Gala Tinere Talente, 2025
![]() Luni, 24 noiembrie, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat la Gala Tinere Talente, ediția a XVII-a, organizată la Teatrul Național București. Evenimentul anual este dedicat tinerilor muzicieni și artiști vizuali, bursieri ai programului național Tinere Talente. Gala a reunit personalități ale vieții culturale, sponsori, mentori, profesori și familii ale tinerilor artiști. Gala Tinere Talente reprezintă momentul în care bursierii sprijiniți de Fundația Regală Margareta a României își prezintă publicului rezultatele proiectelor individuale și de grup. Anul acesta, tinerii au oferit o prezentare de modă, un concert de muzică și au vernisat o expoziție de arte vizuale, rezultate ale colaborării interdisciplinare desfășurate pe parcursul întregului an de bursă. ![]() ![]() Principesa Sofia a înmânat bursierilor diplomele pentru performanțele obținute în artele vizuale și muzica clasică, apoi a vizitat expoziția din foaierul Teatrului Național, alături de mentorii programului și de curatorul expoziției, conf. univ. dr. Ion Anghel. ![]() ![]() ![]() Cu o istorie de 17 ani, programul Tinere Talente și-a demonstrat impactul asupra culturii românești. Fundația Regală Margareta a României a investit 2,2 milioane de euro în susținerea tinerilor artiști aflați la început de drum, proveniți din familii cu venituri modeste. Peste 470 de burse au fost acordate până acum, sprijinul acordat prin mentorat și promovare contribuind la performanțele lor pe plan național și internațional. ![]() ![]() ![]() ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |














Arta este o dimensiune sensibilă a fiinţei umane, este sacră şi pură , care tipăreşte rădăcinile culturii şi civilizaţiei unei naţiuni . ”Arta este creaţie în bucurie. Când orice muritor va dobândi conştiinţa unui artist, faţa lumii se va schimba ” spunea Tudor Vianu. Iată de ce Familia Regală , cu admiraţie şi sensibilitate , înţelepciune şi dăruire, spirit de iniţiativă şi de organizare, încredere şi credinţă… susţine , promovează și apreciază arta şi artiştii care sunt adevăraţii arhitecţi ai schimbării . Stimă şi consideraţie, pentru Familia şi Casa Regală a României !