După topirea zăpezilor, voluntari pe Domeniul Regal Sinaia

În fiecare primăvară, după ce se topesc zăpezile, 25 de voluntari își oferă generos concursul pentru curățarea Parcului Regal Sinaia. Perioada este aleasă astfel pentru că apar multe sticle din plastic, hârtie, cutii din tablă, chiar și cauciucuri pentru mașini de la turiștii care vizitează Domeniul Regal Sinaia și în special de la cei care vin pe Aleea Carmen Silva, acolo unde Primaria Sinaia a închiriat comercianților gherete pentru vânzarea de suveniruri.

Cei 25 de voluntari au lucrat luni, 20 aprilie 2015, iar joi, 23 aprilie, vor fi urmați de șase firme care vor extrage, cu utilaje mecanice și cu cai, arborii căzuți sau uscați de la Castelele Peleș și Foișor.

Trei ani au trecut de la inițierea acestui proiect, în care au fost implicate succesiv mai multe organizații. Astfel, în primul an au venit voluntari de la “Mai Mult Verde”, în al doilea an au lucrat angajații Casei Majestatii Sale Regelui, iar anul acesta au venit voluntari din Azuga, sub coordonarea inginerului silvic Dan Grusea.

În fiecare an a fost implicat Ocolul Silvic Azuga, care a participat cu personal și cu agenții economici care posedă utilaje pentru transportul reziduurilor vegetale. Restaurantul Cutitul de Argint a oferit mereu o masă la prânz pentru voluntari. Primăria Sinaia a pus la dispoziție containere pentru transportul gunoiului menajer.

5 comentarii

  1. Viorica M.

    Toata stima!

  2. Șinc Ileana

    Oameni cu suflet mare!

  3. Liliana Sora

    Pentru că sufletul omenesc este legat tot mai mult de pământul pe care ne-am născut, pentru că societatea umană este parcă tot mai dependentă de natură, să facem tot posibilul ca tot ce ne înconjoară – câmpul, pădurea, râul, munții , marea, păsările…, să fie protejate și iubite , pentru că fără dragoste de natură și animale , omul nu poate să simtă din plin , ceea ce numim , cu cel mai minunat dintre cuvinte – VIAȚĂ. ” A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii , atât de amenințată azi, înseamnă să contribui la fericirea omenirii. ” spunea Eugen A. Pora. Felicitări voluntarilor și tuturor celor care se implică în protejarea mediului , pentru că natura știe să dăruiască tuturor tot ceea ce este mai frumos .

  4. Comentarii pe Facebook

    Mara Sima Bravo !!! Foarte, foarte frumos ! Traiasca MS Regele Mihai I al Romaniei !!!
    #
    Vlad Tepes o initiativa de nota 10
    #
    Cătălin Janţă Laudabila actiunea. Trist insa ca este necesara!
    #
    Cristina Vagner Bine ar fi fost sa nu fie necesara o astfel de initiativa,. De fiecare data cand romanii fac un lucru negativ imi este rusine pentru originea mea, dar am si destule motive sa fiu mandra .
    #
    Claudiu Preda Un exemplu demn de neurmat. Puteti folosi voluntari in spitale, scoli, gradinite, case de batrani sau orfelinate, in general voluntariatul este laudabil in actiuni caritabile si indreptate spre cauze care cer apropoerea semenilor. Pentru a curata proprietatea privata a cuiva care are milioane de euro in conturi, folosirea voluntarilor este un exemplu negativ. Va recomand sa angajati tineri absolventi de specialitate pentru aceste munci, ele sa fie renumerate, sa devina permanente si astfel sa se creeze o adevarata incurajare a respectului pentru meserie si munca. Nu este prima oara cand vad ca institutia Casei Regale are derapaje de conduita sociala si profesionala.
    #
    Claudiu Preda Big unlike!

  5. Catalin Zaharie

    Domnule Caudiu Preda, ma intreb daca dumneavoastra ati dedicat in viata macar o ora unei pesoane in suferinta, batran sau tanar. Ai intrat macar in curtea unui orfelinat tip cel ce era la Siret…….?
    Acum 35 de ani in urma in fiecare primavara noi “pionierii”(intre 10-14ani) eram dusi sa curatam imasurile de spini si musuroaie, sa plantam copaci prin padurile invecinate(acum propietati private),fara sa ne gandim la bogatia patidului.
    Dupa umila mea parere cred ca in Romania avem nevoie de foarte putini teoreticieni-critici si mai multi practicanti.(Teoria ca teoria,da practica ma distruge)
    Apoi care elev sau student de la sivicultura s-ar duce intr-o sambata sa culega miseriile altora cand ei ar fi primii care mu respecta materia pentru care se pregatesc.
    Cred ca ar trebui sa se lucreze la simtul civic si atunci nu vom mai avea nici mizerie nici nevoie de voluntari.
    Urari de bine.

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 15628203
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook