Majestatea Sa la Sesiunea solemnă a Parlamentului, 26 mai 2025

La invitația președintelui Camerei Deputaților și a președintelui interimar al Senatului României, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au participat la Sesiunea solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, în ziua de 26 mai 2025. HISTOIRES ROYALES

Sesiunea solemnă a fost prilejuită de depunerea jurământului de către Președintele României, Excelența Sa domnul Nicușor-Daniel Dan.

Ședința, găzduită în sala mare a Camerei Deputaților, a avut loc în prezența Guvernului, a unor înalți demnitari ai Statului român, a reprezentanților instituțiilor Credinței și a membrilor Corpului Diplomatic străin acreditat în România.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Foare eleganta si distinsa – ca intotdeauna – Majestatea Sa Margareta a innobilat cu – si prin – prezenta Sa ceremonia oficializarii parlamentare, prin depunere de juramant, a intrarii in atributii a noului Presedinte al Romaniei. Prezenta Cuplului Regal la astfel de ceremonii este garantia normalitatii (pentru mine incompleta, pentru ca normalitatea noastra, a monarhistilor, arata altfel!). M-a bucurat salutul cordial si strangerea de mana pe care noul Presedinte le-a primit de la Majestatea Sa.

    Sa dea Domnul ca sperantele noastre sa se implineasca in acest nou mandat prezidential. Aceleasi sperante si in privinta noului Prim-Ministru.

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 58090992
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate