Momente semnificative ale anului 2017

Pentru Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, pentru Familia Regală, pentru Casa Majestății Sale, anul 2017 a fost un an intens, marcat de momente de mare tristețe și suferință, dar plin de evenimente importante pentru societatea românească și pentru viitorul țării.

Angajamentele publice ale Familiei Regale au început în luna februarie, când Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu și Principesa Maria au fost prezenți în comunități din țară, pentru a susține și încuraja diverse domenii de activitate.

Tot în februarie a fost deschisă seria vizitelor externe, cu o vizită oficială în Marea Britanie.

De-a lungul întregului an, militarii veterani “Invictus” au fost încurajați și sprijiniți de ASR Principele Radu, patronul regal al Asociației Voluntarilor Invictus din România.

În martie 2017 s-au împlinit 20 de ani de la primele vizite ale Regelui Mihai I în străinătate pentru a susține intrarea României în NATO, apoi în Uniunea Europeană.

ASR Principele de Wales a făcut o vizită oficială în România.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au sărbătorit Învierea Domnului la Cluj-Napoca, în timp ce ASR Principesa Maria a fost la Râmnicu-Vâlcea.

Un moment emoționant și semnificativ a avut loc în luna aprilie 2017 la Parlamentul României, când Majestatea Sa Margareta s-a adesat Camerelor reunite.

Principele Radu a efectuat, tot în primăvară, o nouă vizită în Republica Moldova, unde a avut întâlniri la Parlament, la Academie, la universități și licee, precum și la Comitetul Național Olimpic.

Frumoasa și mult așteptata sărbătoare națională de 10 Mai a început cu prezența Familiei Regale la ceremonia militară de la Statuia Regelui Carol I din Piața Palatului Regal.

După-amiază, Majestatea Sa Margareta și Familia Regală au găzduit Garden Party la Palatul Elisabeta, un eveniment care reunește aproximativ 6000 de invitați pe an.

Luna mai 2017 a adus o premieră în vremea de astăzi: o brigadă a Armatei Poloniei a cerut Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, iar Batalionul Logistic al brigăzii a luat numele “Regele Carol al II-lea al României”. Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa la ceremoniile din Poznan. Alteța Sa Regală a făcut o vizită mai amplă în Polonia, cu această ocazie, vizitând de asemenea Varșovia și Cracovia.

În preajma zilei de 1 Iunie, cei mici au avut parte de propriul lor “Garden Party” la Palatul Elisabeta. Momentul a fost, ca și în anii trecuți, foarte “gustat” de copii și de părinții lor.

Așa a început vara la Castelul Regal Săvârșin.

O vizită cu mari semnificații istorice a fost cea din Alsacia (Franța), acolo unde au murit soldați români în Primul Război Mondial. Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Soultzmatt, unde a avut loc o serie impresionantă de manifestări cu caracter public, deopotrivă militare și religioase.

În vară, Familia Regală a fost reprezentată de Principele Radu la un meci de fotbal… regal!

Principesa Maria a fost prezentă la Castelul Peleș, acolo unde are loc în fiecare an prestigiosul concurs de mașini de epocă.

Ca în fiecare an, la 4 iulie a fost sărbătorită venerabila organizație a Crucii Roșii române, ajunsă la 141 de ani de existență.

Basmele Reginei Maria, una dintre cele mai frumoase inițiative din învățământul românesc, aflată de mulți ani de zile sub patronaj regal.

Emoționante clipe petrecute de Majestatea Sa Margareta și de ASR Principele Radu la Mărășești, Mărăști și Oituz, pentru a omagia memoria celor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, acum exact o sută de ani.

Familia Regală s-a reunit la Castelul Peleș pentru a sărbători un neobișnuit și, de fapt, unic jubileu: Regele Mihai a fost omagiat cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la proclamarea sa ca Rege al României.

Cu această ocazie, Principele Radu a adresat un frumos discurs Majestății Sale Margareta și întregii adunări prezente la Holul de Onoare.

La 1 august, Familia Regală a fost prezentă la Curtea de Argeș, pentru parastasul de un an de la moartea Reginei Ana a României.

Tot în august, Familia Regală a participat la o slujbă de pomenire a eroilor Primului Război Mondial, la biserica din Săvârșin.

Societatea românească și-a adus aminte de ziua de 23 August și a început să descifreze corect semnificațiile istorice ale acestei zile dramatice.

Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta echipa Invictus care urma să participe la Toronto, la mult-așteptatele Invictus Games. Din păcate, Alteța Sa Regală nu a putut însoți pe militarii români în Canada, așa cum și-ar fi dorit, din cauza decesului mamei sale, dr Gabriela Duda.

Importantă pagina din diplomația regală a anului 2017: vizita Majestății Sale Margareta și a Principelui Radu în Iordania.

Frumoasă vizită a cuplului regal în județul Constanța.

Ultima aniversare a zilei de naștere a Regelui Mihai, la 25 octombrie 2017, când Regele a împlinit 96 de ani.

O nouă școală a luat nume regal: “Școala Gimnazială Regina Maria” din Capitală.

Sala Tronului găzduiește o nouă seară regală dedicată Corpului Diplomatic.

Majestatea Sa Margareta se adresează națiunii la câteva ore după decesul Regelui nostru.

Moment important și plin de înțelesuri pentru Familia Regală, pentru continuitatea dinastică și pentru rolul Casei Regale a României în viitor.

Imnul Regal a răsunat pentru prima oară, după zeci de ani, în Parlamentul României.

Încep funeraliile naționale ale Regelui Mihai I al României. Sicriul ajunge la Aeroportul Otopeni.

Regele Mihai pentru ultima oară la Castelul Peleș.

Națiunea își conduce Regele pe sub Arcul de Triumf.

Sala Tronului de la Palatul Regal din București.

Ultimul drum.

Un rege respectat în toată lumea.

Ultima călătorie cu Trenul Regal.

Moment istoric. Regele Mihai I așezat lângă strămoșii săi. Prima înmormântare a unui suveran la Curtea de Argeș, după anul 1927.

Sărbători triste pentru Majestatea Sa Margareta și Familia Regală la Castelul Săvârșin.

Un nou an a început astăzi. Familia Regală este îndurerată. Pierderea Regelui Mihai este resimțită de fiecare dintre români. Dar anul 2018 este un timp de mare importanță pentru țară și, dincolo de durere, Majestatea Sa Margareta și Familia Regală își vor face datoria față de români, față de prezentul, de viitorul și de trecutul națiunii.

La mulți ani tuturor!

 

7 comentarii

  1. Nicoleta Bogaceanu

    Respect! Dumnezeu să ocrotească România şi Monarhia!

  2. Fam. Cotorogea

    Mulțumim. La mulți ani Familiei Regale!

    Cu multa prețuire,
    Fam. Cotorogea

  3. MS custodelui Coroanei Margareta si
    Familiei Regale
    “La multi ani in pace si onor”
    Dumnezeu sa Binecuvanteze Coroana Romana!

    Cu speranta si incredere,
    Prof. Camelia Pop
    Coord. Clubului istoricilor “Principesa Ileana”
    Lic. ” Mihai Eminescu”
    Cluj-Napoca

  4. Ioana Rusu

    Sunteti ce are Romania mai demn, elegant, modest, frumos si sunt foarte mandra de Casa noastra Regala. Mi- as dori foarte mult sa revenim la Monarhie. Sa-i fie rusine premierului Tudose pentru gestul sau necugetat si pentru vorbele murdare.Palatul Elisabeta e resedinta regala de la origini pana in prezent si nimeni nu poate schimba asta.Nu apartine statului, apartine familiei Regale la fel ca si Pelesul si Savarsinul, chiar daca in acte o fi al statului (luat pe nedrept de regimul comunist).Toate tarile din vest isi pretuiesc regii doar noi nu stim sa apreciem nimic. Iertati-i, ca nu stiu ce fac.

  5. Cristina Maria Ciuca

    Foarte frumos surprins momentele importante sispentru activitatile lor pentru casa regala dar si trist surprins, moartea Regelui care a fost o personalitate marcanta, asa cum va fi si este Majestatea Sa, Margareta!
    Domnul sa o ajute si un An Nou linistit si daca se poate lipsit de evenimente majore!
    LA MULȚI ANI!

  6. La multi ani REGALI !! Traiasca MS Margareta Custodele Coroanei!!Traiasca Familia Regala si Casa Regala a Romaniei!!!Un Nou An cu multe impliniri si multa sanatate!!!!

  7. Traiasca MS Regina Margareta Custodele Coroanei Romaniei!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22132038
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook