Seara dedicată sportivilor paralimpici, decembrie 2025

Miercuri, 3 decembrie, Alteța Sa Regală Principele Radu a găzduit Seara Palatului Elisabeta dedicată Comitetului Național Paralimpic din România. În aceeași zi, 3 decembrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. AGERPRES

Comitetul Național Paralimpic se află, din anul 2016, sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. Alteța Sa Regală a vorbit în deschiderea evenimentului, iar apoi s-au adresat invitaților dl. Carol-Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic, și sportiva Anda Arghir. Comitetul Național Paralimpic

La eveniment au participat sportivi paralimpici de valoare, reprezentând o gamă largă de discipline sportive precum para-tenis de masă, para-tir cu arcul, para-atletism, para-înot și para-triatlon, para-escaladă, para-ciclism, baschet în scaun cu rotile și para canotaj. Alături de sportivi au fost prezenți și antrenorii lor, precum și personalități din societatea civilă care susțin mișcarea paralimpică românească.

Ați avut în ultimii ani competiții de cea mai mare importanță, cum au fost Jocurile Paralimpice. Anul acesta a fost un an frumos și cu bune rezultate dar și un an dificil, chinuit, pentru că întreaga omenire trece prin momente de mare cumpănă. În aproape toate țările lumii există confuzii și îngrijorare, nu a scăpat nici Uniunea Europeană, nici România, nici țările aliate din jur, de acest val de neliniște care traversează globul pământesc. Îndeletniciri precum sportul și arta sunt primele care au de suferit când astfel de dificultăți economice, politice și sociale apar în țările noastre. Cu atât mai mult este de admirat felul în care vă duceți crezul și profesia sportivă mai departe, cu cât realitățile de zi cu zi nu sunt în niciun fel în favoarea sportului nici a organizației dumneavoastră. Este din ce în ce mai greu să găsești fondurile necesare pentru a face față cu demnitate unei competiții de mare importanță. Era mai simplu acum câteva zeci de ani și, pe măsură ce timpul a trecut, a devenit din ce în ce mai complicat. Dar sunt convins că anul 2026 vă va aduce prilejul de satisfacție, de împliniri și mai ales prilejul de a dovedi colegilor dumneavoastră din țările cu care concurați că la noi continuă să existe un spirit viu în toate sporturile pe care românii le practică și că duceți mai departe o făclie importantă societății românești. Este o nespusă mândrie și un prilej de satisfacție pentru noi să vă stăm alături, fiindcă prin ceea ce faceți dați un exemplu admirabil societății românești și duceți mai departe nu numai o tradiție de cauză socială, de sport, de umanism, de libertate și de democrație, dar duceți mai departe și un anume spirit, o anume atitudine umană, care face foarte bine societății românești să o privească și să se inspire de la ea, a declarat Principele Radu.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2025 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 62695883
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate