Familia Regală și Diplomaţia Publică, SNSPA

Luni, 24 noiembrie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative a găzduit un curs despre Familia Regală și Diplomaţia Publică. Întâlnirea s-a desfășurat în cadrul programului „Călătoria spre Excelență”, inițiat de Uniunea Studenților din București, program care în prima ediție, în anul universitar 2024–2025, a reunit 240 de stagiari și 44 de activități. Aflat acum la ediția a doua, programul se desfășoară sub auspiciile Familiei Regale a României, în parteneriat cu Institutul Levantului și cu susținerea Institutului Diplomatic Român, prima serie numărând 120 de stagiari.

În cadrul întâlnirii, dl. avocat Ioan Luca Vlad, membru al Consiliului Regal, a prezentat cadrul conceptual al diplomației publice, explicând modul în care aceasta informează și influențează publicul străin în sprijinul obiectivelor de politică externă ale statului român. Au fost oferite exemple de proiecte culturale internaționale, colaborări cu instituții academice și activități de reprezentare externă desfășurate sub auspiciile Familiei Regale, în completarea diplomației guvernamentale.

Domnul Vlad a purtat discuții cu studenții despre diplomația publică, mandatul și activitățile Familiei Regale, precum și despre rolul acesteia în promovarea și reprezentarea României în țară și în străinătate.

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 62560644
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate