Vizită regală la Cluj-Napoca, 12 noiembrie 2026

În dimineața zilei de joi, 12 noiembrie 2026, Principele Radu a fost oaspetele Royal School in Transylvania. Întâmpinat la sosire de domnul Ioan Drăgan, fondator și vicepreședinte al consiliului de guvernatori, alături de directorul școlii, domnul Robert King, respectiv directorii adjuncți, doamna Anda Bădiță și doamna Kitty Keresztes, Alteța Sa Regală a fost primit la intrare de elevii “ambasadori” ai școlii, care au pregătit un moment festiv de bun-venit. Turul campusului, ghidat de către elevi, a inclus vizitarea grădiniței, a claselor primare, gimnaziale și liceale, oferind Principelui Radu prilejul de a observa activitățile educaționale și de a purta un dialog cu elevii de toate vârstele. Vizita s-a încheiat cu un scurt moment muzical susținut de elevi și semnarea în Cartea de Onoare.

Alteța Sa Regală a tăiat panglica inaugurală a școlii cu unsprezece ani în urmă. Printre elevii clasei a XII-a, astăzi s-au aflat la întâlnirea cu Principele Radu doi elevi care erau în clasa I-a la vizita din anul 2015.

Inaugurată în octombrie 2015 la Cluj-Napoca, Royal School in Transylvania este prima instituție de învățământ din Europa Centrală și de Est construită pe modelul educațional britanic, administrată printr-un consiliu de guvernatori. Școala oferă un parcurs complet bazat pe curriculumul Cambridge în limba engleză, pentru copii și tineri cu vârste între 3 și 19 ani. Prin îmbinarea excelenței academice cu dezvoltarea caracterului și a spiritului comunitar, instituția pregătește absolvenții pentru marile universități din țară și din străinătate.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 71319581
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate