Ora Regelui, ediția nr. 671
|  TVR 1 – sâmbătă, 1 noiembrie 2025, ora 13.00 / TVR Internațional – sâmbătă, 1 noiembrie 2025, ora 15.10 / TVR Moldova – joi, 6 noiembrie 2025, ora 16.00 / TVR Info – duminică, 2 noiembrie 2025, ora 17.00 Maria a României, regina artistă ”Ora Regelui” vă invită într-o călătorie specială, prin locurile de care s-au legat sufletul și gândurile Reginei României Mari. Minunatele acuarele ale Reginei Maria, expuse la ”The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery”, de Institutul Cultural Român din Londra împreună cu parteneri din mediul privat, au intrat într-un dialog vizual unic cu operele din colecția ”Transylvania Florilegium”, proiect comisionat de Regele Charles al III-lea și chiar cu două acuarele personale ale Majestății Sale, reprezentând peisaje rurale pictate în călătoriile din Transilvania. La 150 de ani de la nașterea ei, prințesa britanică devenită regină a României rămâne, ca și în timpul vieții sale, un simbol al legăturii dintre cele două țări, atât cultural, cât și diplomatic, precum și al înrudirii între familiile regale română și britanică. Fascinată de diversitatea naturii și a arhitecturii locurilor în care a crescut, Maria și-a dezvoltat imaginația și s-a transformat în artista și scriitoarea de mai târziu. Camelia Csiki, realizatoarea filmului documentar ”Maria a României, Regina Artistă” ne ispitește să savurăm bucuria culorilor, să auzim freamătul naturii, să admirăm inegalabila ei varietate. Unele dintre taine sunt dezlegate de regina noastră, altele de regele britanic fermecat de țara pe care a adoptat-o mătușa sa, Maria, Regina României. Uimitoarele povestiri ale celor pe care îi vom asculta, ne transpun în timpuri diferite și în locuri neașteptate din lume. Vom descoperi coincidențe nebănuite, ne vom afla aproape de gândurile și de simțurile extraordinarei artiste, îi vom simți vibrația emoțiilor și magnetismul pe care Regina Maria l-a avut întreaga sa viață. Directori de imagine: Silviu Andrei, Claudiu Petringenaru, Iulian Ene / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator: Camelia Csiki | 





Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"