Elisabeta Dragomirescu, In Memoriam

Dr Elisabeta Dragomirescu 1947-2017, fost director al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei ©Daniel Angelescu

Ieri, 18 februarie 2017, a trecut la cele veșnice dr. Elisabeta Dragomirescu, fost director al Fundației Principesa Margareta a României.

Dr. Dragomirescu s-a născut la 3 iulie 1947 în orașul Dej, din județul Cluj. A absolvit Facultatea de Medicina Veterinară din București în anul 1970. Ulterior, se dedică cercetării medicale la Institutul Oncologic din București. A colaborat o lungă perioadă de timp cu profesorul Alexandru Trestioreanu.

A fost director al Fundatiei Principesa Margareta a României,  într-una dintre cele mai dificile perioade din viața organizației, între anii 1993-1998. A creat si desfășurat proiecte sociale, culturale, educaționale și medicale. Printre categoriile defavorizate sprijinite de fundație în perioada directoratului Elisabetei Dragomirescu s-au numărat copiii infectați cu HIV, persoanele vârstnice, cele opt Case pentru Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din Capitală. A creat cabinete de consultații juridice gratuite pentru persoanele cu venituri mici. A înființat Clubul Seniorilor din București.

Pentru dotarea cu aparatură medicală și achiziționarea de medicamente a acordat sponsorizări cu sprijinul celorlalte filiale ale Fundației Principesa Margareta din SUA, Franța, Belgia, Elveția și Marea Britanie. Beneficiare ale acestor proiecte au fost spitalele Budimex, Grigore Alexandrescu, Colentina, Maternitatea Bucur, din Buhuși și din Constanța.

Fundația și-a îndreptat atenția către familiile cu mulți copii, vârstnicii singuri, asistați la domiciliu, și către căminele pentru bătrâni. A susținut financiar programul de terapie prin artă Artschool, în colaborare cu UNITER, pentru copiii aflați în orfelinate din București, Codlea, Piatra Neamț și Constanța.

Pentru meritele ei profesionale și calitățile sale umane, dr. Elisabeta Dragomirescu a fost distinsă de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în anul 2008, primind medalia cu numărul 1.

Dumnezeu să o odihnească!

Dr Elisabeta Dragomirescu 1947-2017, fost director al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei ©Daniel Angelescu

Dr Elisabeta Dragomirescu 1947-2017, fost director al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei ©Daniel Angelescu

Fotografii de Daniel Angelescu

10 comentarii

  1. Cristina-Adriana Popescu says:

    Dumnezeu sa o odihneasca!

  2. […] Elisabeta Dragomirescu a fost director al Fundației Principesa Margareta a României, într-una dintre cele mai dificile perioade din viața organizației, între anii 1993 și 1998. A creat și desfășurat proiecte sociale, culturale, educaționale și medicale, potrivit site-ul Romaniaregala.ro. […]

  3. Trist!Respect!Dumnezeu sa o odihneasca in pace si lumina!

  4. Trist!Respect!Dumnezeu sa o odihneasca!!

  5. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Dumnezeu să o odihnească în pace !

  6. Galben Adriana says:

    Dumnezeu să o odihnească în pace pe Doamna Elisabeta Dragomirescu! Respect pentru munca depusă în timpul vieții!

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    Dumnezeu sa o odihneasca in pacea vesnica. Fie ca tot binele pe care doamna Dragomirescu l-a revarsat in timpul vietii asupra celor suferinzi sau in nevoie sa se reverse acum insutit asupra urmasilor sai.

    Ca de obicei, Familia Regala – care in toate manifestarile publice si private ale membrilor sai a demonstrat mereu marea Sa grija, atentie si consideratie pentru oameni in general – cu atat mai mult si le dovedeste si fata de cei ce au slujit-O cu credinta si devotamment. Cuvintele caalde transmise din partea Familiei Regale sunt un adevarat balsam pentru sufletul indurerat al urmasilor doamnei Dragomirescu.

  8. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Tot respectul pentru oamenii care au ajutat Familia Regala a Romaniei in “interesantele vremuri” ale anilor ’90 cand ideile de Regalitate si de bine izvorat din aceasta Institutie catre popor nu aveau parte decat de ura si batjocura guvernantilor. In Romania au existat si inca exista astfel de oameni despre care din pacate aflam abia cand ei nu mai exista sau se pregatesc pentru acea “scurta despartire”.

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  9. Cristian Sandu says:

    Dumnezeu sa o odihnească!

  10. Dr Saptefrati Cristina says:

    Dumnezeu sa te odihneasca , Betty ! Ai fost un om minunat !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50009956
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate