Sarbatoarea de Paste, la Giurgiu

Am plecat catre Giurgiu ieri, la ora 17. La manastirea Sfantul Gheorghe, Preasfintia Sa Ambrozie, episcopul Giurgiului, ne-a primit cu multa caldura si curtoazie. Intreaga sedere avea sa fie un model de ospitalitate si bunatate.

img_0597.jpg
Am stat pret de un ceas in gradina noii manastiri, admirand pomii, florile si arbustii. Am vazut porumbeii, fazanii si paunii de care au grija maicutele, apoi am luat cina, in prezenta primarului municipiului Giurgiu si a altor edili ai orasului.

img_0704.jpg

Seara am participat la slujba de Inviere, oficiata de PS dr. Ambrozie si de un sobor de preoti giurgiuveni. A fost prima oara cand am petrecut noaptea de Inviere la Giurgiu, omagiind formarea cu numai doi ani in urma a noii eparhii, fondata de raposatul parinte patriarh Teoctist.

img_0561.jpg

img_0571.jpg

Am remarcat cu duiosie mica biserica de lemn, adusa din Maramures, din curtea manastirii. In noaptea de Inviere, cateva familii au venit sa petreaca sarbatoarea in gradina. Imaginea acestui palc de oameni, toti ca o singura familie, asezati in jurul minusculei biserici de lemn, cu porti vechi de trei secole, mi-a ramas in minte intreaga seara.

La Giurgiu, episcopul are in jurul sau enoriasi generosi si vizionari. Unii dintre ei au facut, in numai doi ani, multe fapte care au consolidat institutia credintei. La slujba de noapte, a fost alaturi de noi prefectul judetului.

In timpul slujbei de Inviere, de la catedrala, Preasfintia Sa a oferit, Principesei si mie, o icoana din argint si aur a sfantului Gheorghe, ca si decoratia episcopiei, numita „Vrednicia vlasceana“.

img_0578.jpg

In cursul diminetii de astazi, in prima zi de Paste, am stat pentru o ora intreaga in gradina. Apoi a avut loc un mic-dejun pascal, cu alti edili ai judetului, printre care presedintele Consiliului judetean. Am vorbit despre cateva proiecte analizate si cu ocazia celorlalte trei vizite la Giurgiu, din ultimii patru ani: portul cu ambarcatiuni private, turismul, rezervatia naturala din jurul Comanei, manastirea Comana, insula cu locuinte noi din fata orasului si Seara giurgiuveana din luna iulie.
img_0593.jpg

Episcopia a pus, langa gradina manastirii Sfantul Gheorghe, o piatra de temelie a noii biserici. Am trecut pe acolo, cu totii, spre a o vedea, in speranta ca biserica se va ridica in curand. Aceasta ar intregi si gradina manastirii.

img_0613.jpg

La sediul administrativ al episcopiei am vizitat valoroasa colectie de icoane si obiecte vechi de cult.

img_0649.jpg

In incheierea vizitei de Paste, am mers la manastirea Comana. Pe cat de frumoasa si veche este arhitectura, pe atat de trista si de zbuciumata este povestea acestei stravechi asezari ortodoxe romanesti. Legata de personalitatea lui Vlad Tepes, de numele domnitorilor Radu Serban si a mai multor Cantacuzini, de grija lui Nicolae Iorga, lacasul a redevenit manastire de calugari abia in anul 1992.

img_0658.jpg

Casa domneasca si chiliile au nevoie de restaurari facute cu bani si specialisti europeni. Este unul dintre adevaratele noastre tezaure de patrimoniu construit si una dintre cladirile cele mai distruse de oameni si de vremi.

img_0682.jpg

Sper sa vedem, intr-o zi, manastirea Comana din nou in forma ei fireasca, inconjurata de o natura adusa la lumina, reparata de distrugerile oamenilor, din ultimele decenii si chiar secole.
img_0690.jpg

4 comentarii

  1. Rompres, 27 aprilie 2008

    27 Apr Principesa Margareta şi Principele Radu au luat Lumină în Catedrala din Giurgiu

    Giurgiu, 27 apr /Rompres/ – Principesa Margareta şi Principele Radu de Hohenzollern-Veringen au participat sâmbătă noapte la Slujba de Înviere şi au luat Lumină în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din municipiul Giurgiu, transmite corespondentul ROMPRES.

    Slujba a fost oficiată de episcopul de Giurgiu, Ambrozie, care le-a oferit distinşilor oaspeţi o icoană din argint care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Giurgiu, şi distincţia arhierească ‘Virtutea Vlăsceană’.

    ‘La Giurgiu este o Episcopie nouă, de numai de doi ani. De aceea, prin prezenţa de astăzi, putem spune că am participat chiar la ctitorirea acesteia’, a spus Principele Radu, la primirea icoanei şi a distincţiei.

    La Slujba de Înviere au mai participat prefectul judeţului Giurgiu, Vasile Mustăţea, şi primarul municipiului, Lucian Iliescu, alături de soţia sa.

    Principele Radu este aşteptat să participe, luni, în calitate de invitat de onoare, la manifestările prilejuite de Ziua Municipiului Giurgiu. ROMPRES/(Camelia Bigan)

  2. alexghe

    Multumim de vizita! Asteptam sa vorbiti si cu noi, cei care vor sa participe la infrumusetarea si valorificarea corecta a acestui oras!

    Cu respect, Arh. peisagist Alex Gheorghe
    http://www.giurgiuro.blogspot.com

  3. Pingback: Familia Regală, de Paști | Familia Regală a României / Royal Family of Romania

  4. Pingback: Principesa Maria a sărbătorit Învierea Domnului la Giurgiu | Familia Regală a României / Royal Family of Romania

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 19705673
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook