Gala Crucii Roșii Române, ediția a noua

Astăzi, 9 octombrie 2015, Televiziunea națională difuzează a noua ediție a Galei Crucii Roșii Române. TVR 1, TVR HD şi TVR+, ora 21.

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va deschide oficial gala, în prezența Altețelor Lor Regale Principele Radu și Principele Lorenz al Belgiei, invitat de onoare, precum și a conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Gazda serii este, ca de fiecare dată, Iuliana Tudor, Ambasador al Crucii Roşii Române.

Gala Crucii Roșii Române are ca temă continuarea și extinderea proiectului „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, lansat în anul 2012.

În acest an, Gala are alături 400 de voluntari de la 24 de Societăți de Cruce Roșie și Semilună Roșie din Albania, Armenia, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazakhstan, Kârgâzstan, Letonia, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia și Slovenia. Aceștia au venit în România pentru a susține și promova primul ajutor.

Toți românii vor putea sprijini continuarea și înființarea de noi puncte de prim ajutor în zone izolate. Astfel, la numărul scurt de SMS 8840 se pot face donații de 2 euro/SMS în rețelele Vodafone, Orange și Telekom Romania Mobile. În rețeaua de telefonie fixă Telekom se pot face donații de 2 euro/apel la numărul : 0900 900 004 sau 10 euro / apel la numărul 0900 900 007. Pe site-ul www.crucearosie.ro se pot face donații online. Numerele de telefon și de SMS vor rămâne la dispoziția persoanelor care doresc să susțină primul ajutor în România până la sfârșitul lunii octombrie.

Proiectul “Puncte de prim ajutor în zone izolate” (PAZI) a fost lansat de Societatea Națională de Cruce Roșie din România la Gala Crucii Roșii din 23 septembrie 2012 și se adresează comunităţilor izolate din mediul rural care nu dispun de servicii medicale permanente. În aceste sate izolate, în cazul producerii unui accident sau al acutizării unei boli cronice, au loc foarte multe tragedii până la sosirea ambulanței.

Crucea Roşie Română şi-a propus să vină în sprijinul acestor comunităţi, prin instruirea unei familii care să acorde primul ajutor de bază celor din sat. Proiectul a fost implementat în 40 de zone izolate, din 40 de judeţe din ţară, unde Crucea Roşie a instruit 126 de „salvatori comunitari”.

4 comentarii

  1. stelian rotaru says:

    Este o mare fericire pentru mine sa vad cum, speranta mea , Crucia Rosie, se revigoreaza, sub conducerea ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei ! Multumim intregii Case Regale pentru tot ce face pentru Romania ! Nimic fara Dumnezeu !

  2. Comentarii pe Facebook says:

    Roxana M. Gabriela REGINELE Romaniei , necontenit s- au implicat in actiuni de ajutorare. Continuand aceasta utila si deosebit de frumoasa traditie , minunata noastra viitoare Regina, PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA este netarmurit daruita activitatilor umanitare . Astept cu mult drag si sentiment afectiv pozitiv vizualizarea editiei televizate a Galei Crucii Rosii Romane.
    #
    Ecaterina Bisinicu Traiasca Familia Regala !!
    #
    Szerdahelyi Zoltan-Iulius Octombrie regesc…
    #
    Titiana Burdea RESPECT.

  3. Cristian Sandu says:

    Sarut-mina, Alteta Voastra Regala, fie ca sa realizati un bilant si mai frumos peste inca 25 de ani, spre binele poporului pe care Ati dovedi ca il iubiti atit de mult!

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Traditia regala privitoare la implicarea profunda, iscata dintr-o reala afectiune si compasiune fata de cei aflati in dificultate, (fie ca erau raniti in razboi sau aveau greutati materiale sau de sanatate) a reginelor noastre, de-a lungul timpului este firesc continuata de Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Margareta. Perfect pregatita pentru o astfel de pozitie si manata de o mare disponibilitate affectiva si sufleteasca de a alina tristetea celor ce nu gasesc alinare altundeva, Alteta Sa va sti sa gaseasca cele mai bune modalitati de a aduce activitatea Societatii Romane de Cruce Rosie la cel mai inalt nivel de eficienta. Acest lucru se poate insa realiza cu ajutorul voluntarilor, care sunt asteptati sa-si ofere priceperea, sufletul si energiile pentru acest proiect nobil.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50416111
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate