Ziua Națională a Republicii Federale Germania, 2026

Luni, 5 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la sărbătorirea Zilei Naționale a Republicii Federale Germania, desfășurată la Hotel Marriott. A fost prezentă doamna Constanța Iorga, Șeful Casei Majestății Sale.

În deschiderea festivității, au adresat alocuțiuni Excelența Sa doamna Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei la București, și domnul Mircea Abrudean, președintele Senatului României. În cadrul intervențiilor, au evocat istoria comună și au pus accentul pe cooperarea profundă dintre cele două țări în domenii cheie precum securitatea, educația și arta.

Totodată, au fost evidențiate trăinicia parteneriatului strategic bilateral și coordonarea strânsă în cadrul Uniunii Europene și NATO. Evenimentul a reconfirmat astfel angajamentul ferm al ambelor națiuni pentru pace, stabilitate și securitate în Europa, celebrând valorile democratice care le unesc.

La recepție au fost prezenți numeroși membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, alături de personalități marcante ale societății civile.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 70217301
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate