Ora Regelui, ediție în premieră

TVR 1 – sâmbătă, 6 decembrie 2025, ora 13.00 / TVR Internațional – sâmbătă, 6 decembrie 2025, ora 15.10 / TVR Moldova – joi, 11 decembrie 2025, ora 16.00

”Ora Regelui” de sâmbătă, o ediție dedicată educației.

Fotografii și documente care evocă legătura strânsă dintre Casa Regală și mediul universitar românesc au putut fi văzute în cadrul expoziției „Vizite regale în lumea academică”, de la Universitatea din București.

Vizita la Ploiești a Principelui Radu a reamintit un adevăr esențial, acela că o comunitate crește atunci când își prețuiește trecutul, își educă tinerii și își cultivă tradițiile.

Metoda educaţională ”Generații” este un experiment care a împlinit zece ani. Reunind cele două segmente vulnerabile ale societăţii, seniorii şi copiii, programul încurajează îmbătrânirea activă şi prevenirea abandonului şcolar, soluţii prin care Fundaţia Regală Margareta a României a reuşit să schimbe destine.

Desfășurându-și cercetările sub patronajul Suveranului, Societatea de Geografie are o istorie de 150 de ani, fiind printre cele mai vechi asociații pe temei profesional din România și a unsprezecea din Europa. Ca și în alte domenii, geografii români și-au înscris țara în rândul marilor națiuni ale științei.

Prezintă: Bogdan Șerban-Iancu / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Adelina Dumitrescu, Diana Ilica

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 62727851
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate