Ziua Clerului Militar la Catedrala Națională, 2025

Joi, 30 octombrie 2025, la Catedrala Națională din București, Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte la sărbătorirea, pentru prima oară, a Zilei Clerului Militar. BASILICA.RO

Slujba de Te Deum a fost oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Varlaam. La eveniment au fost prezenți Excelența Sa dl. Liviu-Ionuț Moșteanu, viceprim-ministru al Guvernului României, ministrul Apărării Naționale, dl general Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Apărării, precum și peste 3,000 de participanți, militari ai Armatei României, reprezentând toate armele și toate județele țării, alături de membri de familie. Au luat parte la slujbă o sută de preoți militari din garnizoanele țării.

La sfârșitul slujbei, au adresat un cuvânt credincioșilor prezenți Preasfinția Sa Episcopul Varlaam și Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. După Te Deum, Principele Radu, împreună cu ministrul Apărării Naționale și șeful Statului Major al Apărării s-au închinat în Sfântul Altar.

În această vară, Sfântul Sinod a decis ca Ziua Clerului Militar să fie sărbătorită anual, la data de 26 octombrie.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 61825719
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate