Concertul regal caritabil 2025, la Ateneul Român

Astăzi se împlinesc o sută patru ani de la nașterea, la 25 octombrie 1921, la Castelul Foișor, a Regelui Mihai al României. Seara, Ateneul Român a găzduit al XVI-lea concert regal caritabil, organizat de Fundația Regală Margareta a României, continuând tradiția tuturor generațiilor regale de susținere și promovare a culturii naționale și a talentului românesc. AGERPRES

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au avut alături pe ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria, precum și pe Altețele Lor Regale Principele Aimone de Savoia, Duce de Aosta, Principesa Olga, Ducesă de Aosta, și cei trei copii ai lor, Principele Umberto, Principele Amedeo și Principesa Isabella.

La concert au luat parte membri ai Comitetului Director, membri ai colectivului, voluntari și susținători ai fundației. Au onorat cu prezența Nunțiul Apostolic, decanul Corpului Diplomatic acreditat în România, ambasadorul Republicii Franceze împreună cu soția, personalități din mediul economic, din societatea civilă, oameni de artă și un numeros public.

Început în anul 2008, șirul concertelor a avut o remarcabilă constanță, desfășurându-se mereu la Ateneul Român, mereu de ziua de naștere a Regelui Mihai și mereu în scopul de a sprijini bursierii programului “Tinere Talente”. 

În acest an, în Rotonda Ateneului, publicul a putut vizita expoziția „Pasiunile și Preocupările Familiei Regale”, realizată de tinerii artiști vizuali, bursieri ai programul Tinere Talente, sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel. De asemenea, Curtea Veche Publishing a fost prezentă în foaier cu o amplă colecție de volume regale, publicate de-a lungul ultimilor ani.

Concertul Regal caritabil a reunit Alumni de succes din primele generaţii ale programului Tinere Talente, premiaţi internaţional. Cea de-a XVI-a ediție a îmbinat tradiția, spiritul tinereții și generozitatea, avându-i invitați pe scena Ateneului Român pe dirijorul David Crescenzi și Orchestra New Hope, care au acompaniat muzicieni de valoare pe plan național și internațional, mezzosoprana Ramona Zaharia și tenorul George Vîrban, cu participarea Corului Național Român, dirijat de Daniel Jinga. Programul muzical a prezentat o selecție a unor frumoase pagini de operă și operetă, arii și duete celebre extrase din creațiile compozitorilor Giuseppe Verdi, Georges Bizet, P. I. Ceaikovski, C. Gounod, Agustín Lara și Ruperto Chapí.

Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România. Fondurile strânse în urma evenimentului vor sprijini programul “Tinere Talente” prin care Fundația oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români, aflați în situații materiale dificile.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 61672380
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate