Principele Radu, vizită la Cluj-Napoca

Știre Video

În zilele de 4-5 octombrie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a efectuat o vizită cu caracter public în municipiul Cluj-Napoca.

Duminică, 4 octombrie, Principele Radu a luat parte la „Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane”. Cu ocazia vizitei, Alteța Sa Regală a propus cluburilor de afaceri din municipiul Cluj-Napoca, în spiritul tradiției de promovare a economiei românești, organizarea unei misiuni economice în Germania, în landurile Baden-Württemberg și Bavaria, pentru a aduce laolaltă oameni de afaceri transilvăneni și investitori germani.

De asemenea, în aceeași zi, Principele Radu a fost prezent, la Muzeul de Artă, la vernisajul expoziției fotografice „Familia Regală, Azi”, realizată de artistul fotograf Daniel Angelescu.

În cursul serii, Alteța Sa Regală a participat, la Opera Națională Română Cluj-Napoca, la ceremonia reamplasării Stemei Regale a României în sala de concerte.

Instalarea Stemei Regale, care reunește însemnele heraldice ale tuturor provinciilor românești, a fost, la finalul Primului Război Mondial, un gest care a celebrat Marea Unire. Opera Națională Română este primul teatru liric din România, creat prin Decretul Regelui Ferdinand I. Stema Regală a fost îndepărtată după instaurarea comunismului.

Cu această ocazie, a avut loc premiera operei Werther, în regia lui Nadine Duffaut, sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath.

Luni, 5 octombrie, Principele Radu a participat, în cursul dimineții, la inaugurarea „Royal School in Transylvania”, o școală privată care implementează în țara noastră sistemul educațional britanic.

În cursul aceleiași zile, Principele Radu a luat parte, la Universitatea Babeș Bolyai, în Auditorium Maximum, la deschiderea anului universitar al programului academic al Studiilor de securitate. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a susținut prelegerea inaugurală. Începand din acest an, cu acordul Universității, va fi creat un Centru de Studii Regale.

De asemenea, Principele Radu a participat, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, la ceremonia inaugurării Institutului Științelor Vieții „Regele Mihai I al României”, precum și Amfiteatrelor „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”.

Aici, Alteța Sa Regală a luat parte la deschiderea Târgului Educațional Transilvan și a Conferinței “Meseria este brățară de aur”.

Târgul încurajează deopotrivă părinţii şi copiii să aleagă o meserie, ca opţiune viabilă la cursurile universităţilor. Ideea acestui Târg al școlilor Profesionale la Cluj s-a dezvoltat într-un context economic favorabil marcat de dezvoltarea comunității de afaceri la Cluj și nevoia de forță de muncă calificată în astfel de domenii.

Principele Radu a vizitat, apoi, Clubul sportiv Universitatea Cluj. În continuare, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu membrii echipei de rugby „U Prodvinalco” și cu reprezentanții Clubului.

În încheierea vizitei, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a întâlnit, la Mitropolia Clujului, cu ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

 

2 comentarii

  1. Roxana Gabriela Mateescu says:

    O agenda deosebit de plina care a ingemanat evenimente frumoase, interesante , cu semnificatie aparte. Traim momentele, evenimentele prin graitoarele imagini prezentate. Felicitari Familiei Regale pentru implicarea extrem de dinamica si binefacatoare in multitudinea actiunilor din diferite domenii. Stema Regala sa straluceasca necontenit pe inima Romaniei ! Dumnezeu sa binecuvanteze perpetuu Familia Regala romaneasca!

  2. Liliana Sora says:

    Transilvania, Cluj …, locuri în care, istoria, cultura, arta, civilizația , etc. se îmbină într- un mod fericit , unde ideea de progres material și cultural , un ideal de viață umană în societate , s-a materializat într-un înalt nivel de dezvoltare materială și spirituală . Prezența ASR Principelui Radu acum la Cluj , dar și în alte orașe și zone din țară, arată că “…societatea românească și – a definit o admirabilă încredere , un profund respect , afecțiune și mândrie față de Coroana română “, cum frumos spune Alteța Sa într-una din cărțile sale „ Regalitatea astăzi. “ Reamplasarea Stemei Regale în sala de concerte a Operei Naționale Române din Cluj – unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale ale orașului și în același timp unul dintre cele mai reprezentative ale arhitecturii anilor 1900 – așa cum era ea în anul 1919, este un gest de normalitate , un semn de recunoștință și respect , de apreciere și admirație pentru Casa Regală . Cu siguranță , acest moment istoric nu este întâmplător ales , fiind în apropierea Zilei internaționale a muzicii și odată cu premiera operei Werther, pentru că
    „ muzica este adevărata limbă universală “ iar „ extazul muzical este o revenire la identitate, la originar, la rădăcinile primare ale existenței. În el rămâne numai ritmul pur al existenței , curentul imanent și organic al vieții… “ cum spunea Emil Cioran. Respect și admirație pentru ASR Principele Radu și întreaga Familie Regală care întotdeauna a pus mare accent pe dezvoltarea facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor și tineretului , pe formarea și ridicarea metodică a nivelului cultural și profesional, pentru că tinerii sunt viitorul, iar viitorul depinde și de educația lor . Proiectul Școlii Duale Profesionale , care se impune tot mai mult în rândul elevilor , este unul dintre cele mai de succes proiecte din domeniul învățământului, derulat și în Timișoara, Școala Profesională Germană, intrând din acest an școlar într-o nouă etapă și tot în premieră , vor funcționa în cadrul proiectului la Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I două clase cu profil tehnic.
    Punctele cheie din acest proiect „Școala Profesională Germană” se referă la Sistemul „dual”, adică școli profesionale (după model german), care lucrează intensiv cu firme/ mediul de afaceri și care conduc la formarea profesională modernă și căutată pe piața muncii, idei împărtășite și de ASR Principele Radu . Stimă și considerație pentru Familia Regală , un real model inspirațional , care prin tot ceea ce face lasă puternice amprente asupra existenței actuale și ulterioare. Trăiască Regele !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50459750
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate