Albumul “Anul Regelui”, lansat la Muzeul Național de Istorie

/ Jurnal

Astăzi, vineri 21 octombrie 2011, Principesa Moștenitoare și cu mine, însoțiți de Principele Nicolae, am luat parte la lansarea volumului “Anul Regelui”, publicat în 70,000 de exemplare de Editura Curtea Veche. Ne aflăm în a doua zi a celebrărilor din…

Regele Mihai inaugurează Muzeul Automobilului de la Săvârșin

/ Jurnal

Primul eveniment al Jubileului 90, celebrând ziua de naștere a Majestății Sale, s-a petrecut astăzi la Domeniul Regal Săvârșin, într-un cadru privat. Regele Mihai I a inaugurat Garajul Regal de pe domeniu, aflat la intrarea în parc, în ansamblul de…

România demnă

/ Jurnal

Interviu cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României pentru revista “Sfera politicii”, realizat de Aurora Martin la Palatul Elisabeta, octombrie 2011 1.    Alteţă, într-o perioadă decisivă pentru hotărârea locului ţării noastre pe scena internaţională, aţi fost reprezentant special al…

“Provisional Romania” la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt

/ Jurnal

Joi, 13 octombrie 2011, am început o vizită în Germania. Vineri, 14 octombrie, la ora 11, am lansat la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt (Frankfurter Buchmesse) volumul “Provisional Romania”, publicat anul acesta de Editura Litera International. Lansarea a…

La Cluj, Festivalul Artelor și Multiculturalismului

/ Jurnal

Peste trei zile, la Cluj va începe un festival internațional dedicat artelor și culturilor lumii. El este creat și administrat de Institutul Român pentru Pace (PATRIR) împreună cu POLICY CENTER for ROMA AND MINORITIES. Am fost invitat pentru a vorbi…

Regele Carol I la Slănic Moldova, 1891

/ Jurnal

S-au implinit 120 de ani de la vizita primului rege al Romaniei la Slanic Moldova de Romulus Dan Busnea Ziarul de Bacău, 3 octombrie 2011 http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/10/03/s-au-implinit-120-de-ani-de-la-vizita-primului-rege-al-romaniei-la-slanic-moldova.html Cu ocazia punerii in functiune in anul 1891 a unui nou tunel de extractie…

Istoria, în sunetul muzicii

/ Jurnal

Evenimentele culturale dedicate împlinirii de către Majestatea Sa Regele a vârstei de nouăzeci de ani continuă. Luni, 10 octombrie 2011, cotidianul “Jurnalul național” va apărea împreună cu CD-ul “Muzica Regelui“, editat de Curtea Veche. Astfel, zeci de mii de cititori…

Interviu în revista “Sfera politicii”

/ Jurnal

Vă invit să citiți Interviul pe care l-am publicat ieri în revista “Sfera politicii“. Împreună cu tânăra jurnalistă Aurora Martin am purtat un dialog pe teme legate de instituționalism, etică, diplomația regală, rolul Statului, Constituție și mersul lucrurilor de la…

Oamenii Regelui

/ Jurnal

Vă invit să urmăriți un film de 15 minute, excelent realizat de Carmen Moise. El se găsește în colțul din dreapta-sus al paginii principale a blogului. Filmul se mai poate vedea pe Youtube și pe site-ul meu Internet. El a…