Gala de caritate a Fundatiei Principesei Margareta
|
Astazi am participat, in cursul diminetii, la vernisajul expozitiei de marfuri organizat de ambasada Indiei si de grupuri de oameni de afaceri indieni, prezenti in Romania cu activitati comerciale. Evenimentul a avut loc in cladirea mare a Romexpo.
Am cunoscut, in ultimii 5 ani, activitatea economica a Indiei si am incercat, mereu, sa incurajez cat mai mult posibil colaborarea dintre Romania si India pe plan economic.
Am primit vizita actorului Dan Puric, care si-a lansat, in ultimele luni, volumul „Cine suntem“. Domnul Puric, un artist cu formidabila popularitate, are un mare succes cu cartea sa, care a depasit deocamdata 40,000 de exemplare. Seara, am participat impreuna cu Principesa la Gala organizata de Camera de Comert Romano-Britanica in favoarea Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Evenimentul a avut loc la hotelul Intercontinental, cu ocazia implinirii a zece ani de la crearea Camerei. In cele doua capitale, Londra si Bucuresti, au avut loc seri aniversare, fiecare dintre ele colectand fonduri pentru cate o fundatie. Cea de la Bucuresti a avut ca beneficiar Fundatia Principesa Margareta a Romaniei. In discursuri scurte, dar emotionante, presedintele Camerei, dl Brian Davis, dna Anne-Marie Martin, directorul executiv si dl Paul Beza, presedintele din primii 9 ani ai Camerei, au evocat drumul plin de semnificatie si importanta al acestei organizatii. A vorbit Alteta Sa Regala despre cei 18 ani ai fundatiei sale in Romania. Apoi am luat cuvantul, pentru cateva minute, multumind celor care mi-au cerut sa acord inaltul patronaj Camerei de Comert Romano-Britanice, acum cativa ani. La eveniment au participat companii si personalitati care au facut acte de caritate pentru fundatie, ca si personalitati din mediul politic, educational sau al societatii civile. |








Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"