Tinerele Talente, masterclass cu dirijorul Tiberiu Soare

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a luat parte joi, 16 iunie 2016, la cursul de măiestrie oferit de dirijorul Tiberiu Soare bursierilor programului Tinere Talente al Fundației Principesa Margareta a României.

Urmand tradiția începută de Regele Carol I și de Regina Elisabeta prin Fundațiile Regale, continuată apoi de Regele Ferdinand și Regina Maria, de Regele Carol al II-lea și de Regele Mihai I, Fundația Principesa Margareta a României și-a asumat misiunea de a sprijini și promova talentul tinerilor români.

Programul Tinere Talente susține și promovează tineri artiști talentați din familii cu venituri mici, care nu-și pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare.

Burse de studiu individuale, în valoare de  până la 2000 de euro, acoperă costurile materialelor și instrumentelor necesare dezvoltării artistice a tinerilor, precum și achitarea taxelor de participare la concursurile și cursurile naționale si internaționale. Bursele se acordă pe perioada unui an.

 

Fotografii de Daniel Angelescu.

1 comentariu

  1. M.Viorica says:

    Asa se intampla cand se intalneste – CU INTELEPCIUNE SI RABDARE – Utilul si Frumosul, pentru a construi punti!
    Felicitari, Tuturora!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50463033
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate