Concursul Național de Creaţie pentru Muzici Militare, 2025

Gala premiilor celei de-a XIX-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzică de Fanfară ,,Iosif Ivanovici’’ s-a desfășurat la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica în Aula Magna, vineri, 23 mai 2025, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia.

Familia Regală a României sprijină Concursul Național de Creație pentru Muzică de Fanfară ,,Iosif Ivanovici’’ încă de la înființare, precum și activitatea valoroasă a Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, un serviciu din cadrul Armatei României strâns legat de Familia Regală, din vremea Principelui Carol I și până astăzi.

Concertul de gală a fost susținut de orchestra Muzicii Reprezentative a MApN, alături de Corul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, dansatori din cadrul Ansamblului artistic „Doina” al Armatei împreună cu soliști de renume ai scenei muzicale românești. A fost intonat Imnul Regal, compus de Eduard Hübsch. În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Principesa Sofia a felicitat pe muzicienii câștigători.

Alteța Sa Regală a înmânat Marele Premiu al concursului.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 57972380
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate