Ziua Copilului la Palatul Elisabeta, 2025
![]() În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia au primit astăzi, 1 Iunie, la Palatul Elisabeta, copii implicați în programele Fundației Regale Margareta a României. HISTOIRES ROYALES Principesa Elena și Principesa Sofia le-au vorbit celor mici despre câteva fotografii ce înfățișează momente din copilăria Altețelor Lor Regale, evocând jocurile copilăriei și amintiri de familie. De-a lungul celor 35 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psiho-socială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii, precum și Fondul Special pentru Copii pentru a preveni abandonul școlar. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"