Rodica Coposu, In Memoriam

@Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Familia Regală a aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la Domnul a doamnei Steluța Lucia Rodica Coposu, sora omului de stat Corneliu Coposu.

În anul 1995, Regina Ana și Custodele Coroanei au fost alături de Rodica și Flavia Coposu, la funeraliile fratelui lor.

Împreună cu sora ei, Flavia, în anul 1996, Rodica Coposu a pus bazele Fundației Corneliu Coposu, care duce mai departe principiile și valorile în care marele om politic a crezut întreaga sa viață.

Familia Regală a fost legată de surorile Coposu și a admirat efortul lor de a readuce în memoria societății românești remarcabila moștenire spirituală, politică și morală a fratelui lor.

Susținătoare a principiilor și valorilor Coroanei Române, Rodica Coposu a primit în anul 2009 din partea Regelui Mihai I, odată cu sora sa Flavia, Crucea Casei Regale a României.

În anul 2014, Familia Regală, alături de Flavia și Rodica Coposu, a comemorat centenarul nașterii lui Corneliu Coposu, la Palatul Elisabeta, un omagiu adus loialitatății neclintite a familiei Coposu față de Coroana Română și față de contribuția sa remarcabilă la destinul democratic al României.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 59702247
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate