Principesa Sofia la Suceava, 13 octombrie 2026

Marți, 13 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a fost oaspetele Președintelui Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Șoldan, la Consiliul Județean Suceava. În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre posibile colaborări în educație, cultură și asistență socială, acordându-se o atenție deosebită unor probleme prioritare precum combaterea abandonului școlar și sprijinirea comunităților prin proiecte de dezvoltare rurală și susținerea diasporei. De asemenea, dialogul a vizat investițiile majore în infrastructura județului, conservarea patrimoniului istoric și finanțarea record acordată în acest an organizațiilor nonprofit din regiune. Știri din Bucovina

În continuare, Principesa Sofia a efectuat o vizită la sediul ASSIST Software, o companie cu capital românesc și peste 30 de ani de experiență în domeniul IT. Alteța Sa Regală a vizitat departamentul de cercetare și dezvoltare, unde i-au fost prezentate proiecte bazate pe inteligență artificială, cu aplicabilitate în serviciile de urgență și în domeniul medical. De asemenea, au fost evidențiate misiunile educațională și socială ale companiei.

Aceasta susține, prin intermediul parteneriatelor instituționale și private, pregătirea și angajarea tinerilor din regiune prin zile ale porților deschise, programe pentru studenți Erasmus+, stagii de practică și competiții de profil. Prin intermediul Fundației Umanitare ASSIST, compania investește în cauze umanitare, sociale și educaționale, cu precădere în județul Suceava. Având o deschidere internațională, ASSIST Software sprijină activ economia locală și crearea de locuri de muncă pentru tinerii din zonă.

După-amiaza, Alteța Sa Regală a fost oaspetele Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”. Împreună cu directorul colegiului, doamna Oana Ghervan, și echipa managerială a unității de învățământ, Principesa Sofia a vizitat atelierele de sculptură, design grafic și desen ale liceului.

Elevii au oferit un recital muzical divers în Sala Auditorium „Ion Carp Fluerici”, în cinstea vizitei. Acolo, Principesa Sofia a avut un dialog informal cu elevii, abordând subiecte legate de dezvoltarea unei cariere în arte, secretele unei expoziții de fotografie reușite și istoria Familiei Regale. De-a lungul timpului, printre elevii colegiului s-au numărat și beneficiari ai burselor „Tinere Talente” din cadrul Fundației Regale Margareta a României.

Spre seară, Principesa Sofia a vizitat sediul Asociației Institutul Bucovina, fiind întâmpinată de președintele acesteia, domnul Vasile Gafiuc. Organizația dezvoltă numeroase proiecte sociale în județ, care vizează combaterea abandonului școlar, sprijinirea refugiaților din Ucraina, suportul financiar și logistic pentru vârstnicii singuri, precum și programe extracurriculare pentru tinerii cu posibilități materiale modeste. În cadrul Galeriei de artă „Zamca”, ce aparține asociației, Principesa Sofia a participat la vernisajul expoziției de pictură „Universul meu în culori”, semnată de tinerele eleve Ariana-Maria Uță și Evelina-Ioana Popescu. La vernisaj a fost prezent și prefectul județului Suceava, domnul Bogdan-George Păstrăv.

În continuare, Principesa Sofia a vizitat „Clubul Împreună”, un spațiu dezvoltat în cadrul asociației pentru a răspunde nevoilor copiilor refugiați din Ucraina și ale familiilor acestora. Membrii clubului au împărtășit poveștile sosirii și stabilirii lor în România, vorbind despre greutățile întâmpinate, dar și despre felul în care comunitatea locală i-a ajutat să meargă mai departe. În prezent, „Clubul Împreună” organizează activități în cadrul cărora cei mici beneficiază, printre altele, de cursuri de limba română, iar adulții învață tehnici de lucru manual, realizând jucării și obiecte brodate.

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 70407708
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate