În anul 2011

DSC_9173

Pentru Familia Regală, anul 2011 a fost unul dintre cele mai bogați și mai însemnați din 1947 încoace. Regele sau membrii familiei au susținut treisprezece vizite publice în Europa, cele mai multe cu întâlniri la înalt nivel. Majestatea Sa și cu ceilalți membri ai familiei am fost prezenți în sate, comune, orașe mici și mari din România, încercând să încurajăm sau să dezvoltăm proiecte economice, civice, sociale, medicale, educaționale.

Palatul Elisabeta a găzduit peste o sută de primiri de organizații, asociații, instituții sau companii, administrații locale, reprezentanți ai guvernării și opoziției, diplomați, militari, oameni de știință, de artă, oameni de afaceri sau personalități din presă.

Regele Mihai a fost prezent, alături de Principesa Moștenitoare, la nunta Principelui William de Wales, atingând astfel recordul de participări la evenimente cu caracter de familie și de Stat în Marea Britanie: 1937 – încoronarea Regelui George al VI-lea, 1947 – nunta Principesei Elisabeta (actuala Regină) cu Principele Philip, 1981 – Nunta Principelui de Wales cu Principesa Diana, 1997 – Nunta de aur a Reginei și Principelui Philip, 2002 – Funeraliile Reginei Elisabeta, Regina Mamă și 2011, nunta regală a Ducelui și Ducesei de Cambridge.

Tot anul acesta, Regele a primit titlul de “Freeman of the City of London”, urmând o tradiție de aproape un secol a prezenței Familiei Regale a României la Guildhall of London: 1924 – Regele Ferdinand și Regina Maria, 1938 – Regele Carol al II-lea și Principele Moștenitor Mihai, 1995 – Regele Mihai, 2011 – Regele Mihai. În decembrie 2011, în cadrul ultimei vizite externe a anului, Principesa Moștenitoare și cu mine, alături de Principesa Elena și de dl Nixon am fost a cincea generație a familiei prezentă la Guildhall.

Manifestările din mai și octombrie, cu ocazia Jubileului de 90 de ani al Majestății Sale Regelui au adus în fața Majestății Sale mii de oameni, din toate colțurile țării și zeci de români din lume: la Garden Party de la Palatul Elisabeta, în vizitele din țară, la Opera Română, la Parlamentul României, apoi la sărbătorile de Crăciun de la Săvârșin. A fost cea mai amplă și mai profundă manifestare de iubire și de încredere, de admirație și de respect pe care i-au arătat-o românii Regelui lor, în ultimele decenii.

2011 a fost anul în care cea mai mare parte a membrilor familiei au fost la București, Sinaia sau Săvârșin: Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principele Nicolae, Elisabeta-Karina, Principesa Irina, dl John Wesley Walker, Principesa Maria. Consiliul Regal, constituit de Majestatea Sa anul trecut, a avut două întâlniri în 2011, una la București și una în Elveția.

Castelul Săvârșin a progresat mult în procesul de reconstrucție și ca model de patrimoniu arhitectural. Folosind tehnici tradiționale și materiale naturale (lemn, fier, cărămidă, piatră, țiglă, var și nisip),  prima jumătate din Satul Regal a fost refăcută în mod exemplar, atrăgând deja atenția specialiștilor, a oamenilor de artă, jurnaliștilor și a vizitatorilor. În martie anul viitor, prima jumătate a interiorului castelului va fi gata, iar cea de-a doua jumătate a interiorului și întreg exteriorul edificiului sperăm să fie complet restaurate la Crăciunul viitor, 2012.

Majestatea Sa a intrat în al 91-lea an de viață. A avut bucuria de a fi înconjurat de familie și de mii de români din toate colțurile țării în aceste zile de sfârșit de an. 2012 este un an nou, care se anunță plin de evenimente însemnate pentru Rege. Chiar în ianuarie, va deschide șirul vizitelor publice externe ale Casei Regale, printr-o vizită oficială la Roma, la Ordinul de Malta, la invitația noului Suveran.

Discursul Regelui de la tribuna Parlamentului României a fost un moment epocal al democrației românești. El a arătat limpede un lucru: România nu poate pune în practică principiile europene ale democrației și libertății mai bine decât cu o organizare constituțională de tip parlamentar, având Coroana în fruntea Statului.  Din păcate, acest moment de grație a durat doar unsprezece minute. Din fericire, el a lăsat o adâncă urmă în conștiința noastră. Pentru o clipă, provizoratul istoric s-a zdruncinat.

În fine, mesajul Regelui de Crăciun a fost un monument de bunătate, iubire și grijă părintească. În debandada noastră publică, românii au avut, citindu-l sau ascultându-l pe Regele lor, sentimentul că nu sunt singuri pe lume.

Tuturor celor trei milioane de oameni care au deschis măcar o dată paginile acestui blog le mulțumesc pentru fidelitate (fără de care jurnalul online nu ar putea exista) și le doresc la mulți ani!

DSC_0467

DSC_9156

DSC_8232

DSC_9147

14 comentarii

  1. Pingback: Pentru Familia Regală, anul 2011 a fost unul dintre cei mai însemnați din 1947 încoace | Stiri interne

  2. Magyar Cosmin - Flaviu

    MAJESTĂȚILE VOASTRE și ALTEȚELE VOASTRE REGALE,

    Doresc să aduc mulțumiri pentru implicarea pe care FAMILIA REGALĂ a avut-o în anul acesta, 2011, în viața socială a românilor. Până anul acesta nu am prea auzit, sau prea puțin, de FAMILIA REGALĂ cu care România se poate mândri.
    Aștept ca anul care, în câteva zile, va bătea la ușa eternității, 2012, să aducă o mai mare prezență în viața de zi cu zi a FAMILIEI REGALE, și de ce nu, o mai mare mediatizare a activităților sociale întreprinse de CASA REGALĂ A ROMÂNIEI.

    LA MULȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI! TRĂIASCĂ FAMILIA REGALĂ A ROMÂNIEI!

  3. Petrica Radulescu

    In timpul si imediat dupa discursul Regelui, am avut din nou acel sentiment de unitate a romanilor… (pe care l-am avut dupa Revolutie…). De fapt, daca dispare ‘lupta’ pentru presedentie, dispare o cauza importanta a dezbinarii romanilor !

  4. Clara Cîrcu

    Vă doresc ca noul an care se apropie să vă dea putere să realizaţi tot ce vă propuneţi pentru că ştiu că Dumneavoastră şi Familia Regală, trăiţi pentru România şi pentru români. DUMNEZEU să vă ajute în tot ce veţi face! LA MULŢI ANI!!

  5. Budara Marius

    Noul an se asterne inaintea Voastra ca un volum nescris cu 365 de pagini goale. Va uram sa le scrieti numai cu lucruri bune, impliniri si fericire pentru ca la sfirsitul volumului sa-l cititi cu bucurie.LA MULTI ANI!

  6. Comentarii pe Facebook (I)

    #
    Bog Nico LA MULTI ANI MAJESTATE! FIE CA ANUL 2012 SA INCHIDA CERCUL LEGATURII VOASTRE CU PATRIA SI SA ADUCA ROMANIEI CEEA CE I-A LIPSIT ATATA AMAR DE ANI: MONARHIA! NIHIL SINE DEO!
    #
    Aurora Martin ‎”În fine, mesajul Regelui de Crăciun a fost un monument de bunătate, iubire și grijă părintească. În debandada noastră publică, românii au avut, citindu-l sau ascultându-l pe Regele lor, sentimentul că nu sunt singuri pe lume.”
    #
    Zlavog Lacramioara La multi ani!!!
    #
    Flori Campean LA MULTI ANI !
    #
    Ana Camelia Baiculescu La multi ani cu Sanatate si Pace, MS Regelui, MS Regina, Altetelor Voastre Regale !
    #
    Lucica Scolareanu PACE SI LINISTE IN SUFLETELE VOASTRE SI ANUL CARE VINE SA VA ADUCA MULTE IMPLINIRI LA MULTI ANI
    #

  7. Alina Mihaela

    SA NE TRAITI! ATAT ARE TARA NOASTRA CURAT SI DEMN!

  8. L.

    ALTETA VOASTRA REGALA, parcurg acest site zilnic si observ ca romanii va scriu cu multa placere, cu multa dragoste, foarte mult respect pentru ceea ce reprezentati pentru noi, ALTETELE VOASTRE REGALE, precum si MAJESTATILE LOR, REGELE MIHAI I SI REGINA ANA.

    Va multumim pentru ca ne-ati dat posibilitatea sa va cunoastem, pe acest site, sa ne reunim toti cei care sunt cu gandul si sufletul la o ROMANIE care, sa se asemene cu ce a fost tara noastra in timpul MONARHIEI.

    Suntem cu totii satui de ceea ce vedem si auzim din partea celor alesi de noi la conducerea tarii, tineri plecati in afara tarii pentru o bucata de paine, familii dezmembrate din cauza saraciei, batrani bolnavi si umiliti care se zbat in saracie sa poata supravietui de la o zi la alta.

    Cred cu putere in Dumnezeu si mai cred ca, intr-un viitor apropiat va veti relua locul de drept, in fruntea tarii.

    Altetele Voastre Regale, Principesa Margareta si Principe Radu, va multumesc pentru tot ceea ce a-ti facut pentru Majestatile Sale, Regele Mihai I si Regina Ana, pentru toate aparitiile pe care le-ati avut in media, si pentru demnitatea si responsabilitatea cuvintelor Voastre.

    Cu mult respect si adanca admiratie, va uram UN AN NOU FERICIT SI PROSPER, Dumnezeu sa aiba in paza Sa, Familia Regala !

    L.

  9. Monarhia salveaza Romania.Casa Regala a Romaniei este o certitudine,un pas inainte catre Romania Regat,pe care il vom reconstrui cu mic cu mare.Familia Regala a Romaniei este tot mai activ implicata in refacerea economica,spirituala si culturala a Romaniei,ceea ce ne aduce in suflet o raza de speranta.Prin legaturile sale multiple cu marile monarhii europene,Romania are un pas de castigat inainte.Incet-incet,daramam ultimele ruine ale comunismului indreptandu-ne spre o Romania Altfel.
    Intregii Familii Regale a Romaniei,un calduros <>

  10. iNTREGII FAMILII REGALE UN CALDUROS ,,LA MULTI ANI!” SI UN AN NOU CU BUCURIE.

  11. Viorica Gall

    Majestatilor Voastre Regale, Regelui Mihai I al Romaniei, Reginei Ana, Altetelor Regale Princpesei Mostenitoare Margareta, Altetei Sale Principele Radu al Romaniei,Altetelor Regale Principesa Elena,Principele Nicolae,Principesa Elisabeta-Karina,Principesa Irina si Principesa Maria impreuna cu familiile Voastre, va dorim Sarbatori Fericite! DUMNEZEU sa va ocroteasca si sa va binecuvanteze pentru ca reprezentati marea noastra SPERANTA.Noi, cei constienti ca singurii care pot salva ROMANIA sunteti Majestatile si Altetele Voastre ,rugam pe bunul DUMNEZEU, pentru ANUL DOMNULUI 2012 sa ne dea in dar ,acest miracol: REINTOARCEREA FAMILIEI REGALE LA CARMA ROMANIEI. ROMANIA sa isi primeasca cu drag tocmai ce i-a fost furat: pe REGELE EI ,MIHAI AL ROMANIEI Asa sa ne ajute DUMNEZEU!

  12. Iulia Dragan

    Sărbători Fericite și La Mulți Ani ! D-zeu să vă binecuvânteze!
    TRĂIASCĂ REGELE!

  13. Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu

    Anul 2011 a readus in centrul atentie familia regala a Romaniei. A fost un an implinit care a avut multe evenimente de care ne vom aminti cu bucurie. In centru insa putem pune discursul Majestatii Sale in Parlament. Prin acest discurs a aratat ca ramane de fapt suveranul de drept al Romaniei. Speram ca vom trai cu totii acea lipa fericita cand va avea loc restaurarea monarhiei. Va asiguram ca vom ramane sustinatori ai cauzei monarhice. Vom milita in continuare pentru restaurarea monarhiei in Romania. Inca din copilarie am fost crescuti in traditia monarhica. Nu vom trada niciodata cauza monarhica! Sunt inca zilele de Craciun dar se apropie si noul an asa ca uram familiei regale a Romaniei multa sanatate si fericire. Suntem convinsi ca veti continua sa reprezentanti cu stralucire Romania in cadrul intalnirilor diplomatice pe care le aveti in lume! Maine este 30 decembrie. Pe 30 decembrie 1947 dictatura comunista l-a silit pe Majestatea Sa Regele Mihai sa abdice. Este un act ilegal. Regele Mihai este de fapt conducatorul Romaniei. Sa speram ca Romania va redeveni stat de drept asa cum era in vremea monarhica. Cu deosebita consideratie, Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu

  14. Zordan Gabriella

    Traiasca Familia Regala a Romaniei si Majestatea lor Regele si Regina Romaniei , La multi Ani cu sanatate si bucurii , Binecuvintari de la bunul Dumnezeu! Sa ne traiti cu totii fericiti in Romania noastra libera ! Cu dragoste si deosebita stima ! Din Milano Gabriella di Sant’Angelo Zordan

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22536436
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate