Poema Română, 120 de ani

Acum 120 de ani, la 6 februarie 1898, “Poema Română” de George Enescu a fost interpretată în primă audiţie, la Paris. Compozitorul avea 17 ani, iar lucrarea purta menţiunea “Opus 1”.

Poema Română (compusă de Enescu în anul 1897, când marele muzician avea doar 16 ani) s-a bucurat de succes în capitala Franţei, iar apoi a fost interpretată de multe ori în România, devenind o piesă-etalon, mai ales datorită includerii la final, într-o formă inspirat orchestrată, a Imnului Regal.

Din 1947 până în anul 1990, Poema Română nu s-a putut cânta. În anul 1990, lucrarea a fost inclusă într-un concert, la Ateneul Român, de către maestrul Horia Andreescu. Radioul şi Televiziunea Naţională nu au fost lăsate de autorităţi să înregistreze concertul.

La 10 iunie 2008, cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, maestrul Horia Andreescu, din nou la pupitrul Filarmonicii George Enescu, a interpretat Poema Română, urmărită cu emoţie pe micile ecrane de sute de mii de români. O variantă a lucrării a fost înregistrată de Electrecord, în anii 1990, cu aceeaşi orchestră şi cu acelaşi dirijor.

În ultimii zece ani, Poema Română a fost inclusă în repertoriul multor filarmonici din țară și a fost cântată în multe concerte, în diverse țări ale lumii.

În deschiderea ceremoniilor regale, la Palatul Regal, Castelul Peleș și Palatul Elisabeta, este folosit fragmentul final din Poema Română.

Un moment impresionant al intonării Imnului Regal în varianta din Poema Română a fost cel din Parlamentul României, la 11 decembrie 2017, când Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a luat parte la Sesiunea Solemnă a Camerelor reunite, dedicată memoriei Regelui Mihai I.

 

5 comentarii

  1. Liliana Sora

    ” Muzica e simbolul armoniei în viaţă, al acordului desăvârşit, este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei ”, a cărei menire sfântă ”este să stingă urile, să potolească patimile şi să apropie inimile într-o caldă înfrăţire.” spunea George Enescu
    Cât priveşte “Poema română” , a fost şi rămâne “un simbol al Coroanei nedreptăţite istoric şi trimise în exil ” şi, acum, semnalul deschiderii ceremoniilor oficiale ale Casei Regale a României.
    “Poema Română a fost piesa muzicală care l-a însoţit toată viaţa pe Majestatea Sa”, spunea ASR Principele Radu cu prilejul lansării CD-ului “Muzica Regelui” . “A fost un pansament pentru un suflet zbuciumat, aflat departe de ţara în care s-a născut şi a fost de asemenea un refugiu spiritual…”
    Tot respectul şi toată preţuirea pentru Familia Regală care a înţeles şi a transmis, faptul că ”singurul progres care poate influenţa profund viitorul, este cel care creşte din trecut, ” cum spunea George Enescu, iar îndeplinirea datoriei şi demnitatea, cinstea şi respectul, credinţa şi loialitatea, altruismul şi modestia …, sunt valori care trebuie să ne conducă în viaţă .
    Cinste şi onoare Familiei Regale care, prin tot ceea ce face , lasă în urmă ceva nemuritor !

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    POEMA ROMANA S-A CONSTTUIT IN ZILELE NOASTRE SI UN OMAGIU ADUS MAJESTATII SALE REGELUI MIHAI I !
    MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I PRIN ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944 A SALVAT STATALITATEA ROMANIEI !

  3. Mihaela Chiripuci

    “Poema Română” a fost dedicată de Enescu Reginei Elisabeta a României care-l numea pe acesta “copilul meu sufletesc” și semna corespondența către artist cu “a doua ta mamă”. “Respectueux homage à Sa Majesté la Reine de Roumanie” este textul scris de autor pe frontispiciul lucrării. Prima audiție în țară are loc la 1 Martie 1898, sub înaltul patronaj al Regelui Carol I. “Poema Română” a fost piesa de suflet a MS Regele Mihai I.

  4. Despina Skeletti Budișteanu

    Mulțumesc în primul rând celor care îngăduie ca aceste giuvaiere ale culturii române din trecut, și reprezentantilor ei, compozitori, ca Enescu, poeți, ca Eminescu, sculptori, ca Brâncuși, și multor altora, care în ultimii 70 de ani, au fost puși cu unele oepre ale lor la index, ca în ziua de azi să fie din nou aduși la lumină, apreciați și onorați la justa lor valoare.

    Mulțumesc Familiei Regale pentru dragostea pe care o arată poporului român. Urmând așa tradiția regală și exemplul aceluia care ca demn urmaș al primilor noștri Regi a dus cu abnegație și tărie înainte până s-a stins, rămânând cu demnitate și simplitate Suveranul Tării, Regele MIHAI I.

  5. Despina Skeletti Budișteanu

    Multumesc de asemenea pe această cale si Doamnei Mihaela Chiripuci, care depune o munca migăloasă, dar perfectă, pentru a pune la dispoziția tuturor, celor din țară și celor de peste hotare, materiale excepțional de interesante cu privire la ultimele secole, reușind să reînvie astăzi trecutul nostru istoric si cultural.
    Regret din nou așa cum am regretat de milioane de ori că sunt obligată să trăiesc departe de „țara care a fost odată și a mea”.

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 18710328
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook