Principesa Sofia la vernisajul Expoziției Juhan Kuus
![]() Sâmbătă, 11 octombrie, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a luat parte la vernisajul expoziției „Istorie instantanee. Opera lui Juhan Kuus”, organizat de Ambasada Estoniei în România, la Biblioteca Națională a României. Evenimentul face parte din cea de-a zecea ediție a Bucharest Photofest și este realizat în colaborare cu Dokfoto Keskus. Alteța Sa Regală a fost întâmpinată de Excelența Sa doamna Aune Kotli, ambasadorul Estoniei în România. În deschiderea vernisajului au luat cuvântul reprezentantul festivalului internațional de fotografie Bucharest Photofest, doamna ambasador și domnul Toomas Järvet, curatorul expoziției. HISTOIRES ROYALES Principesa Sofia a vizitat expoziția împreună cu domnul Järvet, descoperind opera impresionantă a lui Juhan Kuus, fotograf documentarist estonian de renume internațional, a cărui carieră a fost legată de Africa de Sud. Prin imaginile sale puternice, Juhan Kuus surprinde momente definitorii din istoria modernă, lupta pentru libertate și ascensiunea lui Nelson Mandela, oferind o mărturie emoționantă despre curaj, umanitate și puterea artei fotografice de a spune adevărul. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"