Stabilirea în România a Principelui Moștenitor Ferdinand

Principele Ferdinand si Principesa Maria 1892

Acum 128 de ani, la 19 aprilie 1889, Principele Moștenitor Ferdinand, în vârstă de 23 de ani, ajungea cu trenul la București, pentru a se stabili definitiv în România.

Îmbrăcat în uniforma de sublocotenent al Armatei Regale române, el a fost întâmpinat la Gara de Nord de Regele Carol I şi de Regina Elisabeta, alături de reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Armatei și ai Bisericii. Patru zile mai târziu, Principele Moștenitor Ferdinand a fost avansat la gradul de locotenent.

Ferdinand avea să trăiască în țara sa de adopție 38 de ani, până la 20 iulie 1927, când a închis ochii la Castelul Pelișor din Sinaia. Al doilea rege al României a domnit 13 ani.

7 comentarii

  1. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Uitandu-ma la aceasta fotografie mi-am amintit de o expozitie organizata acum ceva vreme la Muzeul National de Istorie a Romaniei ce avea drept unic exponat o rochie restaurata a M.S. Regina Maria a Romaniei. Rochia fusese purtata in anul 1896 la incoronarea tarului Nicolae al II-lea al Tuturor Rusiilor. Si cred ca era si unica rochie “civila” a Reginei care scapase de urgia vremurilor. Timp de aproape o ora nu mi-am putut dezlipi ochii de aceasta minunatie. Flori si crengute de maces parca plutind pe un fond galben pal de-a lungul rochiei si trenei acesteia totul creand un efect 3D. Dar ceea ce era cu adevarat uimitor si care se poate observa si in aceasta poza era talia incredibil de ingusta a purtatoarei acestei rochii. Sa ne gandim ca la momentul purtarii acelei rochii viitoarea Regina nascuse pe primii doi copii.

    Am plecat de la acea expozitie cu sentimentul ca traisem ceva frumos, pentru ca acea rochie nu era doar un simplu obiect vestimentar ci o parte a Istoriei Romanilor, dar si cu tristetea pierderii a nenumarate lucruri in “aventura nationala” a ultimilor saptezeci de ani.

  2. Condurache Anca says:

    Deși după anul 1989 am citit mult despre Casa Regală, sunt sigură că voi găsi aici și lucruri pe care încă nu le-am aflat.

  3. Corina Popovici says:

    Pentru mine , aceasta fotografie inseamna mult . Ma emotioneaza . Sunt oameni si vremuri pe care le respect . Ma bucur si pentru reactiile celor ce au scris mesaje inaintea mea . Inseamna , ca ma suntem cativa care simtim istoria acestui neam .

  4. Stefan Caliga says:

    Regina Maria a fost un om extraordinar ! Ea si-a indeplinit cu devotament si pasiune menirea si a reusit sa inteleaga marile idealuri ale romanilor. Inrudirile cu toate Casele Domnitoare din Europa au fost folosite in interesul poporului roman. Regina a Romaniei Mari, Maria a devenit un simbol national. Astfel ea ocupa un loc fruntas in galeria “Marilor Romani”.

  5. Elena Vrabiescu says:

    Citesc si urmaresc cu multa placere si emotie tot ce se refera la familia regala.Mi-ar fi placut sa traiesc in acele vremuri.

  6. Pitbull says:

    RESPECT FAM.REGALE,A CIVILIZAT ROMANIA,PINA LA DEZASTRUL COMUNIST.

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    Orice gand al meu referitor la memoria Marii noastre Regine Maria imi inunda sufletul de o nesfarsita si coplesitoare iubire, respect, veneratie, recunostrinta si intelegere pentru tot ceea ce a fost – ca femeie si regina – si pentru tot ce ne-a dat noua si tarii dealungul intregii Sale vieti. Nu am avut niciodata suficiente cuvinte pentru a-mi imbraca gandurile si sentimentele mele pentru Marea Regina Maria.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50464889
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate