Anul acesta, 90 de ani de la fondarea Societății Române de Radiodifuziune

La sfârșitul acestui an, Radio România va împlini 90 de ani de la înființare.

La 1 noiembrie 1928, sub domnia Regelui Mihai I,  s-a difuzat prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică, aşa cum era denumit serviciul public de radiodifuziune în actul oficial de constituire. Atunci, românii au putut auzi pentru prima dată pe post cuvintele „Alo, alo, aici Radio Bucureşti!”.

Crearea Radioului România a parcurs, în fapt, mai multe etape. Regele Ferdinand I a semnat, la 2 noiembrie 1926, Decretul de înființare a Societății de Difuziune Radio-Telefonică din România. La 22 decembrie 1927, Consiliul de Miniștri a dispus constituirea societății. Iar în 1928 a fost completat și făcut public Actul constitutiv al societății. Primul președinte al instituției, numit în anul 1928, a fost profesorul universitar Dragomir Hurmuzescu.

Arhivele Radio păstrează cu mândrie programul, bătut la mașina de scris, a  primei emisiuni transmise, în ziua de joi, 1 noiembrie 1928. Programul cuprindea cuvântarea de deschidere a profesorului Hurmuzescu, versuri de Horia Furtună, muzică de dans, un Quintet Radio, informații de presă, muzică populară română, un buletin meteorologic, știri sportive și muzică de Johann Strauss.

Familia Regală și Radio România nu au fost legate instituțional, istoric și cultural doar la înființare, acum nouă decenii. Regele Carol al II-lea a fost președinte de onoare al societății, iar Radio România a făcut în anii 1930 mari progrese tehnice și jurnalistice.

În anii domniei Regelui Mihai I, din 1940 până în 1947, Societatea Română de Radiodifuziune a avut o legătură importantă cu Palatul Regal, cum a avut cu toate evenimentele fundamentale din istoria acelui deceniu, culminând cu mesajul suveranului către țară, pe 23 august 1944.

După anul 1990, Familia Regală și Radio România au stat alături în multe evenimente publice de importanță națională, legate de Casa Regală a României. Proiecte anuale ale Radio România au patronaj regal, iar Concertul Regal anual este programat întotdeauna la Sala Radio în preajma sărbătorii naționale de 10 Mai.

Regele Mihai și Regina Ana au vizitat Societatea Națională de Radiodifuziune în aprilie 2009.

În anii din urmă, Radio România a publicat volume în limba română și limba engleză despre Regele Mihai I, a organizat seri internaționale sub auspiciile Familiei Regale și a montat o piesă de teatru radiofonic semnată de Regele Mihai și de Regina Ana.

În luna mai a anului 2013, la împlinirea a 85 de ani de la înființare, Regele Mihai a conferit Decorația regală Nihil Sine Deo Societății Române de Radiodifuziune.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și ASR Principele Radu vor vizita mâine, în cursul după-amiezii, Radio România, unde se vor întâlni cu conducerea societății și cu jurnaliști care lucrează în diferitele departamente.

5 comentarii

  1. Traiasca Familia Regala a Romaniei!Traiasca MS Maragareta Custodele Coroanei Romaniei,Regina Noastra!!Nihil Sine Deo!!

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    SUVERANII ROMANIEI AU FOST INTOTDEAUNA LEGATI INDISOLUBIL DE PROGRESELE CULTURALE, STIINTIFICE SI TEHNOLOGICE FACUTE IN ROMANIA.
    OMAGIU SI RECUNOSTINTA SUVERANILOR ROMANIEI CARE AU ASIGURAT PROGRESUL NATIUNII !

  3. Pantea Alexandru Sorin says:

    Radio Romania Actualitati este postul meu favorit. Il ascult atunci cand sunt la birou. Un post de radio obiectiv si profesionist fara insa a lasa impresia de elitism adresandu-se tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta.

  4. Traiasca Familia Regala a Romaniei!Traiasca MS Maragareta Custodele Coroanei Romaniei,Regina Noastra!!Nihil Sine Deo!!

    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  5. Mariana și Alexandra Sima ( Constanta) says:

    Ce arc fantastic peste timp face Majestatea Voastră si ce pastratoare si promotoare remarcabila a culturii este Majestatea Voastră!
    Vă mulțumim Majestate pentru trainicia imprimata traditiei noastre culturale și pentru neostenitul Vostru serviciu în slujba tarii si a poporului român. Dumnezeu să ne binecuvanteze Regina si Familia Regală a României! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50363476
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate