Majestatea Sa Margareta la Palatul Elysée și la Quai d’Orsay

Luni, 15 aprilie 2019, a început vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a Alteței Sale Regale Principele Radu în Republica Franceză.

Este a patra vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2019, după vizita Principelui Radu la Istanbul (februarie), vizita Principesei Maria la Bruxelles (februarie) și vizita Principelui Radu în Azerbaidjan (martie).

Totodată, este a șaptea vizită efectuată de Familia Regală în țări din Uniunea Europeană, cu ocazia exercitării, de către România, pentru prima oară, a președinției Consiliului UE. În mai 2018, Majestatea Sa Custodele Coroanei a vizitat Spania, în septembrie 2018, Principesa Maria a vizitat Germania și Principele Radu a vizitat Portugalia, apoi Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat în luna octombrie 2018 Franța, în luna noiembrie 2018 Croația, iar în luna decembrie 2018 Marea Britanie.

La ora 12, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Palatului Diplomației Republicii Franceze din Quai d’Orsay. Palatul din Quai d’Orsay este, fără întrerupere, sediul Ministerului de Externe francez din anul 1855, iar construcția lui în început în anul 1844.

Din partea Ministerului Europei și al Afacerilor Externe francez, cuplul regal român a fost întâmpinat de dl Max Olivier-Gonnet.

Regina Maria a vizitat Quai d’Orsay în luna aprilie 1919, ocazie cu care a luat prânzul cu ministrul francez de Externe, Stephen Pichon.

Custodele Coroanei și Principele Radu au fost invitați să viziteze palatul, ridicat în vremea Împăratului Napoleon al III-lea, care a găzduit în anii 1855-1856, la inițiativa suveranului francez, reuniuni pe tema sprijinirii Unirii Principatelor Române. După Primul Război Mondial, Quai d’Orsay a fost locul unde au fost organizate reuniunile politice ale Tratatului de la Versailles (1919) și ale Tratatului de la Trianon (1920). Cuplul regal român a vizitat sălile unde a fost primită Regina Maria, în aprilie 1919.

La ora 15, Majestatea Sa și Principele Consort au fost oaspeții Președinției Republicii Franceze, la Palatul Elysée, un loc cu o importanță aparte în vizita Reginei Maria la Paris, acum un secol. Oaspeții regali români au fost întâmpinați de domnul Philippe Etienne, Consilierul Diplomatic al Președintelui Republicii Franceze.

Majestatea Sa și Consilierul Diplomatic francez au discutat o serie de subiecte de importanță pentru Republica Franceză, pentru România și pentru Uniunea Europeană, în acest an : proiectul prezidențial francez referitor la viitorul Uniunii Europene, reformele din societatea franceză, proiectele de dezvoltare a României în actualul context european, relația România-Franța în domeniul economic și educațional, aportul României la adâncirea relației Uniunii Europene cu țările din vecinătatea europeană.

Regina Maria a vizitat Palatul Elysée de două ori în timpul șederii sale în Franța. Sâmbătă, 8 martie 1919, Regina Maria s-a întâlnit cu Președintele Republicii, Raymond Poincaré, în prezența Mareșalului Foch și a ministrului de Externe Stephane Pichon. Regina a fost primită cu onoruri militare. Ulterior întâlnirii, Regina Maria a luat prânzul cu Președintele Republicii și cu doamna Poincaré. Marți, 11 martie 1919, Regina Maria s-a reîntors la Palatul Elysée, pentru o întâlnire privată cu Președintele Franței.

La vizita Majestății Sale Margareta de la Palatul Elysée a luat parte ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, Excelența Sa domnul Luca Niculescu, precum și reprezentanți ai Departamentului Diplomatic al Președinției Republicii și ai Casei Majestății Sale Custodele Coroanei.

Pe urmele străbunicii sale, Majestatea Sa Margareta a vizitat în seara de luni, 15 aprilie, orașul Reims, aflat la 140 de kilometri de Paris. Regina Maria a vizitat orașul Reims în cursul șederii sale în Franța, în martie-aprilie 1919.

La ora 18.30, cuplul regal a fost oaspetele Palatului Tau, acolo unde este găzduită expoziția Maria a României – regină și artistă. Expoziția este dedicată reginei României Mari și cuprinde importante mărturii ale vieții marii personalități care a influențat istoria țării noastre într-un moment deopotrivă măreț și tragic al națiunii române, Primul Război Mondial și Marea Unire.

Cu o sută de ani în urmă, Regina Maria a vizitat și ea localități din vecinătatea Parisului, acolo unde războiul devastase cimitire și așezări urbane. Regina Maria a dorit să depună flori pe morminte de pe câmpurile de bătălie şi a mers cu automobilul, însoţită de ambasadorul României în Franţa şi de ataşatul militar, la Courcy, Château Chauny, Antreville, Noyon, Lassigny și Montdidier.

Alături de cuplul regal român, au luat parte la întâlnirea de la Palatul Tau din Reims președintele Centrului Monumentelor Naționale ale Franței, dl Philippe Belaval, domnul Jean-Marc Bouré, directorul Palatului Tau, doamna Odile Bureau, subprefect de Epernay, reprezentantă a Prefectului de Marne, doamna Catherine Coutant, consilier municipal pentru patrimoniu,  și domnul Didier Houdelet, consilier municipal, reprezentanți al primarului din Reims, domnul Nicolas Ruyssen, de la Institutul Francez, domnul Jean-Jacques Garnier, comisarul francez al Sezonului Franța – România, istoricul Diana Mandache, comisarul expoziției, și jurnalistul Stéphane Bern. Au fost prezenți ambasadorul României în Republica Franceză, ES dl Luca Niculescu, și ambasadorul României la UNESCO, ES dl Adrian Cioroianu.

Majestatea Sa a luat cuvântul în deschiderea oficială a expoziției, care a avut loc în Sala de festivități.

În timpul discursului Majestății Sale, audiența a aflat trista veste a incendiului de la Catedrala Notre-Dame de Paris, care în scurt timp s-a extins, producând pierderi patrimoniale imense. Emoția a fost cu atât mai mare cu cât Palatul Tau se află în fața istoricei catedrale Notre-Dame de Reims, atât de asemănătoare ca nume, simbol și înfățișare cu monumentul aflat în flăcări.

Interviul Majestății Sale Margareta acordat Agenției Naționale de Știri

La sediul Diplomației Republicii Franceze, Palatul din Quai d’Orsay

Plecarea de la reședință către Palatul Elysees

Întâlnirea la Elysee cu Consilierul Diplomatic al Președintelui Republicii Franceze

Vizita la Palais du Tau din centrul orașului Reims

Fotografii de Daniel Angelescu

5 comentarii

  1. Viorica Mwais says:

    Que Dieu sauve la France et tout le Monde!

  2. Liliana Sora says:

    „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ , „Regina-soldat“, „Îngerul Alb” , ambasadoare a valorilor tradiţionale, a bunului gust, eleganţei, distincţiei şi rafinamentului , Regina Maria „… a reprezentat, începând cu Primul Război Mondial și până la moartea sa, cea mai faimoasă figură regală din lume – Prințesa Diana a zilelor sale” – scria revista „People” (1985)
    Toată stima şi consideraţia pentru Familia Regală , care a dovedit întotdeauna că este un bun ambasador al României prin tot ceea ce înseamnă demnitate, înţelepciune, moralitate, patriotism, diplomaţie, respectabilitate, cultură, civilizaţie, etc. !

  3. Viorica Mwais says:

    “Connaissez-vous la reine Marie de Roumanie (1875 – 1938) ?”
    .
    http://www.palais-du-tau.fr/Actualites/Marie-de-Roumanie-reine-et-artiste
    .
    Jurnalul expozitiei: 13 aprilie > 28 iulie 2019. “Palais du Tau” din Reims
    .
    Le journal des exposition: 13 avril > 28 juillet 2019. Palais du Tau a Reims

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Fotografiile luate cu ocazia vizitei Majestatii Sale si a Principelui Consort la Reims – Palatul Tau, expozitia dedicata Reginei Maria – sunt deosebit de frumoase.. Mi-a placut insa in mod deosebit aceea in care eu mi-am vazut ‘reflectate’ propriile mele dorinte, si anume aceea in care Majestatea Sa Margareta, aflata in fata vitrinei continand vestita coroana a Reginei Maria, este reflectata de geamul de sticla al vitrinei astfel incat Coroana pare a fi asezata chiar pe capul Majestatii Sale.

    Am zabovit indelung privind aceasta fotografie, gandindu-ma la semnificatia pentru viitor a implinirii acestei dorinte a mea, si a atator altora.

  5. […] sale, Regina Maria, care a făcut legendara vizită la Paris, în martie – aprilie 1919. La invitația autorităților franceze, Familia Regală a dus în Franța o solie românească pe durata președinției țării noastre la […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50016774
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate