Concertul de Crăciun al Corului Regal, 2025

Miercuri, 10 decembrie 2025, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat la Concertul de Crăciun al Corului Regal, împreună cu Orchestra Gymnasium de copii, la Catedrala „Sfântul Iosif” din București. Au participat Înaltpreasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscopul Mitropolit de București și Excelența Sa domnul Giampiero Gloder, Nunțiul Apostolic la București.

La pupitrul Corului Regal s-au aflat dirijorii Răzvan Apetrei și Daniela Cotoroană.

Repertoriul a cuprins creații și aranjamente muzicale de Sabin Păutza, I. D. Chirescu, Valentin Teodorian, Nicolae Ursu, M. D. Leontovych, Gelu Stratulat, Achim Stoia, Nicu Moldoveanu, Teofil Coste, Franz Xaver Gruber, Mary Anne Muglia, Costică Andrei, Greg Gilpin, Jule Styne, Mark Hayes, Ian Humphris, James Pierpont, Stephen Flaherty, Audrey Snyder, Danny Elfman și Mark Brymer.

Corul Regal este un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Corul Regal si-a castigat o bine-meritata faima de virtuozitate in arta corala. I-am ascultat cu incantare de cateva ori (la Castelul Peles, la Atheneul Roman si la Catedrala Sf. Iosif). De fiecare data a fost un..,.regal al artei cantului in ansamblu.

    Regret ca nu am stiut data acestui concert. As fi facut tot posibilul sa vin, cu atat mai mult cu cat concertul s-a bucurat de prezenta iubitei noastre Principese Sofia, prezenta luminoasa ce conferaa distinctie si eleganta evenimentelor la care este prezenta.

    Urez membrilor Corului Regal un Craciun Fericit si un An Nou 2026 plin de lumina, fericire, sanatate si succese in toate aparitiile viitoare.

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 62966120
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate