Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Promoția 2026

Miercuri, 3 iunie, Majestatea Sa Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta pe viitorii absolvenți ai Promoției 2026 a Universității Naţionale de Apărare „Carol I”.

Absolvenții din acest an, militari aflați la studii de toate gradele universitare, au primit numele „Promoția Constantin Brâncuși 150”. La Palatul Elisabeta, alături de viitorii absolvenți, s-au aflat conducerea Universității și o parte a Corpului Profesoral.

A adresat în numele Majestății Sale un cuvânt de bun-venit Alteța Sa Regală Principele Radu. A mulțumit, în numele participanților, rectorul universității, generalul-maior dr. Eugen Mavriș.

În numele studenților, a fost oferit Majestății Sale o sculptură în lemn reprezentând Coloana Infinitului, ca un simbol al principiilor și valorilor care unesc Armata și Coroana Română.

Începând din anul 2012, cursanții Universității Naționale de Apărare au inclus în programul lor de studii o întâlnire cu membrii Familiei Regale la Palatul Elisabeta, iar tradiția aceasta continuă an de an, neîntrerupt. De asemenea, în anul 2024, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Universitatea, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la fondare, sub domnia Regelui Carol I.

©Alexandra Curea-Gogu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 67239324
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate