatoriale, uzurpă Suveranitatea Neamului şi protejată de forţele pecuniarismului-materialist şi al instituţiilor de coerciţie justiţia, armata, şi altele subordonându-le şi contrapunându-le *Dreptului Legitim de Apărare a Neamului, pe care-l împing în subcultură, dez Unire, mizerii sociale pentru a-l sclaviza şi a-l dirija dictatorial!
    _Forma de guvernământ republicană nu are nici o coincidenţă cu Principiile Neamului Român ci a fost impusă de cotropirea sovietelor dirijate de Stalin, susţinută de Oculta internaţionalistă!
    Aros din Milet/p.b./Cluj
    P.S. Fratele meu Român!!
    Dumnezeu a Bine Voit Neamului trac-românesc Rege !
    Dacă Crezi în Dumnezeu şi Neamul Lui românesc eşti implicit monarhist!
    Nu UITA!!!
    Republica a adus în toate Ţările lumii unde s-a instalat propaganda atee, prostituării intelectuale, decadenţă, dezumanizare şi alte satanisme pe care numai cel Fără Dumnezeu şi Demnitate Omenească le acceptă precum Sodoma, Gomora şi alte cetăţi îndiavolite.
    ALEGE, fiindcă Dumnezheu ţi-a Dat Suflet şi Minte precum şi libertate
    Ce doreşti ??
    Învierea Neamului prin Ascultare de Dumnezeu ??
    sau poteca Sodomei prin republică şi satanismele ei ??
    Eşti Creştin sau Ateu ??

  14. Cristina-Adriana Popescu

    Altetele Voastre Regale, sunt momente cand intelegem cat de frumosi putem fi. Exista o lege nescrisa a naturii, care spune ca nici un cuvant si nici un gest nu este la intamplare si nu ramane fara urmari. Astfel ca ni se mai arata si binele! Felicitari!

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 14794017
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook