Cel mai nou Boeing 737 al Blue Air, numit “Carol I”

Compania aeriană Blue Air a recepționat zilele trecute cel mai nou avion din flota sa, un Boeing 737, care a primit înmatricularea YR-BMP. Aeronava a stat câteva zile în hangar, unde i-a fost aplicată coloratura specifică Blue Air, dar și un detaliu original, cu un simbol de mare importanță pentru români. Este vorba despre vopsirea chipului primului rege al României – Carol I.

YR-BMP este probabil aeronava cu cel mai frumos “veșmânt” din România.

Era aeronauticii a început în timpul Principelui Suveran Carol I, în anul 1874, când primii trei ofițeri români au călătorit cu balonul și au concluzionat că este un mijloc important pentru a aduna informație militară.

Nouă ani mai târziu, sub domnia Regelui Carol I, în 1893, s-a înfiinţat aerostaţia militară, prima subunitate aeronautică din istoria armatei române. Primul ofiţer român care s-a specializat în folosirea baloanelor pentru informaţii a fost locotenentul Eugeniu Asachi.

Aerostaţia militară română a folosit pentru prima dată un balon de observaţie la manevrele regale din 1910, care au avut loc pe ambele maluri ale Oltului. În timpul Primului Război Mondial, baloanele au fost folosite în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.

În ultimii ani de domnie ai marelui Rege Carol I, din 1910 până în 1913, s-au făcut pași importanți către crearea aviaţiei militare române. Aurel Vlaicu a realizat primul avion (1910), au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi (1911), s-a creat prima şcoală de zbor (1912) şi a apărut prima lege de organizare a aeronauticii (1913). ©ForțeleAerieneRomâne

©BlueAir

1 comentariu

  1. […] luna iulie 2018, un alt Boeing 737 al companiei Blue Air a primit numele “Carol […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50327088
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate