Festivalul internațional de teatru radiofonic Grand Prix Nova, a treia ediție la București

Aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare, festivalul internațional de teatru radiofonic Grand Prix Nova și-a încheiat cea de-a treia ediție sâmbătă, 6 iunie 2015, la București.

Competiția, care reunește artiști și scriitori de teatru radiofonic din multe țări ale lumii, admirată pentru înalta calitate a participanților, a fost organizată de Radio România, de luni, 1 iunie, până sâmbătă, 6 iunie 2015. Cele șase zile de concurs s-au desfășurat în saloanele hotelului Continental.

În încheierea concursului, participanții au fost invitații Familiei Regale a României la Palatul Elisabeta. La ceremonia de premiere, care a avut loc în Sala Regilor, în prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae, au participat dl Ovidiu Miculescu, președinte director general al Radio România, membrii juriului concursului internațional, personalitățile premiate și reprezentanți ai Societății Române de Radiodifuziune. Președintele juriului din acest an a fost dl Reto Ott, regizor și producător de radio elevețian.

Principele Nicolae a transmis participanților, în deschiderea ceremoniei de sâmbătă:

Sunt foarte fericit să transmit din partea mătuşii mele, Principesa Margareta a României, felicitări sincere tuturor participanţilor şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor opere din această artă specială. Radiodifuziunea Română merită şi ea felicitată pentru organizarea acestui festival important.

Lista completă a laureaților concursului internațional de teatru radiofonic Grand Prix Nova, precum și detalii legate de competiție și ceremonia de încheiere puteți citi aici.

Fotografii de Daniel Angelescu

2 comentarii

  1. Terzi Petre says:

    Resetarea sistemului politic din Romania ! Este evident ca trebuie o resetare a sistemului polic din Romania. Solutia este in mana lui Iohannis. Daca inca nu l-a cuprins “betia puterii”, poate face cel mai eroic gest al tuturor timpurilor, declarand un referendum, pentru adoptarea Constitutiei din 1923, asa cum a fost. Orice incercare de adaptare va declansa un proces de manipulare kominternist-bolsevica, care va compromite posibilitatea resetarii sistemului politic, profund corupt si compromis, atat in tara cat si in strainatate. Asta trebuie facut cu grabire, atata vreme cat D-zeu il tine in viata pe Majestatea Sa Regele Mihai I. Romani, meditati cu profunzime la acest aspect fundamental pentru soarta natiei romane. “Stupid people” pus in fata unei explicatii rationale, care i-ar putea asigura alinarea suferintelor indurate dupa abdicarea fortata din 30 decembrie 1947, cu toate manipularile A3, RTV, si Realitatea TV, inclusiv Televiziunea Publica, are acum sansa sa inteleaga, in ce prapastie l-a impins, Iliescu si camarila sa, kominternist-ceausista, dupa decembrie 1989, “trezidu-se” asa cum imnul Romaniei ne indeamna ! Numai asa va putea inflori din nou, “Gradina Maicii Domnului” !

  2. Kathaerine Arion says:

    A very prestigious event!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50439890
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate