Ora Regelui CCLXXVIII

Televiziunea Română a prezentat a două sute șaptezeci și opta ediție a emisiunii “Ora Regelui”:

TVR 1  –  sâmbătă, 10 februarie 2018, ora 15.00  (17 februarie, ora 2.40);
TVR Internațional –   sâmbătă, 10 februarie 2018, ora 16.00.

Redifuzarea ediției din ziua de 12 decembrie  2015.

–        Pe 1 Decembrie 2015, de Ziua Naţională a României, Trenul Regal a străbătut, în mod simbolic, distanţa dintre Drobeta Turnu Severin şi Bucureşti. “Trenul Aducerii Aminte” a pornit din locul în care a pășit pe pământ românesc Principele Carol I, la 8 mai 1866.
–         Holul de Onoare al Castelului Peleş a fost gazda unui eveniment de tradiţie: Seara Regală a Corpului Diplomatic.
–         Volumul “Săvârşin. Detaliul” este o carte frumoasă, scrisă cu dragoste şi bogat ilustrată, care a fost lansată de Editura Curtea Veche.
–        Pictorul Ştefan Dimitrescu este unul dintre artiştii care au lucrat în grădinile mirifice ale Castelului Reginei Maria de la Balcic.
–        Prima Expoziţie Florală dedicată Reginei Maria a României a fost iniţiată de comunitatea online Queen Marie of Romania.
–        Proiectul social dezvoltat de Fundaţia Principesa Margareta a României, ‘’Niciodată singur – voluntari alături de vârstnici’’ a căpătat o nouă dimensiune prin lansarea unei asociaţii independente.

Redactor Diana Ilica  /  Producător Lidia Voicu
Realizatori Ruxandra Tuchel și Ileana Ploscaru-Panait.

3 comentarii

  1. Mihaela Nicoleta

    O emisiune pe care o urmăresc cu drag . Respect pentru Casa Regală!

  2. Diana Lucia Zotescu

    “Ora Regelui” este oaza de demnitate pe care o primim saptamanal, cand reusim sa evadam din marasmul cotidian.

  3. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Regina Margareta a României ! România Regat ! Prin Statornicie La Izbândă ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 21333064
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook