Succesiunea la Coroană


 

Succesiunea la Coroană – de la teorie la practică

Articol de avocat dr. Ioan-Luca Vlad[1]

Succesiunea în teorie

Pornind de la o înţelegere juridică a noţiunii, “succesiunea” desemnează orice transmisiune de drepturi, între vii sau pentru cauză de moarte, sensul său restrâns fiind însă echivalent cu noţiunea de “moştenire” adică limitat la situaţia când un drept se transmite de la un defunct către succesorii săi.

Coroana este un simbol, dar funcţia pe care purtătorul ei o ocupă are o valoare juridică, fie că ea se numeşte Rege, Regină, Şef al Familiei Regale ş.a.m.d. În România, în mod tradiţional, purtătorul Coroanei s-a numit Domn (cu variantele europene Principe şi Hospodar), iar din 1881, Rege.

Succesiunea în general, şi moştenirea în special sunt lucruri deloc simple. Orice transfer de putere, de la puterea unui proprietar asupra unei case, până la puterea Suveranului asupra ţării sale, implică o nestatornicie, un moment de cumpănă şi de sensibilitate, în care continuitatea se poate întrerupe, iar soarta îşi poate spune cuvântul. De aceea, din cele mai vechi timpuri, s-a constatat că un sistem succesoral stabil şi predictibil dă roadele cele mai bune pe termen lung. Este îndeobşte cunoscut că lipsa unui principiu ereditar şi de primogenitură la coroanele Principatelor Române a fost una dintre cauzele instabilităţii lor interne seculare, soldată cu instaurarea domniilor fanariote, şi apoi a nesiguranţei permanente a domnilor pământeni. Şi tot această nesiguranţă, născătoare de intrigi şi secătuirea ţării, a fost motivul alegerii lui Carol I ca Domn al României.

Creatorii Constituţiei din 1866 au dorit ca, prin instituirea unor reguli ferme de succesiune, să oprească zâzania din jurul celei mai înalte poziţii în stat, dar şi să cimenteze stabilitatea Dinastiei, într-un moment când nu era sigur că urmaşul lui Carol I nu va fi trebuit să fie re-confirmat de Poartă şi de Puterile Garante. Pe de altă parte, ei au avut în vedere şi tradiţiile poporului român, aşa cum erau atunci înţelese, excluzând de la succesiune atât femeile, cât şi pe cei ce nu erau de religie ortodoxă.

Constituţia prevedea, tocmai pentru a nu exista perioade de “locotenenţă domnească” sau alte forme de tranziţie de la un Suveran la altul, că moştenitorul Tronului devenea Rege la momentul decesului Suveranului anterior, fără vreo formalitate prealabilă, urmând doar să depună jurământul de îndată ce aceasta era cu putinţă.

Pentru ca acest principiu să funcţioneze, însă, era nevoie de mai multe condiţii prealabile, pe care redactorii Constituţiei din 1866 le-au conştientizat, însă nu le-au şi rezolvat, sperând probabil, ca şi în alte privinţe, că textul constituţional avantgardist va trage după sine şi realitatea socială. Din păcate, în mare privinţă ei s-au înşelat. După cum vom vedea, de fapt, abia acum, în secolul XXI, după suişuri şi coborâşuri, succesiunea a ajuns la idealul de transmisiune naturală, facilă, văzut de către înaintaşii noştri.

 Succesiunea în practică – despre natura umană

O primă condiţie a funcţionării prevederilor constituţionale din 1866 era ca Suveranul şi consoarta sa să fie prolifici. Pronia a făcut ca acest lucru să nu se întâmple, singurul copil al primului nostru cuplu regal decedând prea repede, şi determinându-i pe Carol şi Elisabeta să renunţe la a mai avea urmaşi naturali. Cu aceasta s-a declanşat şi prima criză dinastică. Şi cu această ocazie s-a făcut şi primul rabat de la preceptele sale presupuse “de fier”, prin alegerea unui succesor dintr-o ramură colaterală, care nu era de religie ortodoxă, drept Principe Moştenitor.

Înţelepciunea oamenilor politici de atunci a fost totuşi că au făcut această alegere din timp, dându-i lui Ferdinand câteva decenii de pregătire practică în vederea preluării Coroanei. Şi totuşi, în ciuda faptului că succesiunea a avut loc fără probleme majore, ea a fost umbrită atât de stihia Primului Război Mondial, cât şi, mai ales, de conflictul de poziţii dintre principiile tradiţionale ale lui Carol, şi devotamentul faţă de ţară al lui Ferdinand. A urmat un dezastru şi o reînviere, pentru ca Ferdinand să-şi câştige numele de Întregitorul, iar ţara să se înscrie, pentru o perioadă, pe o traiectorie ascendentă economic, politic şi cultural.

În spatele stabilităţii morale şi a rezistenţei de fier a cuplului Ferdinand – Maria se ascundea însă o mare dramă personală, determinată de Principele Carol şi derapajele sale personale. Incapacitatea lui funciară de a pune interesul ţării şi datoria faţă de Coroană înaintea atracţiilor de moment şi a inimii mereu deşarte a condus la excluderea sa din linia de succesiune. Din nou, politicienii români, la solicitarea Regelui, au dat dovadă de premoniţie şi înţelepciune, votând din timp metoda şi condiţiile în care Principele Mihai urma să acceadă la Tron, minor fiind.

Succesiunea şi natura politică

Din păcate, politica se conduce după propriile reguli, ale expeditivităţii şi oportunităţii, gândind de pe azi pe mâine, în timp ce Dinastia, cu un alt orizont de timp, este cea mai păgubită de o asemenea abordare. Succesiunea Ferdinand – Mihai s-a produs într-un context social complicat. Nu înseamnă că sistemul Regenţei nu avea şanse să funcţioneze. Însă el depindea într-atât de mult de dedicarea şi abnegaţia personală a celor implicaţi, cât şi de susţinerea politică permanentă, încât el era adaptat mai mult unui popor germanic decât unuia latin.

Dintr-un grup de trei oameni de facturi atât de diferite (dintre care unul a şi decedat pe parcurs, fiind înlocuit în urma unui vot politic) care, individual, nu aveau motivaţia pentru a investi energie în păstrarea status quo, nu putea reieşi stabilitate decât într-un context politic ideal. Însă n-a fost să fie. La primul gest al unui personaj văzut ca providenţial, într-o epocă a personajelor dorite providenţiale (dar dovedite ulterior ca dezastre naţionale), clasa politică s-a orientat către noua sursă de adulaţie şi a abandonat idealul stabilităţii şi continuităţii. Succesiunea Mihai – Carol al II-lea a fost aşadar una bruscă, oportunistă şi cu efecte traumatice atât asupra persoanelor implicate (mai ales asupra Regelui Mihai şi a mamei sale), cât şi asupra sistemului dinastic românesc.

În urma dezastrului anului 1940, neprovocat de Carol, dar faţă de care acesta, înglodat în pompă fără fond, nu a ştiut să reacţioneze, s-a ridicat un alt fals prooroc, care a ştiut să îşi ascundă lipsa de legitimitate democratică în spatele unui gest de revenire la normalitatea dinastică. Succesiunea Carol al II-lea – Mihai a stat sub acest semn, al unui moment sumbru, “salvat” aparent de un alt personaj providenţial.

Soarta a făcut ca în Regele Mihai, românii să aibă un Suveran dibace, poate şi călit de durerea suferită din pricina tatălui său, şi îmbărbătat de revenirea mamei sale în ţară. Mai mult, însă, Regele Mihai a fost educat de mic în spiritul democraţiei, al respectului voinţei ţării, hiatul de 10 ani din cursul domniei lui Carol al II-lea nereuşind să şteargă această educaţie, tocmai pentru că ea era asociată cu binele, cu figura maternă şi cu lucrurile aşa cum ar fi trebuit ele să fie.

Experienţă şi înţelepciune

Evenimentele brutale din 30 decembrie 1947, şi exilul dureros al Regelui nu fac obiectul analizei noastre. Punctul central al acestei jumătăţi de secol îl constituie graţia divină care l-a ţinut pe Regele Mihai în putere şi activ. În aceste condiţii, el a putut întâmpina secolul XXI, secolul vitezei şi al libertăţilor democratice, cu experienţa şi înţelepciunea a câtorva decenii de tulburări trăite direct, alături de învăţămintele transmise mai ales de Regina Mamă Elena despre trecutul Dinastiei Române.

În condiţiile neimplicării Parlamentului României, constituit actualmente sub o constituţie republicană, Regele a luat frâiele Casei sale, şi a acţionat aşa cum a văzut din istoria Dinastiei, preventiv şi dibace.

Gesturile sale din 1997, prin care a numit pe Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României în calitate de Principesă Moştenitoare, şi din 2007, prin care a numit-o pe aceasta Custode al Coroanei, arată o profundă înţelegere a naturii succesiunii, şi a necesităţii de a nu avea încă o întrerupere, încă un moment de instabilitate. Cele două titulaturi nu sunt identice, şi au fiecare rolul său. Titlul de Principesă Moştenitoare este unul Dinastic, ce ţine de natura poziţiei de Şef al Casei Regale, anume una ereditară. Pentru a exista predictibilitate, prima temelie a fost desemnarea fermă a succesorului. Titlul de Custode al Coroanei este însă mai interesant. El reflectă poziţia Casei Regale, chiar după adoptarea Normelor Fundamentale din 2007 că, atât timp cât Coroana nu este re-instituţionalizată, ea se află încă în Exil. Or, în aceste condiţii, Dinastia continuă în continuare să existe sub umbra actului de la 30 decembrie 1947, până ce Parlamentul, ca reprezentant al poporului, nu se va fi exprimat în sensul recunoaşterii locului ei în sistemul statal românesc. De aceea, este necesar ca acest al doilea titlu să existe încă din timpul actual, rămânând valabil şi după momentul succesiunii. Este un “pod” între prezent şi viitor, care asigură continuitatea şi stabilitatea Coroanei.

Dibăcia Regelui mai constă şi în aceea că, luând exemplul primei succesiuni, a ştiut să adapteze condiţiile acesteia la realitatea vieţii şi la realitatea socială, renunţând la acele reguli care, nefiind esenţiale principiului ereditar, nu mai puteau asigura continuitatea dinastică (respectiv excluderea femeilor şi a urmaşilor lor). Altfel spus, în loc să creeze din nou instabilitate şi zâzanie prin proiecte de tipul adopţiilor, numirii din linii colaterale ş.a.m.d., Regele a pornit de la principiul fundamental (ereditate şi primogenitură) şi de la realităţi (faptul că nu are decât fiice, şi că societatea de astăzi proclamă juridic egalitatea bărbatului cu femeia), şi a instituit Normele Fundamentale ale Familiei Regale.

 Pronia a făcut ca, în persoana fiicei sale mai mari, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, el să aibă nu doar un urmaş, ci un stâlp de rezistenţă, chiar un “buzdugan” având în vedere că aceasta a venit prima în ţară în anii ’90 şi a pus aici piatra de temelie a locului pe care Coroana îl ocupă astăzi în societatea românească.

După două decenii şi jumătate de la primul său pas în România, şi la 19 ani de la instituirea sa drept Custode al Coroanei, Principesa Margareta întruneşte astăzi atuurile înaintaşilor săi, privind înspre momentul succesiunii sale, prin natura sa trist, şi anume experienţa practică a lui Ferdinand şi legitimitatea Regelui Mihai.

 


[1]   Ioan-Luca Vlad este Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României. Este autorul volumului “Succesiuni internaţionale”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016.

23 comentarii

  1. Salut apariţia acestui excelent eseu, scris original şi inteligent, care ne dezvăluie, în fapt, înţelepciunea Regelui Mihai I şi a Familiei Regale a României de a valorifica cei 150 de ani de istorie ai Dinastiei Române, dovedinu-ne încă o dată că unul dintre principiile de bază ale monarhiei este CONTINUITATEA.

  2. Talos Mircea

    Imbucuratoare clarificari, care sper sa-i lamureasca si sa-i tempereze pe asazisii “monarhisti” ce-l promoveaza intens pe fostul print Nicolae, sfidand adevarul, realitatea si contestand, indirect, deciziile intelepte ale Majestatii Sale.

  3. Cristian Sandu

    Articolul de inalta tinuta stiintifica al domnului avocat dr. Ioan Luca Vlad vine sa lamureasca acea parte a opiniei publice derutate de “consideratiile”, care mai de care mai nastrusnice, ca sa nu le spun altfel, lansate pe spatiul public de pretinsi jurnalisti, politologi, istorici,etc. Doresc sa mai adaug ca atunci cind a modificat Normele fundamentale ale Casei Regale, in 2007, inlaturind asa numitul principiu salic al succesiunii la Tron, MS Regele Mihai I a a avut la baza cutuma unanim recunoscuta in casele regale si princiare care confera sefului legitim al unei case nedomnitoare sa stabileasca regulile. Acestea capata forta juridica deplina in cazul reinstaurarii monarhiei dupa ce sunt inscrise intr-o Constitutie si dupa ce Parlamentul legifereaza Statutul Casei Regale. Majestatea Sa adresat chiar atunci Parlamentului in exercitiu la acea data rugamintea de a tine seama de vointa Sa in cazul in care natiunea romana va considera potrivita revenirea la monarhia constitutionala.

  4. M.Viorica

    Recunostinta si Principelui Radu al Romaniei!

  5. Liliana Sora

    „Un neam trăiește în veșnicie prin concepția de viață sănătoasă și curată, prin onoarea și cultura lui. Prin urmare, nu pâine cu orice preț, ci onoare cu orice preț, onoare apreciată după scara valorilor dată nouă de Dumnezeu.” ( Justin Pârvu)
    Mă înclin cu tot respectul și prețuirea în fața Familiei Regale căreia , integritatea îi luminează drumul iar valorile și principiile morale, afectivitatea și sensibilitatea morală …, îi călăuzesc viața , cu cinste, demnitate, iubire, onestitate, respect …
    Este un exemplu de dăruire și slujire, de viață pusă în slujba credinței și a neamului. Trăiască Regele ! Dumnezeu să binecuvânteze și să ocrotească Familia și Casa Regală a României !

  6. * la inceput, aliniatul al treilea: nu “sunt deloc simple”, ci “nu sunt deloc simple”.
    Altfel, foarte util articolul.

  7. Valerian Stan

    Felicitări autorului! În plus, subscriu celor spuse de domnul Vişan-Miu.

  8. Diana Lucia Zotescu

    Desigur, aceia dintre noi care am crescut in respectul adevarului istoric si al Casei Regale, care am asezat mereu alaturi dragostea de tara a monarhilor nostri si eforturile Lor constante de a asigura tarii si poporului indelung incercat in veacurile anterioare un cer mai senin – dinastic vorbind -, am regasit in articolul excelent scris si argumentat logic, istoric, juridic si faptic al domnului Ioan Luca Vlad intreaga esenta a legitimitatii hotararilor Majestatii Sale Regelui din 1997 si 2007 de a modifica statutul Casei regale a Romaniei in conformitate cu noile realitati ale timpului si in aliniere cu prezentele cutume ale celorlalte Case Regale ale Europei.

    Astfel, desemnarea Altetei Sale Regale Principesei Margareta drept Principesa Mostenitoare (sau de Coroana) in 1997, si mai apoi drept Custode al Coroanei Romaniei in 2007, consfinteste juridic ceea ce noi demult gandeam ca fiind cea mai buna cale de urmat.

    Articolul domnului I.L. Vlad are insa meritul suplimenttar de a oferii celor ce il citesc perspectiva istorica a ideii de Succesiune la Coroana Romaniei, aducand argumentul logicii istorice dar si al evolutiei sale prezente, nefacand uz nici macar o secunda de argumente sentimentale, acestea nefacand parte niciodata din considerentele Regilor nostri atunci cand luau – in trecut dar si in prezent, si desigur si in viitor – hotarari cu impact vital asupra soartei Romaniei si a romanilor.

    Dorindu-i Majestatii Sale o revenire cat mai grabnica la o stare de sanatate cat mai aproape de cea normala, dorim sa Il asiguram ca vom vedea in Alteta Sa Regala Margareta, Custodele Coroanei, drept cea mai potrivita, demna, legitima si apta urmasa a Sa.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu.

    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Eugen Zotescu

  9. George Capri

    Ati putea sa ne explicati si succesiunea Principesei Margareta?
    Va multumesc

  10. Cristian Sandu

    Puteti tasta, domnule george capri, “linia de succesiune la tronul romaniei”, si va lamuriti.

  11. Domnului George Capri

    Stimate domn,
    Asa cum am aratat in articol, in 2007, cand Majestatea Sa Regele a edictat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a Romaniei, a stabilit si linia de succesiune la calitatea de Sef al Casei Regale a Romaniei, solicitand Parlamentului ca, in momentul revenirii la forma monarhica de guvernare, sa preia modificarile pe care le-a facut fata de Constitutia din 1923, constand in eliminarea excluderii femeilor din linia de succesiune.
    Potrivit Normelor Fundamentale, succesoarea Custodelui Coroanei este Alteta Sa Regala Principesa Elena a Romaniei. Aceasta, desi nu locuieste in tara, este cu numai un an mai mica decat Principesa Margareta, si a trait si lucrat alaturi de Majestatile Lor, beneficiind in anii tineretii si de influenta pozitiva a Reginei Mame Elena. In primii ani de dupa 1989, ea a insotit pe Principesa Margareta in actiunile caritabile din tara, si continua sa participe la actiuni in folosul Romaniei in Marea Britanie. Ca atare, si ea se bucura de experienta si legitimitatea necesare pentru a prelua conducerea Casei Regale atunci cand destinul o va dori.

    Ioan-Luca Vlad

  12. Emilian T.Vandenboer

    Domnului George Capri :

    Stimate Domn, stim prea bine ca multe tragedii s-au petrecut in timpul secolului XX
    pe teritoriul Patriei noastre, dar in acelasi timp stiu ca Monarhia Parlamentara in Regatul Romaniei si-a continuat existenta si in ciuda “talciocului de la Yalta” si chiar in ciuda aparitiilor fantomelor bolsevice care au zguduit Patria din rarunchi, culminand prin santajul “istoric” de la 30 Decembrie 1947.
    Aceste lucruri le cunosc, nu le-am trait personal, dar am auzit de ele prin discutiile “in soapta” de la membrii familiei mele si de la faptul ca anumiti membrii ai familiei au fost rapiti de catre politia politica bolsevica (in speta securitatea) si nu s-au mai intors niciodata.
    Dar nu am auzit absolut nimic in timpul vietii mele despre punctul de vedere al Sintei Biserici Ortodoxe a Patriei si cuvantul prea cuvioasei Patriarhii a Regatului Romaniei in legatura cu actul de santaj al partidului comunist roman de la 30 Decembrie 1947, de actele samavolnice dupa lovitura de stat comunista de la 1989, cum a fost prima sosire a Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei in tara si urmarirea de catre masinile militiei iliesciene pe soselele Regatului Romaniei a masinilor care insoteau pe MS Regele, a scenelor deplorabile din acei ani de la Otopeni si in general despre Monarhia Parlamentara.
    Cu deosebit respect stiu ca MS Regele si MS Regina sunt Unsii lui Dumnezeu, Unsi de Reprezentantul Suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, deci gandesc ca
    la dreapta MS Regelui sta B.0.R. si in partea stanga stau reprezentantii politici ai tarii – diferiti- in conformitate cu rezultatele alegerilor din tara.
    Cred in Bunul Dumnezeu, prin Sfantul Botez sunt ortodox si am dreptul sa ascult, sa aud Cuvantul Prea Fericitului Patriarh al B.O.R in legatura cu Monarhia Parlamentara in Patrie.
    Doresc sa nu cred ca Sediul Sfintei Patriarhii a B.O.R. s-a transformat intr-o cetate de nepatruns si doresc sa cred ca B.O.R. este un advocat semet si puternic ai Celor pe care I-a uns. Preotimea din Regatul Romaniei este deosebit de numeroasa si cu mult interes as asculta cuvantul ei.
    Inainte de toate insa cu deosebita stima v-as ruga sa va exprimati in cateva cuvinte (nu doresc sa va rapesc timpul Domniei Voatre pretios) despre aceasta situatie si in acest consens Monarhia Parlamentara – B.O.R. in Patrie.
    Cu respect
    Emilian T.Vandenboer

  13. Emilian T.Vandenboer

    Stimate Domnule Capri,

    un singur lucru ma surpinde in randurile pe care le-ati scris si anume citez cu permisiunea Dumneavoastra “Dinastia continuă în continuare să existe sub umbra actului de la 30 decembrie 1947, până ce Parlamentul, ca reprezentant al poporului, nu se va fi exprimat în sensul recunoaşterii locului ei în sistemul statal românesc. De aceea, este necesar ca acest al doilea titlu să existe încă din timpul actual, rămânând valabil şi după momentul succesiunii. Este un “pod” între prezent şi viitor, care asigură continuitatea şi stabilitatea Coroanei.” am incheiat citatul.
    Intrebare : ganditi ca despre actul samavolnic de santaj al comunistilor de la 30 Decembrie 1947 a fost intrebat cineva ? Nimeni din poporul Romaniei biciut de soarta de la 1944 la 1947 nu a stiut- nici o suflare omeneasca cu exceptia comunistilor si cu exceptia Moscovei conform “talciocului de la Yalta”
    De ce este nevoie de acordul Parlamentului pentru a anula un act ilegal. De 69 de ani forma statala a Romaniei este ilegala, de ce ar fi sau nu de acord Parlamentul Romaniei care s-a complacut timp de 69 de ani sa exista intr-o formatiune statala ilegala ?
    Da, poate cunosc raspunsul ” PENTRUCA “NOI” NU SUNTEM “EI”, dar poate aveti o alta explicatie.
    Cu respect
    Emilian T.Vandenboer

  14. Pantea Alexandru-Sorin

    Nimeni in Europa contemporana nu mai poate nega dreptul femeilor de a domni in calitate de regine suverane. A te baza in mod exclusiv pe o accedere la coroana doar in baza faptului ca un individ este barbat si altul femeie este cel putin o ineptie. Istoria a dovedit faptul ca o femeie, odata ajunsa in fruntea unui stat, a marcat societatea si epoca ei si a lasat urme adanci in istoria acelei tari. Aproape fara exceptie, toate femeile ajunse suverane au fost conducatori energici, abili politicieni, adeseori punandu-i in umbra pe contemporanii lor barbati. Doar cateva exemple – Reginele Maria Tudor si Elisabeta I ale Angliei, Victoria si Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Imparateasa Maria Tereza a Austriei, Regina Isabela a II-a a Spaniei, printesa Isabel a Braziliei. Sau de ce sa nu amintesc de perioada de aproximativ 123 de ani in care in Olanda au domnit doar regine – Emma – ca regenta, Wilhemina, Iuliana si Beatrix. Unele au actionat si ca regente luptand pentru drepturi dinastice ale copiilor lor nascuti baieti care de foarte multe ori nu s-au ridicat la inaltimea mamelor. Femei pline de curaj si care nu au dat niciodata inapoi.

    Nici macar Biserica noastra nu mai poate sa conteste dreptul Principesei Margareta de a domni. Sa ne uitam la cazul Rusiei pravoslavnice – Ecaterina I – a, Anna I – a, Elisabeta I – a, Ecaterina a II-a. Tarine care au domnit inclusiv in raport cu Biserica Ortodoxa Rusa. Ea – Principesa Margareta – este cea legitima. Ea este cea vrednica de a domni. Nu cred ca Biserica se va opune in conditiile in care astazi se confrunta cu multe chestiuni ce tin de moralitate, chestiuni ce o macina incet si din pacate, din cate vad eu, si sigur.

    Am mai spus-o si cu alta ocazie – Principesa Margareta, Custodele Coroanei, este reflectia in timp a Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei. Atunci cand bunul Dumnezeu Il va chema la dreapta Sa, ne va ramane in urma o buna conducatoare a Natiunii.

    Este cazul ca Romanii sa faca un pas inainte si sa reconsidere aceasta stare de lucruri din societatea romaneasca in care prezenta femeilor in politica si Stat este usor luata peste picior. De altfel chiar liderii de partide politice – barbati – au fost cei care au impus anumite femei cu o moralitate destul de indoielnica iar pe celelalte le-au dat la o parte. Un fascinant de prostesc misoginism.

  15. Mariana Berinde

    Foarte utile aceste precizari,felicitari si multumiri autorului lor,le voi da citire in prima intalnire a Miscarii pentru Monarhie Constitutionala de la Cluj!

  16. Ritta Stoica

    Felicitări autorului!subscriu celor spuse de domnul Vişan-Miu.

  17. Oana Manea-Sapundzhiev

    Intelegem contextul in care se fac aceste precizari, dar am dori o continuare a povestii succesiunii. Cine ii va succede Principesei Margareta? Si care sunt cu adevarat prerogativele Sefului Casei Regale si a Custodelui Coroanei?

  18. Răspuns doamnei Oana Manea-Sapundzhiev

    Stimată doamnă,

    Găsiți răspuns la ambele dumneavoastră întrebări aici:

    http://familiaregala.ro/familia-regala/normele-fundamentale-ale-familiei-regale-a-romaniei

    Acest document se găsește pe site-ul Internet al Familiei Regale a României de zece ani încoace, mai precis din 30 decembrie 2007. Dacă timpul vă permite, vă invităm să-l citiți. Vă va răspunde la multe alte posibile întrebări.

    Cu stimă,
    Secretariatul Regal

  19. Cristian Sandu

    Grupul de Actiune pentru Monarhie si Democratie isi reafirma fidelitatea fata de MS Regele si fata de ASR Custodele Coroanei!

  20. Valentn

    Extraordinar articolul, foarte lamuritor. Traiasca Regatul Romanesc!

  21. As adauga la comentariul dlui Pantea Alexandru-Sorin pe contemporana Regina a Danemarcei , REGINA MARGARETA! Este o expunere al dlui Ion Luca Vlad,explicita al situatiei Coroanei Regale a Romaniei!!!ICitind comentariile de mai sus,am constatat ca sunt inca “monarhisti “care nu stiu,macar in mare ,la modul general istoria adevarata a Romaniei si Coroanei Regale a Romaniei!!Felicitari celor care au dat explicatii sau info,de unde cei ca dl Capri sau dna Oana Manea Sapundzhiev…..despre adevarata istorie al Familiei Regale a Romaniei si Casei Regale a Romaniei .Oare de ce se autonumesc o sumedenie de romani ca sunt monarhisti puritani,cand ei nu cunosc(dupa cum am mentionat anterior) chestiuni generale despre FAMILIA REGALA si Casa Regala a Romaniei!!!???Nimeni nu cere sa se cunoasca in DETALIU istoria Familiei Regale si Casei Regale a Romaniei ,dar….lucruri elementare ar trebui sa stie,daca se autonumesc monarhisti-regalisti,ori……sunt carcotasi!!Multi au cazut prada manipularilor josnice al unor rauvoitori pt Casa Regala a Romaniei si Familia Regala , deoarece au frustrari ca au “pierdut “din interesele lor!Mai grav ca aceste persoane vin des (in special la Realitatea tv-Jocuri de Putere-,)la televiziuni si cu dibace diversiune cauta sa arunce cu neadevaruri cu intentie(nu pot sa cred ca o fac din ignoranta)despre Familia Regala in mod special despre ASR Principele Radu si alte istorii prefabricate de ei!De aceea am o rugaminte MARE,sa vina mai des la televiziuni in emisiuni de stiri sa contracareze pe aceste persoane de un pericol real pt Casa Regala a Romaniei!Felicitari pt expunerea dlui Ioan Luca-Vlad!Toate cele bune!!

  22. Florian Munteanu

    Sper ca Parlamentul României să voteze cat mai de grabă legea care reglementează statutul Casei Regale a României, așa cum a fost prezentă spre dezbatere publică. Va fi un pas imens pentru România, către normalitate și democrație adevărată!

  23. Diana Danciu

    frumoasa lectie de istorie, dar oamenii ar fi mai interesati de viziunea Casei Regale vizand monarhia in contextul actual. Este resimtit un vid aici si acesta ar trebui umplut cu o viziune mai altruista care poate inspira poporul si mai ales tinerii din Romania, adica un program mai realist. Succesiunea o cunoastem, este publica, dar este atat de departe de realitate avand in vedere ca Principesa Elena si fiica sa nu locuiesc in Romania, nu au o voce nici macar de departe pentru poporul roman cu atat mai mult un plan. Daca aceasta succesiune era functionala, persoanele ar fi fost invitate macar sa locuiasca in Romania si sa isi cunoasca tara. Din pacate nu se vede un viitor dupa Principesa Mostenitoare Margareta, nespunandu-se absolut nimic legat de viziunea acesteia asupra viitorului. vedem doar ‘retrageri’ de titluri, nepotriviri si scoateri din succesiune. Credeti ca Principesa Karina se va ridica asteptarilor? De ce nu o pregatesc din timp pentru datoria grea pe care o va avea de indeplinit? Nu puteti afirma ca este ‘in pregatiri’, atata timp cat stim ca duce o viata cat se poate de normala si departe de tot ceea ce inseama Casa Regala si preluarea atributiilor.

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 23543107
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate