Ziua Sfinților Mihail și Gavriil

Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.

De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mânăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat.

Nu va exista niciun eveniment organizat la reședință, astăzi, cu ocazia marii sărbători.

Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședinţa din Elveția pentru a da Majestății Sale Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.

În tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestata Sa Regele își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică.

La Palatul Elisabeta, după anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul „Porți deschise”, la care toți românii care doreau să-i ureze la mulți ani erau bineveniți. Ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014.

Principesa Moștenitoare Margareta mulțumește tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admirație și de încurajare pentru Majestatea Sa!

Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil pace sufletească, bucurii și împliniri!

75 comentarii

  1. Morar Maria Magdalena. says:

    La mulți ani cu ocazia Sfintilor Mihai și Gavriil! Însănătoșire grabnică Domnia voastră .

  2. Sidonia Grama says:

    Regelui nostru preaiubit, Mihai, să-i fie Arhanghelii Dreptății și ai Buneivestiri de veghe!
    Sunteti versantul luminos și drept și pilduitor al istoriei noastre recente.
    Stalpul de aducere aminte al unei demnitati uitate.
    Sunteti axul identitatii noastre.
    La mulți ani, Măria Ta!

  3. Monica Militaru says:

    Multa sanatate, Majestate!

  4. Stefanescu Cristiana says:

    Suntem cu tot sufletul nostru alaturi de Familia Regala, de Majestatea Sa Regele Mihai al Romaniei.
    Ne gandim acum cu recunostinta la acest imens dar care ni s-a dat, noua romanilor deposedati de monarhie in 1947, dar vegheati cu atata dragoste si patrunzatoare luciditate de Regele nostru, din exil. Avem nevoie de Statura Majestatii Voastre.
    Primiti-ne urarile noastre sincere, Majestate.

  5. Familia Căluțiu says:

    La multi ani! Multă sănătate Majestate! Însănătoșire grabnică!

  6. Cristina Manea says:

    La multi ani Majestatea Voastra! Va dorim sanatate si Va iubim din tot sufletul!

  7. Majestate, vă urez la mulți ani și însănătoșire grabnică! Suntem alături de Majestatea Sa cu tot sufletul!

  8. Cristina P. says:

    Mă rog pentru sănătatea Majestății Sale, Dumnezeu Să-l ocrotească!
    La mulți ani binecuvântați Majestate! Eu îmi cer iertare Majestății Sale Mihai I al României pentru neputința noastră.

  9. MARIA says:

    Ginduri de iubire si recunostiinta ! Majestate !

  10. O Țară întreagă se roagă, într-un cor de tăcere, pentru Regele ei. Vă iubim, Majestate, la mulți ani!

  11. nicula simona says:

    Multa sanatate Majestate!

  12. Matilda Gogulescu says:

    De ziua Sfinților Mihail și Gavriil mă rog cu lacrimi în ochi şi multă emoţie sufletească pentru viaţa şi sănătatea Majestăţii Sale Regele Mihai I

    La Mulţi Ani!

  13. Mariana si Alexandra Sima (Constanta) says:

    Toti ne rugam intr-un glas si un gand pentru sanatatea Bunului nostru Rege, ca de altfel pentru intreaga Familie Regala! Va iubim Sire !

  14. Cristian-Alexandru Alistarh says:

    La multi ani Majestatii Sale Regelui Mihai cu ocazia atat zilei de nastere cat si praznuirea Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil in ziua de 8 noiembrie.
    Nadajduim ca Bunul Dumnezeu sa intareasca prin prezenta mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos si a Duhului Sau in viata voastra.

    Deoarece credem ca prezenta Domnului Iisus Hristos este o marturie a fagaduintei Tatalui cat si ai iubirii Lui, nadajduim sa crestem mereu in aceasta iubire asa cum marturisea odinioara Pr. Prof. Dumitru Staniloae.

    Ne rugam pentru sanatatea si intarirea Majestatii Sale Regele Mihai.
    La multi ani!

    Cu deosebita pretuire si stima,
    Alexandru

  15. Astarastoae Daniela says:

    LA MULTI SI BINECUVANTATI ANI! MAJESTATE! NE RUGAM LA BUNUL DUMNEZEU PENTRU SANATATEA DVS.

  16. Manuela E. Gheorghe says:

    La mulți ani întru Hristos!
    Your Majesty, we wish you and your House all the best in the Lord!
    Petr Balcárek and Manuela E. Gheorghe

  17. Pompiliu-Viorel Cotigă-David, București says:

    Majestatii Sale Mihai I al Romaniei, LA MULTI ANI!

  18. Vilhelm Walzer says:

    In aceasta sfanta zi ,,La multi ani si multa sanatate va doresc Majestate!! Te rog sa binecuvantezi poporul nostru pentru ca sa nu mai gresim si sa ne ierti ca am gresit cu totii .Majestate stima si respectul meu de om simplu !TRAIASCA REGELE MIHAI I AL ROMANIEI !!!

  19. Marcela Jitariu, Piatra Neamț says:

    DUMNEZEU , să fie alături de DUMNEAVOASTRĂ ..
    Să reuşiți să treceți şi peste această încercare , cu bine !!!
    MULȚI ANI CU SĂNĂTATE vă doresc din toată inima ..!

  20. La multi ani Majestatea Voastra!Sf.Mihail si Gavril sa va aduca putere si ocrotire!!God bless the Royal Family of Roumanie

  21. Silvia Erhahon says:

    Am auzit vestea si m-am intristat foarte mult, imi pare rau, dumnezeu e mare!

  22. La multi ani! Multă sănătate Majestate! Însănătoșire grabnică!

  23. Majestate
    Bunul Dumnezeu prin rugăciunile Arhanghelului Mihail să vă mângăie și întărească!

  24. Mariana-Georgeta Goia - Passau, Germania says:

    Respect pt tot ceea ce face Regina Margareta cu fundatia care îi poartă numele !

  25. […] Ziua Sfintilor Mihail si Gavriil – princeradublog.ro 5362 Facebook interactions 7 Twitter trackbacks 4853 Twitter followers 1 Blog trackback […]

Leave a Reply to Matilda Gogulescu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004187
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate