Ora Regelui, ediție în premieră
![]() TVR 1 – sâmbătă, 10 mai 2025, ora 13.00 / TVR Internațional – sâmbătă, 10 mai 2025, ora 15.00 / TVR Moldova – joi, 15 mai 2025, ora 16.00 ”Papa Francisc nu a fost doar un simbol, ci un exemplu viu de credință, umanitate, dăruire și har pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de religia lor, în special pentru cei aflați în nevoie”, a spus Majestatea Sa Margareta. În cartea de condoleanțe deschisă de Monseniorul Giampiero Gloder, Nunțiul Apostolic în România și Moldova, Altețele Lor Regale Principesele Sofia și Maria au completat în numele Custodelui Coroanei: ”Suveranul Pontif a avut România în inima Sa, iar noi l-am avut în inima noastră”. Încărcată de semnificații, 10 Mai este, înainte de toate, Ziua Independenței Naționale (1877), dar, printr-o coincidență a istoriei, este și data în care a fost realizat Concordatul care reglementa raporturile bilaterale ale României cu Sfântul Scaun (1927). Despre evoluția centenară a relațiilor dintre Familia Regală a României și Statul Pontifical, dar și despre înrudirea membrilor dinastiei române cu cele ale Europei, până la îndepărtata Portugalie, în ”Ora Regelui” care aduce învățături cu precădere de viață, despre virtuți rare, despre iubirea de Dumnezeu și de oameni. Prezintă: Camelia Csiki / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Camelia Csiki, Sandrino Gavriloaia |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"