Vizită regală iordaniană, 28 mai – 1 iunie 2016

Știre TVR

La invitația Custodelui Coroanei române, a vizitat țara noastră Alteța Sa Regală Principesa Muna al-Hussein, mama Suveranului hașemit al Iordaniei. Vizita a început sâmbătă, 28 mai, și s-a încheiat miercuri, 1 iunie 2016.

Principesa Muna a sprijinit și patronat mai bine de cinci decenii domeniul învățământului și perfecționării medicale în rândul tinerilor iordanieni și este președintele de onoare al Colegiului de Infirmieri al Universității Mutah din Iordania. Alteța Sa Regală ține conferințe în întreaga lume pe teme legate de educație medicală. Principesa Muna este Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină din Iași și al Universității de Medicină din Târgu Mureș.

Principesa Muna al-Hussein a vizitat România pentru prima oară în anul 2006, revenind apoi în octombrie 2011, la jubileul de 90 de ani al Majestății Sale Regelui Mihai, în iunie 2013 și în mai 2015. Alteța Sa Regală patronează congresul medical româno-iordanian, o manifestare științifică anuală desfășurată alternativ în România și Iordania. Edițiile trecute ale congresului au avut loc la București, Amman, Iași și Târgu Mureș.

Duminică, 29 mai 2016, Alteța Sa Regală a fost invitată de Principesa Moștenitoare Margareta să ia parte la sărbătoarea apropiatei Zile a Copilului, în grădina Palatului Elisabeta. Evenimentul a fost organizat de Fundația Principesa Margareta a României.

În cursul după-amiezii aceleiași zile, Principesa Moștenitoare Margareta a invitat pe Principesa Muna să viziteze Muzeul Satului, instituție fondată în timpul domniei Regelui Carol al II-ea, la inițiativa regelui.

Luni, 30 mai 2016, în cursul dimineții, Principesa Muna a vizitat, împreună cu Principesa Moștenitoare Margareta, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Altețele Lor Regale au fost însoțite de Secretarul de Stat dr. Raed Arafat.

În seara de luni, 30 mai, Alteța Sa Regală Principesa Muna a participat la o recepție oficială ținută în onoarea sa în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au adus omagiu oaspetelui iordanian și au evocat valoroasa contribuție în domeniul educației și sănătății pe care Alteța Sa Regală și-a adus-o în țara sa, în România și în întreaga lume. Au participat la recepție personalități reprezentând Guvernul României, Academia Română, universități din București și din țară, ziariști, oameni de cultură, reprezentanți ai societății civile, ai Corpului Diplomatic. Au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai comunității iordaniene din România. La recepție a fost prezentă Principesa Maria.

În seara zilei de marți, 31 mai, la Castelul Peleș, Alteța Sa Regală Principesa Muna a primit Marea Cruce a Ordinului Coroana României, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Înaltul ordin a fost conferit de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I.

Ceremonia s-a desfășurat în Holul de Onoare, în prezența Principelui Radu, a reprezentanților Președintelui României și Guvernului României, a ambasadorului Regatului Hașemit al Iordaniei la București, Excelența Sa dl Saker Malkawi, a Nunțiului Apostolic, Excelența Sa arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, și a membrilor Casei Majestății Sale Regelui. A fost prezent Înalt Preasfinția Sa Nifon al Târgoviștei, arhiepiscop și mitropolit onorific.

Custodele Coroanei și Principele Radu au oferit apoi un dineu în Sufrageria de Stat, în onoarea înaltului oaspete iordanian.

Vizita Alteței Sale Regale Principesa Muna a Iordaniei s-a încheiat în dimineața zilei de 1 iunie 2016.

Primirea la aeroport

Primirea la Palatul Elisabeta

Sărbătoarea Copiilor la Palatul Elisabeta

Vizita la Muzeul Satului

Vizită la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”

Întâlnirea cu Principele de Wales

Recepția oficială de la Palatul Elisabeta

Ceremonia de decorare și dineul de la Castelul Peleș

Fotografii de Daniel Angelescu.

8 comentarii

  1. Cristina Popescu

    Ii uram Altetei Sale Regale Muna o vizita cu planuri frumoase si ne bucuram de prietenia Iordaniei!

  2. Elena Nysveen

    Toate cele bune!ASR.Custodele Coroanei Regale Principesa Margareta si Principesa Muna au o cooperare f.buna si dorim in continuare sa fie la fel de fructoasa,eficienta cooperarea,prietenia. Dorintele sa se implineasca!!

  3. Anda Comanescu

    Bine ati venit!

  4. Ii uram Altetei Sale Regale Muna a Jordaniei o vizita cu planuri frumoase si ne bucuram de prietenia Iordaniei!
    TRÄIASCÄ REGELE….

  5. Pantea Alexandru-Sorin

    Sunt putine persoane in aceasta lume care se pot mandri cu faptul ca fac parte dintr-o generatie care a construit o Tara frumoasa asa cum este Regatul Hasemit al Iordaniei. ASR Principesa Mama Muna a Iordaniei face parte din aceasta generatie foarte importanta nu numai pentru istoria Iordaniei dar si pentru intreaga Lume Araba. Alaturi de sotul ei Majestatea Sa Regele Hussein al Iordaniei, a sperat si a suferit pentru o Tara care astazi poate fi considerata drept un model de dezvoltare pe toate planurile in Lumea Araba.

    Dragostea pentru un Popor si pentru o Tara pe care le-a iubit inca din prima secunda a sosirii pe acele meleaguri reprezinta unul din punctele comune in care destinul, personalitatea Principesei Mama a Iordaniei se intersecteaza cu cea a Custodelui Coroanei romane.

    Un alt punct comun al celor doua principese este grija fata de persoanele in varsta precum si fata de cei aflati in suferinta. Se stie de altfel ca in Iordania ASR Principesa Muna este initiatoarea si sustinatoarea conceptului de “nursing”, un concept inca destul de putin cunoscut la noi, aflat inca la inceputul dezvoltarii sale.

    In concluzie nu pot sa-I urez ASR Principesei Mama Muna a Iordaniei decat un calduros “Bine ati revenit in Romania!”

  6. Cristian Sandu

    Intr-un orient mijlociu agitat si macinat de conflicte, Regatul Hasemit al Iordaniei reprezinta o oaza de stabilitate si de deschidere internationala! O imensa contributie la aceasta situatie fericita o are MS Regele Abdallah, fiu zl marelui Suveran Hussein Ibn Talal si al fostei Regine Muna, oaspetele de azi al Principesei Margareta si , implicit, al poporului roman! Dorim domnie lunga si fericita MS Regelui Abdallah, impreuna cu frumoasa, inteligenta si erudita Regina Rania, pentru pacea si prosperitatea regiunii! Mult succes misiunii pe care Printesa Muna, mama Suveranului Hasemit, o indeplineste in tara noastra, alaturi de Familia Regala Romana !

  7. Liliana Sora

    Având în vedere ospitalitatea caracteristică a poporului român în general şi a Familiei Regale în mod special, ASR Principesa Muna a Iordaniei se va bucura de o primire şi găzduire plină de atenţie, păstrând întotdeauna amintiri de neuitat . Trebuie să fim mândri de valorile civilizaţiei noastre şi să fim convinşi că ” un asemenea popor , plin de viaţă şi inteligenţă , nu poate să dispară niciodată. ” Să sperăm că măcar muzeele noastre vor fi cele care vor păstra pentru veşnicie patrimoniul acesta uriaş şi să ne străduim să-l îmbogăţim acum, cât încă mai avem cu ce.
    Stimă şi consideraţie, pentru Familia şi Casa Regală a României ! Trăiască Regele !

  8. Diana Lucia Zotescu

    Foarte frumoase fotografiile facute in timpul diverselor momente ale vizitei ASR Principesei Muna a Regatului Hashemit la Palatul Elisabeta. Receptia oferita in cinstea inaltului oaspete regal iordanian a continut, dupa cate mi-am dat seama din fotografii, o seama de momente importante precum: primirea diplomatilor iordanieni in frunte cu ambasadorul acestei tari; intalnirea emotionanta – cred eu – dintre Principesa Muna si doctorul Raed Arafat care este palestinian de origine (se stie ca o mare parte a populatiei Iordaniei – peste jumatate – este formata din palestinieni, fie ei dintotdeauna locuitori ai Iordaniei, fie sutele de mii de refugiati din tarile inconjuratoare); scena taierii tortului reprezentand stema regala iordaniana (felicitari cofetarului !); intalnirea cu Printul Charles.

    Vizita la Spitalul de copii “Grigore Alexandrescu” a fost cum nu se poate mai fireasca tinand cont de profunda si vechea implicare a Principesei Muna in sprijinirea si patronarea unor institutii si asezaminte medicale din tara Sa.

    Aceste vizite reciproce sunt deosebit de favorabile pentru ambele tari, ele nereducandu-se la protocolul pe care il presupun, ci conducand la intarirea relatiile dintre ministerele de resort din tarile implicate, cu efecte benefice in perspectiva imediata, medie si indepartata. La cat este de zdruncinata de razboi zona Orientului Mijlociu, existenta unei tari cu o atmosfera normala precum Iordania nu poate decat sa ne dea sperante pentru viitor.

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22536502
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate