Principesa Maria, vizită în municipiul Alexandria

Miercuri, 2 martie 2016, Alteța Sa Regală Principesa Maria a vizitat municipiul Alexandria.

În prima parte a vizitei, Principesa Maria a luat parte, la Catedrala Episcopală „Sfântul Alexandru”, la slujba de pomenire oficiată de Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului, alături de un sobor de preoți, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Elisabeta a României. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a înmânat Alteței Sale Regale placheta comemorativă „100 de ani de la trecerea în eternitate a Reginei Elisabeta a României” realizată de Secția de Numismatică Alexandria.

Vizita în municipiul Alexandria a continuat cu prezența Alteței Sale Regale, la Muzeul Județean Teleorman, la vernisajul expoziției „150 de ani de la sosirea lui Carol I pe Pământ românesc”.

La eveniment au luat cuvântul Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului, domnul Pavel Mirea, doctor în istorie, director al Muzeului Județean Teleorman, precum și domnul Ștefan Dumitrache, manager al Muzeului Municipal Curtea de Argeș.

Principesa Maria a primit, la finalul vernisajului, o statuetă reprezentându-l pe Regele Carol I realizată de sculptorul medalist Constantin Dumitrescu.

În încheierea vizitei, Principesa Maria a participat, tot la Muzeul Județean Teleorman, la evenimentul de lansare a volumelor regale apărute la Curtea Veche Publishing, „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe și „Cotroceniul regal” de Diana Mandache.

Au luat cuvântul domnul Pavel Mirea, directorul Muzeului Județean Teleorman, precum și domnul Nicolae Drăgușin, lector universitar la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir.

Evenimentul de lansare s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de Principesa Maria.

La evenimentele desfășurate în muncipiul Teleorman au luat parte reprezentanți ai autorităților locale, ai clerului, precum și personalități ale vieții publice din județul Teleorman.

6 comentarii

  1. Cristian Sandu says:

    Respect ASR Principesei Maria care onoreaza un angajament public in conditiile starii de sanatate ingrijoratoare a MS Regelui!

  2. Cristina-Adriana Popescu says:

    O comemorare foarte frumoasa a Reginei Elisabeta! multumim pentru fotografii!

  3. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Frumoasa si semnificativa vizita ; necontenita rememorare a glorioasei noastre istorii Monarhice . Respect Casei Regale a Romaniei !

  4. Respect ASR Principesei Maria a Romaniei pentru implicarea in viata publica romaneasca. Pe de alta parte mi-as dori, din tot sufletul, ca Biserica Ortodoxa Romana sa devina o punte de legatura intre natiunea romana si Casa Regala a Romaniei, fiindca asta este vointa lui Dumnezeu. Si nu ne putem apropia de Dumnezeu decat prin aflarea si sustinerea adevarului. E momentul sa ne trezim si sa reparam raul care ne tine departe de bine de aproape 69 de ani.
    Traiasca Regele si intreaga Casa Regala a Romaniei!

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    De aproape doi ani de cand s-a stabilit in Romania, Alteta Sa Regala Principesa Maria este tot mai activa si mai adanc implicata in viata publica a Familiei Regale, preluandu-si curajos toate atributiile ce I-au fost conferite de Majestatea Sa.

    Prezenta Sa luminoasa o fac, de asemenea, tot mai iubita, mai apreciata si mai respectata, reprezentand magistral Casa Regala in diverse actiuni publice acum, cand starea precara de sanatate a Majestatii Sale Regelui ii retine in Elvetia pe AALLRR Principesa Mostenitoare si Principele Radu.

    Sa ne rugam cu totii lui Dumnezeu pentru o evolutie favorabila a sanatatii Regelui nostru si astfel pentru o revenire la normalitate a activitatilor Casei Regale.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu.

    Diana Lucia Zotescu

  6. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE SI RESPECT PENTRU ASR PRINCIPESA MARIA !
    RESPECT CU SMERENIE PENTRU PS EPISCOP GALACTION SI PENTRU PREA CUVIOSII SI PREA CUCERNICII PARINTI CARE AU OFICIAT SLUJBA!
    VENERATIE PENTRU MAREA REGINA ELISABETA, OM DE CULTURA SI ARTA SI SPRIJINITOARE A CULTURII SI ARTELOR !
    BUNUL DUMNEZEU SA OCROTEASCA PE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI INTR-O EVOLUTIE FAVORABILA A SANATATII !
    TRAIASCA REGELE !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50449843
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate